Actualitate

Comentatorii politici au viziuni împărțite privind demiterea procurorului (IPN)

Ion Dron, președintele Centrului de Monitorizare a Autorităților Publice, spune că dacă ar fi fost vorba despre un procuror care a făcut față evenimentelor din trecut, dezbaterea pentru motivarea demiterii lui Eduard Harunjen ar fi durat trei zile. În opinia lui, procurorul general ar fi trebuit să plece pentru că nu a făcut ceea ce ar fi trebuit să facă astfel ca lucrurile să nu ajungă în situația actuală în Procuratură. „Această hotărâre nu cred că este conform buchiei legii, dar în spiritul legii”, spune Ion Dron.

Potrivit lui, Hotărârea adoptată de Parlament pare mai degrabă o găselniță. „Dacă există o astfel de constatare, ea ar fi trebuit să fie adresată către Consiliul Superior al Procurorilor, iar CSP să ia act și să adopte o hotărâre referitor la Eduard Harunjen. Ulterior, această hotărâre trebuia transmisă autorităților”. Potrivit lui Ion Dron, această chestiune nu ține de președinte și legislativ.

Comentatorul politic Vlad Țurcanu consideră că Parlamentul a recurs la o asemenea formă de îndepărtare a procurorului general din funcție sub presiunea evenimentelor care au avut loc în ultima perioadă. În opinia lui, Euduard Harunjen ar fi trebuit să demisioneze așa cum au făcut judecătorii Curții Constituționale. „Având în vedere că Eduard Harunjen n-a făcut nimic pentru a elucida frauda bancară precum și din cauza modului în care s-a prezentat ca un instrument docil în mâinile Partidului Democrat pentru a hărțui oponenții politici, oamenii de afaceri, primarii loiali, domnul Harunjen ar fi trebuit să plece, dar probabil mai există pentru Partidul Democrat, aflat în opoziție, vreo miză pe care o apără domnul Harunjen”, a declarat Vlad Țurcanu.

Comentatorul politic Roman Mihăes susține că Parlamentul ar fi putut da o apreciere activității Procuraturii Generale în baza unei hotărâri a legislativului, dar acest lucru n-a existat. Potrivit lui, Hotărârea Legislativului pare un motiv inventat cu scopul de a fi destituit procurorul general și nu se știe dacă acest lucru va trece controlul constituționalității. „Ceea ce s-a întâmplat astăzi în Parlament este o sfidare a Constituției”, spune Roman Mihăeș.

Parlamentul a constatat marți, 9 iulie, neîntrunirea condițiilor de numire în funcție și recomandă președintelui Igor Dodon să emită decretul de încetare de drept a raporturilor de serviciu ale procurorului general Eduard Harunjen.

http://ipn.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *