Actualitate

Cine va conduce Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

Ovidiu Burduşa locuieşte şi lucrează în Italia, unde are o afacere de succes dar şi în România, unde vine pe cheltuiala proprie ca să participe la şedinţele Consilului judeţean Vrancea, din care face parte din 2016, fiind singurul consilier județean ales din diaspora.

Originar din Panciu, Ovidiu Burdușa a ajuns prima dată în Italia în vara anului 1998, simțind nevoia să trăiască o perioada pe cont propriu. La Roma a lucrat ca angajat la încărcarea și descărcarea mărfurilor pentru o firmă de produse alimentare. Apoi, pentru că obsesia lui a fost mereu turismul a lucrat ca om pentru curățenie și recepționist la un hotel din centru. În 2000 s-a întors în România, la București, pentru a câștiga pariul cu tatăl său, acela de a fi primul său fiu care termină o facultate. Și-a continuat studiile în economia turismului şi în 2005, după absolvire, a revenit în Italia. cu o sută de CV-uri într-o mapă. „Le-am dus la toate hotelurile de la Piazza della Repubblica la Piazza del Popolo. Inima șic a Romei. Mă simțeam ca atunci când abia am sosit, ghemuit pe scările de la Trinità dei Monti, în timp ce subliniam cu markerul numărul meu de telefon pe CV-uri. Nu voi uita niciodată acel moment, niciodată acel loc”, a declarat Ovidiu Burdușa pentru RePatriot.

Cu o licență în sertar și un master în afaceri și turism pe care îl frecventa la distanță, a fost angajat ca paznic de noapte după 10 zile. Din 2008 până în 2011 a devenit manager al aceluiași hotel.

Însă obiectivul era să-și deschidă propria afacere și a cumpărat unul, plătit pe jumătate în rate, în Piazza Spagna împreună cu un coleg italian. După doi ani, au vândut hotelul la preț dublu, iar Ovidiu Burdușa a continuat de unul singur.

A găsit un local abandonat, l-a renovat și l-a închiriat pentru 18 ani cu 6.500 de euro pe lună. „Dacă îți pui în minte să-ți schimbi viața mai devreme sau mai târziu reușești. Dacă te aștepți să te ajute statul, îți faci iluzii. Cheia succesului o avem cu toții, este în mâinile noastre. Problema e să știm să o vedem, poate doar am pus-o în buzunar”, declară antreprenorul vrâncean.

Astfel în 2014, Ovidiu Burdușa a deschis Corso Grand Suite. De-a lungul timpului a creat de la zero mici unităţi de cazare pe care le-a vândut. Se numără printre puţinii români care au avut curajul, dar şi inspiraţia de a investi în industria zâmbetului (ospitalităţii) în zona zero a Romei.

„Locuiesc în Italia de aproape 17 ani. Am început de jos, foarte de jos, ca mulţi dintre concetăţenii noştri nevoiţi să-şi caute un rost departe de ţară. A fost greu, dar am reuşit să depăşesc dificultăţile vieţii printre străini, iar cu timpul am simţit că a meritat acest sacrificiu. La Roma, m-am realizat profesional, aici s-au născut copiii mei şi tot aici m-am maturizat pe toate planurile, inclusiv pe tărâmul greu-încercat al afacerilor. În ultimii ani, am vrut să întorc ţării mele, judeţului Vrancea din care provin şi oraşului natal Panciu o parte din experienţa dobândită în Europa. De aceea, m-am decis să mă implic în schimbarea de acasă, candidând pentru un post de consilier judeţean în Vrancea, în 2016. Astfel, am devenit primul român din Diaspora ales într-un Consiliu Judeţean în ţară şi mi-am luat misiunea foarte în serios”, a scris Ovidiu Burdușa pe facebook, după ce a aflat că a devenit secretar de stat al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni..

El a mai menționat că a făcut naveta între Roma şi Focşani, pe cont propriu, şi chiar dacă a fost dificil, „m-am bucurat mereu că pot fi alături de colegii mei din PNL în încercarea de a aduce un suflu nou în politica din ţară, pentru mai binele vrâncenilor de acasă şi de peste graniţe”.

„Mă voi folosi de toată experienţa acumulată în această perioadă pentru a aduce un plus acestui departament înfiinţat pentru a-i ajuta pe românii de peste graniţe, de care mă simt legat sentimental ca fiind parte a acestei mari şi admirabile comunităţi româneşti – DIASPORA”, a mai spus secretarul de stat al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.

https://infoprut.ro/  

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *