Diaspora este organizată în Societatea culturală a românilor „Dacia” şi este una din cele mai vechi asociaţii a moldovenilor din străinătate (congresul de constituire a avut loc în anul 1989). Şi-au zis români de la începuturi şi aşa au rămas până în zilele noastre. Societatea a organizat o excursie prin locurile istorice ale Lituaniei, la care ne-am alăturat împreună cu Valeriu Matei şi cu un grup de studenţi moldoveni care îşi fac studiile la diferite universităţi din Vilnius. Pe parcursul excursiei, preşedinta Societăţii, Lucia Andriescu-Bartkiene, care timp de 12 ani a moderat la televiziunea lituaniană o emisiune dedicată minorităţilor, ne-a povestit despre activităţile pe care le au românii în Lituania, ne-a informat că din societate fac parte în jur de 50 de români, iar numărul total al acestora în Lituania este de circa 600. Am avut ocazia să cunosc mai mulţi români de succes din diasporă, printre care Ipolit Leca, unul din fondatorii Societăţii şi o perioadă preşedinte al acesteia, plecat din Moldova în anul 1979 şi care actualmente este unul din cei mai buni traducători şi ghizi de limbă italiană din Lituania. Cel mai mult m-a emoţionat întâlnirea cu cea mai vârstnică româncă din Lituania, Olga Vârlan, din satul Verejeni, r-nul Teleneşti. Femeia a fost deportată în anul 1949 împreună cu mama ei şi încă trei surori în regiunea Irkutsk, acolo şi-a cunoscut viitorul soţ, un lituanian, care la fel a fost deportat de sovietici împreună cu familia sa, iar din anul 1958 locuieşte împreună cu acesta în Lituania. Ea a ajuns să fie una din cele mai renumite florărese din Lituania, la care în perioada sovietică veneau înalţii demnitari de partid pentru ornamente şi buchete florale. Pe faţa ei senină, fără riduri, a scăpat lacrimi atunci când şi-a amintit contextul deportărilor, întrebându-se pe sine şi pe noi, cum probabil a făcut-o de sute de ori până atunci, cu ce a fost vinovată că a trebuit să îndure, copil fiind, deportarea de pe locurile natale.
Am vizitat mai multe locuri interesante, printre care Cetatea Kaunas, biserica ortodoxă din oraşul Kėdainiai, iar momentul cel mai important al călătoriei a fost vizita la Colina Crucilor de lângă oraşul Šiauliai, un loc unic în lume în felul său. Aici se află zeci, dar poate sute de mii de cruci de diferite dimensiuni, făcute din diverse materiale şi venite din toate colţurile lumii. Istoria acestei coline porneşte din 1831, când în urma unei răscoale a lituanienilor împotriva dominaţiei ţariste au murit mulţi lituanieni din Šiauliai, iar locuitorii au decis într-o noapte să instaleze pe această colină mai multe cruci în memoria lor. Autorităţile ţariste le-au înlăturat, însă aceste cruci apăreau de fiecare dată peste noapte. Aşa a început un „război al crucilor”, care a atins apogeul în perioada comunistă, când autorităţile sovietice au decis demolarea colinei. Buldozeristul care a denivelat această colină a murit însă subit împreună cu întreaga sa familie, într-un mod misterios. În perioada postsovietică, Colina Crucilor a devenit un loc de pelerinaj pentru creştinii din întreaga lume, iar în anul 1993 locul a fost vizitat de Papa Ioan Paul al II-lea, care a declarat că acest loc „…ar trebui vizitat de orice creştin” (http://en.wikipedia.org/wiki/Hill_of_Crosses).
De la un timp avem şi noi acolo o cruce, Crucea Moldovenilor, făcută din piatra de la Cosăuţi, instalată de Societatea „Dacia”, cu suportul autorităţilor lituaniene, şi pe care este inscripţionat „Întru prosperitatea Moldovei şi a Lituaniei, Societatea Culturală „Dacia din Lituania”. Am revenit la Vilnius discutând despre situaţia din R. Moldova, cântând cântece româneşti şi lăsând pe la casele lor pe cei care ni s-au alăturat în această călătorie. Aşa am aflat că românii din Lituania trăiesc în Kaunas, Šiauliai sau Kėdainiai, departe de casă, dar uniţi între ei prin amintirile pe care le au despre R. Moldova.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
