Social

Colaborare interuniversitară: Moldova – Coreea

Departamentul de Studii Româneşti de la HUFS, fondat în anul 1987, are circa 110 studenţi pentru un ciclu complet de studii (program de licenţă şi masterat) cu specializarea de bază Studii Româneşti şi o specializare secundară la alegerea studenţilor din aria curriculară a HUFS. Programul academic cuprinde studii de literatură, lingvistică, istorie, cultură, tradiţii, folclor etc. Profesori şi cercetători de la acest Departament activează şi în cadrul Asociaţiei de Studii Balcanice, Central şi Est–Europene, implicând numeroase proiecte de cercetare ştiinţifică, traduceri, promovare culturală, dezvoltând relaţii cu peste o sută de ţări din toată lumea.

Scopul vizitei a fost de a identifica împreună cu profesorii şi cercetătorii de la Facultatea de Litere posibilele modalităţi de colaborare academică şi de a oficializa relaţiile prin semnarea unui acord în acest sens cu USM.

În după-amiaza zilei de 25 mai, membrii delegaţiei au avut o întrevedere cu corpul didactic al Catedrei de Limba Română, Lingvistică Generală şi Romanică. Decanul Facultăţii, doctor conferenţiar Claudia Cemârtan, le-a vorbit oaspeţilor despre activitatea academică şi programele curriculare oferite de Facultate. Anatol Ciobanu, academician, profesor universitar, a făcut o prezentare a activităţii ştiinţifice desfăşurate la catedră, Alexandra Gherasim, Galina Cerches, Tamara Purice, profesori la aceeaşi facultate, au relatat despre alte preocupări ale Catedrei.

În ziua următoare, recotrul Gheorghe Ciocanu, doctor habilitat, profesor universitar şi Jeong Hwan Kim, profesor, doctor, şeful Departamentului de Studii Româneşti, au semnat un acord de colaborare academică şi ştiinţifică între Universitatea de Studii Internaţionale Hankuk (HUFS) şi Universitatea de Stat din Moldova, care prevede un schimb de programe academice, asistenţă reciprocă pentru stagii de specializare şi vizite de documentare ale profesorilor şi studenţilor, mobilitate academică, organizarea în comun a unor conferinţe ştiinţifice, simpozioane şi scoli de vară, schimb de materiale editoriale între cele două ţări.

Sursa: Timpul.md


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *