Comisia pentru bursă şi valori mobiliare din Statele Unite investighează dacă investitorii OpenAI au fost induşi în eroare
Comisia pentru bursă şi valori mobiliare (SEC) din SUA examinează cu atenţie comunicările interne ale CEO-ului OpenAI, Sam Altman, ca parte a unei investigaţii pentru a stabili dacă investitorii companiei au fost induşi în eroare, a informat miercuri Wall Street Journal, transmite Reuters, citat de news.ro.
Autoritatea de reglementare a solicitat înregistrări interne de la actualii şi foştii oficiali şi directori ai creatoarei ChatGPT şi a trimis o citaţie companiei în decembrie, se arată în articol, citând persoane care cunosc problema. Investigaţia a urmat deciziei fostului consiliu OpenAI, din noiembrie, de a-l demite pe Altman din funcţia de CEO şi de a-l înlătura din consiliu. Consiliul de administraţie al startupului non-profit de la acea vreme a declarat că ”a concluzionat că nu a fost în mod constant sincer în comunicările sale cu consiliul de administraţie, împiedicând capacitatea acestuia de a-şi exercita responsabilităţile”.
WSJ a spus că unele surse au descris investigaţia ca un răspuns previzibil la afirmaţia fostului consiliu în declaraţia sa din noiembrie Articolul a adăugat, citând o sursă, că SEC nu a indicat nicio declaraţie sau comunicare specifică a lui Altman pe care să le considere înşelătoare. Altman a revenit ca CEO la doar câteva zile după înlăturare, OpenAI dezvăluind şi un nou consiliu, cu fostul co-CEO Salesforce, Bret Taylor, ca preşedinte.
Oficialii SEC din New York au cerut ca unii directori superiori ai OpenAI să păstreze documentele interne în timp ce conduc investigaţia, a raportat WSJ. Ancheta intervine în timp ce Altman este implicat în discuţii pentru a strânge miliarde de dolari pentru o afacere cu cipuri. OpenAI a încheiat recent, de asemenea, un acord care evaluează compania susţinută de Microsoft la 80 de miliarde de dolari sau mai mult, a relatat New York Times la începutul acestei luni. SEC a refuzat să comenteze posibila investigaţie, în timp ce OpenAI şi Microsoft nu au răspuns imediat solicitărilor de comentarii ale Reuters.