Împărtășesc și eu acest punct de vedere, din care motiv am evitat să mă înscriu în corul hulitorilor de serviciu ai noului șef al statului. Cu tot respectul ce i-l port, ultimele lui acțiuni (mai bine spus, lipsa de acțiuni) mă obligă să-mi exprim unele nedumeriri.
M-a nedumerit refuzul Domniei sale de a compărea în fața Comisiei de anchetă pentru elucidarea modului în care au acționat organele abilitate în cazul incidentului tragic care a avut loc în Rezervația naturală „Pădurea Domnească” pe 23 decembrie 2012. Refuzul a fost anunțat printr-un comunicat de presă. Motivația refuzului mi se pare cu totul neserioasă, ridicolă chiar. Trimiterea la art. 122 („Adresarea întrebărilor”) și art. 125 („Înaintarea și examinarea interpelărilor”) din Regulamentul parlamentului („deputații nu pot formula întrebări la adresa președintelui Republicii Moldova”) e trasă de păr, ca și cea făcută la art. 89 al Legii Supreme. Nu există niciun articol în Constituție care-i interzice președintelui să participe la lucrările unei comisii parlamentare care investighează o problemă de interes public major. Ca „garant al suveranității, independenței naționale, unității și integrității țării” (art. 77 (1) din Legea Supremă), N. Timofti este obligat să apară în fața Comisiei, chiar dacă acest pas ar fi la limita legalității.
Mai există un motiv pentru care șeful statului nu trebuia să refuze întâlnirea cu Comisia: peste toți conducătorii R. Moldova planează suspiciunea că ei ar fi aflat despre cele întâmplate în Pădurea Domnească în chiar ziua incidentului, dar ascund acest lucru. Respectiva suspiciune planează și asupra președintelui Timofti. Lumea judecă simplu: majoritatea participanților la vânătoare sunt oameni din breasla judecătorilor și a procurorilor, adică din breasla din care a făcut parte o viață întreagă și actualul președinte, din care cauză este exclus ca ei să nu-l fi informat chiar în aceeași zi. La fel judecă și majoritatea analiștilor politici, iată de ce, refuzul președintelui va consolida zvonurile și convingerea că el, ca și ceilalți, minte poporul.
Altă nedumirire e legată de modul în care președintele comunică cu societatea. Poate există rațiuni pe care eu nu le înțeleg, dar apariția purtătorului de cuvânt în locul președintelui e o tactică păguboasă. (Am tot respectul față de Vlad Țurcanu, purtătorul de cuvânt, care, mi se pare, nici el nu se simte prea confortabil în postura de „substitut” al președintelui). Când e vorba de asemenea probleme, lumea vrea să audă vocea președintelui, nu a purtătorului lui de cuvânt. Indiferent de ce scrie în Constituție, președintele e perceput de moldoveni ca un mediator între puteri și partide, ca un fel de „tătuc al națiunii” și refuzul de a compărea în fața Comisiei de anchetă va lovi serios în credibilitatea lui. Nu zic că Moldova ar nevoie de un „președinte jucător”, dar zic altceva: Moldova nu are nevoie de un „președinte dansator” în fața vreunui „muzicant” din Alianță, așa cum îl prezintă pe șeful statului. În războiul dintre cei „doi Vlazi”, societatea vrea să știe de partea cui este Timofti. Și are dreptul să știe.
Când însă președintele refuză să apară în fața unei comisii care încearcă să afle cum au funcționat instituțiile statului în cazul incidentului cu pricina – ale statului pe care el îl conduce –, nedumerirea se adâncește și dă naștere la alte nedumeriri. Moldova a vrut (și mai vrea!) să vadă în persoana președintelui Timofti un arbitru moral care discută deschis cu societatea, nu prin serviciul de presă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
