Codul contravențional al Republicii Moldova va fi modificat și completat cu prevederi noi
Printre cele mai importante modificări este propunerea de a extinde intervalul de timp în care nu se permit lucrările de reconstrucţie, însoţite de zgomot, în blocurile locative. Dacă până acum lucrările de reparație erau interzise de la ora 18:00 până la ora 08:00 dimineața, conform noilor prevederi, acestea vor fi interzise și pe parcursul zilei de duminică.
„Aceste prevederi au drept scop responsabilizarea persoanelor la respectarea liniștii publice, respectarea dreptului la viața privată, cultivarea unui spirit de respect reciproc dintre vecinii blocurilor locative”, a menționat ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, în cadrul ședinței de Guvern.
O altă modificare propusă la Codul contravențional ține de includerea pedepsei pentru cerșitul însoțit cu simularea unei dizabilități. Mai exact, persoana care va simula o dizabilitate fizică sau psihică, apelând la mila publicului, cerând ajutor material, va fi sancționată cu amendă de la 6 la 30 de unități convenționale (de la 300 la 1500 de lei) sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 20 la 60 de ore.
De asemenea, se propune completarea Codului contravențional cu prevederea ce oferă posibilitatea procurorului de a verifica legalitatea acțiunilor agentului constatator din cadrul subdiviziunilor Ministerului Afacerilor Interne, ale Centrului Național Anticorupție sau ale Serviciului Vamal la înregistrarea sesizărilor despre săvârșirea contravențiilor. În urma verificării efectuate, după caz, acesta va putea porni procesul contravențional sau va ataca decizia agentului constatator în instanța de judecată.
Având în vedere numărul tot mai mare de procese contravenționale aflate pe rolul instanțelor de judecată și a termenului restrâns de examinare existent la moment, se propune extinderea termenului maxim de examinare de la 30 de zile la 2 luni din momentul intrării dosarului în instanța de judecată.
Proiectul de lege propune și ajustarea prevederilor Codului contravențional în partea ce ține de posibilitatea achitării în jumătate a amenzii stabilite, dacă persoana o plătește în cel mult 3 zile de la data aducerii la cunoștință a deciziei de aplicare a sancțiunii contravenționale. De asemenea, reieșind din faptul că în ultimii ani s-au intensificat procesele de degradare a solului fertil, inclusiv din cauza factorului uman, se propune completarea Codului contravențional cu noi sancțiuni.
Astfel, depozitarea neautorizată pe terenuri cu sol fertil, a materialelor de construcție ori deşeuri ale industriei extractive şi altele asemenea, persoanele fizice vor fi sancționate cu amendă de la 4000 la 7500 de lei, iar cele juridice – de la 5000 la 15.000 de lei.
Totodată, proiectul de lege propune sancțiuni mai dure pentru încălcarea regulilor de organizare și de ținere a contabilității, de întocmire și prezentare a situațiilor sau rapoartelor financiare. Pentru anumite încălcări ale prevederilor legale, amenzile vor ajunge la 100 de u.c. (5000 de lei).
Proiectul de lege urmează urmează să fie expediat Parlamentului pentru examinare și aprobare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!