Pentru a-şi consolida poziţia, elitele rezistente prin cultură au adus la Bucureşti nume sonore – Herta Muller, Adam Michnik -, însă au avut parte de o surpriză majoră: niciunul dintre cei chemaţi la susţinere nu au prea fost de acord cu teza „rezistenţei prin cultură”. Poziţia aceasta nu este nouă: eseistul Dan Petrescu spunea cu mulţi ani în urmă că, dacă Mircea Cărtărescu a trăit în comunism în lumea poeţilor americani, asta nu reprezintă un act de rezistenţă, ci mai degrabă o chestiune patologică – spitalele sunt pline de oameni care trăiesc în alte lumi, posibil mai bune decât realitatea curentă. În discuţie nu este pusă calitatea operei acestor oameni, ci teza în sine a „rezistenţei prin cultură” în faţa comunismului.
Profesorul francez Claude Karnouh a fost cel care a spus lucrurilor pe nume: singurii care au rezistat în faţa comuniştilor în România au fost legionarii, greco-catolicii şi romano-catolicii. Dacă luăm în considerare componenta ortodoxă a ideologiei legionare, putem spune că singurii care au rezistat cu adevărat în faţa agresiunii comuniste din România au fost creştinii (fiecare având plusurile şi minusurile de rigoare). Rezistenţa prin cultură nu se pune – a fost un act individual. Au existat şi acte de opoziţie deschisă din partea oamenilor de cultură, deşi puţine. Cazul Paul Goma este unul dintre ele – şi e destul de puţin cunoscut. Ce se ocoleşte în discursul public: Paul Goma a fost dat afară din Uniunea Scriitorilor inclusiv cu voturile unora care astăzi trec drept „rezistenţi prin cultură” (vai de rezistenţa asta!).
Herta Muller nu a greşit când i-a catalogat drept colaboraţionişti ai sistemului pe rezistenţii prin cultură – a se vedea votul dat în cazul Goma. Nici Adam Michnik nu a greşit când i-a tratat drept procurori bolşevici pe rezistenţii prin cultură care au ridicat piatra să lovească după căderea comunismului. Crimele comunismului ar fi trebuit tratate aşa cum au fost tratate crimele nazismului: la tribunal. Arhivele scot la iveală nenumărate dovezi ale acestor crime – mai trebuie doar identificaţi făptaşii şi pedepsiţi în conformitate cu legile în vigoare. Trebuie cunoscute numele victimelor şi numele făptaşilor. În lume, au fost membri ai partidelor comuniste care nu şi-au mânjit mâinile cu sânge, care nu au încălcat legea. Menţinerea perdelelor de fum ale rezistenţei prin cultură, a condamnării unei ideologii nu fac decât să întârzie adevărata judecată. Nu ideologia a ucis oameni, ci unii oameni i-au ucis pe alţii, de multe ori încălcând chiar legile pe care pretindeau că le apără. Aceste fapte trebuie scoase la iveală şi pedepsite.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
