Iranul doreşte să menţină în vigoare actualul acord alături de restul semnatarilor: Uniunea Europeană, Rusia şi China, ceea ce i-ar permite să evite o nouă marginalizare externă şi să păstreze un climat economic stabil. În acelaşi timp, ceilalţi semnatari ai acordului consideră că menţinerea înţelegerii actuale este cea mai bună soluţie pentru a împiedica Iranul să dezvolte arme de distrugere în masă, nemaivorbind de interesele comerciale ale europenilor în Iran, o ţară cu importante rezerve de hidrocarburi şi cu o piaţă de consum de peste 80 de milioane de oameni.
Putem să ne întrebăm, aşadar, cine sunt principalii actori care beneficiază de pe urma deciziei lui Trump, iar răspunsul nu este greu de identificat. La nivel regional, aceştia sunt Israel şi Arabia Saudită, parteneri strategici ai americanilor în Orientul Mijlociu, dar şi principalii contestatari ai semnării acordului. Saudiţii au refuzat implicit un loc de membru nepermanent în cadrul Consiliului de Securitate al ONU, deşi au depus un imens efort diplomatic pentru acel statut doar pentru a-şi manifesta dezaprobarea faţă de politica administraţiei Obama vizavi de Iran. De altfel, saudiţii s-au văzut în perioada mandatului lui Obama, puşi în postura în care Iranul, rivalul lor tradiţional, a reuşit să-şi extindă capacitatea de proiecţie a puterii, riscând să devină hegemon al Orientului Mijlociu.
Aceleaşi temeri le împărtăşeşte şi Israel, care a început o cooperare, mai mult sau mai puţin vizibilă cu Arabia Saudită, pentru a limita ascensiunea iraniană. Totodată, premierul israelian Benjamin Netanyahu, acuzat de corupţie la nivel înalt, reuşeşte să îşi repare, cel puţin pe moment, o parte a imaginii publice, postând în liderul puternic, care se luptă cu marele inamic.
Trump este, la rândul său, un câştigător al deciziei, satisfăcându-şi o parte însemnată a electoratului său, însă rămâne de văzut care va fi percepţia acţiunii sale la Phenian, acolo unde Coreea de Nord ar putea pune sub semnul întrebării promisiunile SUA de a respecta acordurile internaţionale. Interesantă va fi reacţia, pe termen lung, a Iranului, dacă va căuta sau nu cooperarea regională cu Statele Unite.
În final, inclusiv în Iran, găsim o tabără câştigătoare, care se bucură de decizia luată de Trump. Vorbim aici de opoziţia politică a preşedintelui Rouhani, adepţii viziunii ultraconservatoare, care au criticat tot timpul atât poziţia moderaţilor de a negocia cu Statele Unite, cât şi semnarea acordului. Inclusiv Liderul Suprem al Iranului, Ayatollahul Khamenei, a reiterat recent că „America nu poate fi un partener credibil”.
Astfel, viitorul politicii interne a Iranului trebuie să fie la fel de interesant pentru noi ca şi politica externă a acestui important stat, aflat în vecinătatea extinsă a R. Moldova. Să sperăm că la Teheran nu se va instala un regim politic care să rupă acordul nuclear şi să se angajeze într-o cursă a înarmării nucleare, pentru că altfel implicațiile vor fi unele de natură globală.
