Senatoarea Kamala Harris va deveni prima femeie vicepreședinte din istoria Statelor Unite.
Kamala Harris scrie istorie în Statele Unite ale Americii, odată cu victoria lui Joe Biden, în urma alegerilor prezidențiale.
Kamala Harris ar putea fi prima femeie şi prima persoană de culoare din istoria Americii care ar deţine funcţia de vice-preşedinte. Mulţi comentatori politici spun că senatoarea Kamala Harris ar fi, de fapt, figura cheie în această campanie prezidenţială şi că aceasta ar putea face rocada cu Biden, odată ajunşi la Casa Albă.
Cine e Kamala Harris, noul vicepreședinte al Statelor Unite
Kamala Harris este născută în 20 octombrie 1964 (56 de ani), în localitatea Oakland, în statul pe care în reprezintă în Senat și provine dintr-o familie de imigranți. Mama ei era născută în India, iar tatăl în Jamaica. După divorțul părinților, Harris a fost crescută de mama ei hindusă, Shyamala Gopalan Harris, de profesie cercetător în domeniul cancerului şi activistă a drepturilor omului.
Cu toate că mama ei era hindusă, aceasta le-a indus Kamalei şi surorii sale mai mici, Maya, cultura afro-americană din regiunea în care acestea locuiau.
Kamala a avut parte de o educaţie riguroasă, studiind şi absolvind facultatea de Drept la Universitatea Howard. Peste ani, aceasta a ajuns la apogeul carierei sale atunci când a ocupat funcţia de procuroare generală a Californiei în 2010, fiind realeasă în 2014.
Şi-a început cariera la Biroul Procurorului Districtual din Alameda, unde s-a axat pe cazurile de agresiuni sexuale asupra copiilor.
În 2003 a fost aleasă procuror districtual în San Francisco. Din această funcţie a inițiat un program pentru a oferi persoanelor aflate la prima abatere privind traficul de droguri o a doua şansă de a absolvi liceul şi de a se integra pe piaţa muncii.
În 2010, Kamala Harris devenea prima femeie de culoare aleasă procuror-general al Californiei, coordonând cel mai mare Departament de Justiţie, după cel federal. A gestionat un buget de 735 milioane de dolari, având în subordine peste 4.800 de angajaţi.
Se prezintă drept un procuror progresist. Dar, dincolo de amabilitate și un surâs radios, susține o abordare în forță împotriva infractorilor. Nu a sprijinit referendumul pentru schimbarea sistemului de pedepse foarte dure din California. De asemenea, s-a opus abolirii pedepsei cu moartea și nici nu a militat pentru o lege care ar fi creat comisii pentru examinarea abuzurilor polițienești.
Kamala este căsătorită cu avocatul Douglas Emhoff, după ce acesta a divorţat de prima lui nevastă, în 2008.
Harris nu are copii, dar aproape că i-a adoptat pe cei ai soţului ei din primul lui mariaj, Cole şi Ella.
|
Șeful suspendat al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, a fost reținut din nou cu puțin timp în urmă. Informația a fost confirmată pentru Jurnal.md chiar de către el. Morari ne-a comunicat că acum se află la PCCOCS, la audieri.
( ) Citeşte tot articolulCel puțin 15 muncitori migranți care dormeau pe marginea unei șosele din India au murit după ce un camion scăpat de sub control i-a călcat, informează digi24.ro. Alte șase persoane au fost grav rănite în accidentul petrecut marți dimineață, au anunțat autoritățile locale.
( ) Citeşte tot articolulLuna Februarie aduce schimbări importante în viața zodiilor, surprize pentru unii și dezamăgiri, mai mici sau mai mari pentru alții. În a doua lună din an apar pot apărea persoane cheie în viața unor zodii care le vor aduce noi perspective de cuplu, sau de business.
( ) Citeşte tot articolulPeste 130 de mașini au fost implicate într-un accident în lanţ produs pe o autostradă din Japonia din cauza unei furtuni de zăpadă. În urma impactului, o persoană a murit, iar 12 au fost rănite, informează Reuters.
( ) Citeşte tot articolulÎn contextul unor declarații publice, în care au fost prezentate informații denaturate privind nivelul de pregătire a țării pentru recepționarea vaccinului anti-COVID-19, dar și acțiunile MSMPS de a asigura Republica Moldova cu vaccin, reiterăm următoarele:
( ) Citeşte tot articolulOpozantul rus Alexei Navalnîi va rămâne în arest pentru 30 de zile, au anunțat autoritățile ruse, la mai puțin de 24 de ore de la revenirea sa în țară și la cinci luni de la momentul în care a fost otrăvit cu agentul neurotoxic noviciok, relatază CNN.
( ) Citeşte tot articolulO vorbă din popor spune că un măr pe zi ține doctorul la distanță. Așa și este! Merele au foarte multe beneficii pentru sănătatea noastră și ar trebui să le introducem în dietă. Iată de ce e bine să consumi un măr pe zi. Beneficiile sunt uimitoare, scrie stiridinlume.ro.
( ) Citeşte tot articolulMeteorologii prognozează pentru ziua de astăzi temperaturi de până la minus opt grade Celsius, iar vântul va sufla din Sud spre Vest, de la slab spre moderat. Pentru data de 20 ianuarie, meteorologii anunță că vremea se va încălzi ușor.
( ) Citeşte tot articolulMersul pe jos are numeroase beneficii. Te ajută să slăbeşti, îţi protejează inima şi poate fi un excelent remediu pentru durerile articulare. Oamenii cred deseori că aceasta nu este o formă de mişcare, ci mai degrabă o modalitate de recreere, însă nu este complet...
( ) Citeşte tot articolul