Există câteva subiecte care, fie că e vorba de o convenție tacită a presei cu Puterea, fie că e vorba de proverbiala noastră lipsă de vocație politică, sunt elegant evitate, nu sunt supuse dezbaterilor publice lăsându-se astfel să se înțeleagă că ar exista un consens național în privința lor.
Acestea sunt legea despre funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul RSS Moldovenești, art. 11 din Constituție despre neutralitatea R. Moldova, aderarea R. Moldova la NATO. Toată lumea normală înțelege că Legea despre funcționarea limbilor e anacronică, fiind adoptată în contextul realităților din URSS, astăzi ea nu e pur și simplu învechită, ci frânează evoluția firească a societății în domeniul național. Argumentul care se aduce în favoarea tăcerii e cel clasic: respectiva lege e una organică și nu ajung voturi pentru a o anula sau modifica. Toată lumea normală înțelege că așa-zisa neutralitate a R. Moldova e o ficțiune care umilește acest stat, pe al cărui teritoriu se află o armată străină de ocupație. (Art. 11 din Constituția RM stipulează: 1. RM proclamă neutralitatea sa permanentă; 2. RM nu admite dislocarea de trupe militare ale altor state pe teritoriul său). Despre ce fel de neutralitate putem vorbi când o parte a teritoriului național se află sub ocupație rusească? La fel stau lucrurile și vizavi de problema relațiilor R. Moldova cu NATO. Sub pretextul… constituțional că R. Moldova este un stat neutru, relațiile cu NATO sunt trecute în categoria celor periculoase și interzise.
Chiar dacă primul argument, cel legat de lipsa voturilor, sau și celelalte, invocate în legătură cu articolul despre neutralitatea din Constituție trag la cântar și nu pot fi neglijate, de ce să nu fie și cine are interes să nu fie dezbătute în public? Nu sunt adeptul teoriilor conspirațiilor mondiale, dar uneori am senzația că cineva, cu bună știință, manipulează societatea moldoveană într-o direcție anume, dorită de cineva. Cum se face că problema glotonimului și etnonimului (limba română și popor român) este pusă pe tapet și readusă în discuție publică de câte ori e nevoie, adică exact atunci când nu e nevoie, când trebuie blocată o reformă proeuropeană, iar despre neutralitate, de exemplu, se face metodic? Oare noi nu ne-am convins în aceste decenii și ceva ce s-au scurs de la declararea Independenței că nu (numai) Transnistria, dar și art. 11 din Constituție, despre neutralitate, este o piatră de moară legată de picioarele statului R. Moldova, pentru a fi (men)ținut în sfera de interese a Federației Ruse? Oare nu este clar că, fără a deveni membră a UE, ci se va autoamăgi încă un deceniu cu așa-zisul „parteneriat estic”? De ce dar și noi, jurnaliștii, facem jocul politicienilor mincinoși și evităm dezbaterea acestor subiecte, participând la complotul tăcerii împotriva propriei țări?
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
