Comisia Europeană a adoptat propunerea de a include roaming-ul în Acordul de Asociere cu R. Moldova
Comisia Europeană (CE) a adoptat vineri, 1 septembrie, propunere de a include roaming-ul în Acordul de Asociere UE-Moldova. Odată parcurși toți pașii necesari, călătorii moldoveni în UE vor putea folosi telefonia mobilă la aceleași tarifuri ca în Republica Moldova, în timp ce călătorii din UE vor beneficia de aceleași drepturi atunci când vor vizita R. Moldova, scrie Deschide.md.
„Astăzi suntem cu un pas mai aproape de aderarea Republicii Moldova la spațiul de roaming fără taxe al UE. Cetățenii din UE și din Moldova vor putea în viitor să sune, să trimită SMS-uri și să utilizeze internetul fără costuri suplimentare atunci când călătoresc în străinătate: exact ca în cazul serviciului <>, cu care europenii sunt foarte familiarizați. Acest lucru va ușura viața cetățenilor moldoveni care vin în UE și va ajuta cetățenii UE care călătoresc în Moldova. Aceasta demonstrează că viitorul Moldovei se află în UE”, a subliniat Valdis Dombrovskis, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene, citat de Caleaeuropeană.RO.
Includerea Republicii Moldova în zona UE ”roam like at home” este una dintre acțiunile-cheie ale Planului de acțiuni prioritare UE- Republica Moldova, convenit în iunie 2023. Acest plan reprezintă o foaie de parcurs pentru punerea în aplicare deplină a zonei de liber schimb aprofundat și cuprinzător UE- Republica Moldova (DCFTA) și pentru continuarea integrării acestei țări în piața unică a UE.
Măsura de vineri vine în urma declarației comune din 31 mai a operatorilor de telecomunicații din UE și din Republica Moldova de a reduce în mod voluntar tarifele de roaming începând cu 1 ianuarie 2024, facilitată de Comisia Europeană.
Comisia Europeană (CE) va permite actualizarea Acordului de asociere UE-Republica Moldova prin adăugarea celei mai recente legislații UE privind telecomunicațiile și serviciile poștale.
Propunerea va fi examinată de Consiliul Uniunii Europene. În urma acordului Consiliului, Comitetul de asociere UE-Republica Moldova va trebui să adopte o decizie comună în cadrul configurației comerciale pentru a modifica anexa la Acordul de asociere, astfel încât să includă cea mai recentă legislație a UE privind telecomunicațiile și serviciile poștale. Odată finalizate apropierea și punerea în aplicare a legislației UE relevante în Republica Moldova, Chișinăul și UE vor fi în măsură să convină permiterea punerii în aplicare ”în roaming, ca acasă”.