Comisia Europeană cere României ca în 4 luni să ia măsuri împotriva poluării în marile orașe
“Comisia solicită României să respecte cerințele Directivei 2008/50/CE privind calitatea aerului înconjurător și un aer mai curat pentru Europa și să măsoare, să informeze publicul și să raporteze în mod fiabil cu privire la gravitatea poluării aerului.
În particular, România nu a respectat valorile-limită pentru dioxidul de azot (NO2) în aglomerările București, Brașov, Iași, Cluj-Napoca și Timișoara și nu a luat măsuri corespunzătoare pentru a scurta cât mai mult posibil perioadele de depășire.
Comisia solicită de asemenea clarificări cu privire la monitorizarea corespunzătoare a concentrațiilor de dioxid de azot (NO2) într-una dintre aglomerări (București). Prezența unor concentrații ridicate de NO2 implică riscuri pentru sănătatea umană.
Prin urmare, Comisia a decis astăzi să trimită României o scrisoare de punere în întârziere, acordându-i un termen de patru luni pentru a lua măsurile necesare în vederea remedierii deficiențelor identificate de Comisie. În caz contrar, Comisia poate decide să trimită un aviz motivat”, potrivit sursei citate.
Avizul motivat reprezintă o solicitare oficială aresată statului membru de a se conforma legislației UE. Avizul conține motivele pentru care Comisia consideră că țara respectivă încalcă legislația UE, precum și solicitarea ca statul membru să informeze Comisia, de obicei în termen de două luni, cu privire la măsurile luate.
Dacă statul membru continuă să nu se conformeze, Comisia poate decide să înainteze cazul Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE).
Pe 30 aprilie, Curtea a publicat Hotărârea prin care România este condamnată pentru nerespectarea Directivei 2008/50/CE a Parlamentului European şi a Consiliului. Documentul se referă la depăşiri ale limitelor maxime admise pentru PM10, în Bucureşti, în perioada 2007 – 2016, dar şi la problemele pe care le înregistrează ţara noastră în procesul de combatere a poluării.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!