Conacele boiereşti din Basarabia (I)

Pentru prima dată în ultimii 20 de ani, responsabili de la Ministerul Culturii, din cadrul Agenţiei de inspectare şi restaurare a monumentelor, au luat la pas fiecare sat şi fiecare monument. Au fost inspectate 232 de localităţi, plus municipiile Chişinău şi Bălţi, aproape 1500 de monumente istorice, arhitecturale şi culturale. Zilele trecute, Agenţia de inspectare şi restaurare a monumentelor a lansat o campanie de colectare de fonduri pentru salvarea primelor monumente care necesită intervenţie imediată.

În numărul de faţă vă prezentăm cele mai reprezentative zece conace din zona de Nord. Imaginile spun totul despre starea lor.

Conacul Rosetti-Rozovan de la Lipcani, Briceni

Construcţia edificiului a început în anii ’20 ai sec. XIX, în timpul vieţii contesei Ecaterina Rosetti-Rozovan (1785-1870), descendentă Ghica. Clădirea conacului a fost înălţată alături de Biserica „Sf. Ecaterina”. Cu părere de rău, biserica nu s-a păstrat până în zilele noastre. După moartea contesei, conacul a fost transmis nepoatei sale, Ecaterina K. von Ditman (1845-1923), descendentă din familia baroanei Rosen. În timpul acesteia au fost ridicate o anexă cu două etaje şi turnul de apă (1884).

Conacul este unul dintre primele realizate în stilul arhitectural clasicist, apărute în Basarabia anilor 1830. A fost reconstruit în anul 1870 şi la mijlocul anilor ’50 ai secolului XX, ultima dată pentru a fi transformat în spital.

Boierii Rosetti-Roznovanu au fost celebri în epocă pentru bogăţia lor. Una din proprietăţile familiei boiereşti, care datează din 1832, adăposteşte în prezent sediul Primăriei Iaşi.

Conacul familiei Vasile Stroiescu din Brânzeni, Edineţ

Datează din a doua jumătate a sec. XIX şi este realizat în stilul clasicist rusesc. În anii 1870-1880, această entitate economică era un exemplu bine cunoscut în Basarabia datorită gradului mare de rentabilitate. Complexul includea anexe de tot felul: căsoaie, hambar, oloiniţă, grajduri pentru cai, fierărie. Conacul era unul tipic pentru boierii basarabeni din a doua jumătate a sec. al XIX-lea. Spre sfârşitul secolului, în faţa lui a fost sădit şi un parc.

Vasile Stroiescu (1845-1926) este cunoscut ca mare filantrop şi susţinător al Marii Uniri. A ctitorit zeci de biserici, şcoli şi spitale în toate provinciile României şi şi-a pus bogatele sale cunoştinţe şi întreaga avere în slujba propăşirii neamului. Cu puţin înaintea morţii sale, a dăruit 100 ha de pământ şi conacul părintesc de la Brânzeni pentru Şcoala Agricolă şi alte două şcoli-accesorii, de lemnărie şi fierărie, plus o fermă pentru învăţământul fiilor de ţărani din zonă. Pentru gesturile sale filantropice „pentru Biserică, carte şi şcoală”, Academia Română l-a ales în unanimitate Membru de Onoare. Dar boierul s-a mirat că pentru „o faptă simplă şi firească, s-a produs atâta mişcare şi atâta zgomot”.

Conacul familiei Cantacuzino din satul Poiana, Edineţ

Nu se cunoaşte data construcţiei. Unii cercetători spun că ar fi fost conceput în stilul neogotic, cu elemente decorative răspândite anterior în Europa Occidentală. Familia de boieri Cantacuzino a fost una dintre cele mai avute din spaţiul românesc şi care are o istorie foarte bogată. Bătrânii din sat îşi amintesc că ultimul proprietar al conacului ar fi fost un oarecare conte german Scheider sau Schleder. După cel de-al Doilea Război Mondial edificiul a fost, pe rând, casă de copii, azil de bătrâni, casă de odihnă, iar până în 1990 – sanatoriu pentru bolnavii de tuberculoză. La acest conac au fost filmate unele scene din filmul „Lăutarii”.

Conacul lui Constantin Stamati din orăşelul Ocniţa

Datează din sec. XIX. Cu statut de casă-muzeu este inaugurat în anul 1988. A fost restaurat în 2006 şi 2007, în acest scop fiind alocate din bugetele de stat pe anii 2005 şi 2006 mijloace publice în sumă de 2,2 mln. lei. Potrivit unui raport al Curţii de Conturi, în urma verificărilor la faţa locului, s-a constatat că încăperile muzeului se află într-o stare deplorabilă, ceea ce comportă riscul păstrării neconforme a bunurilor muzeale.

Constantin Stamati (1786-1869) a fost scriitor, jurnalist şi politician, membru al Societăţii Literare Române, al Societăţii de Medici şi Naturalişti, al Societăţii Imperiale de Istorie şi Antichităţi din Odesa. Numele său face parte din galeria unor importanţi oameni de cultură ai vremii, alături de B. P. Hasdeu, Gh. Asachi, C. Negruzzi , A. Puşkin, cu care împărtăşea o strânsă prietenie, precum şi aceleaşi afinităţi intelectuale. Spre sfârşitul vieţii, se retrage la conacul său de la Ocniţa, unde în 1869 se stinge din viaţă.

Conacul Pommer de la Ţaul, Donduşeni

A fost construit la începutul sec. al XX-lea pe terenurile din partea de sud a satului, cumpărate de bancherul Andrei Pommer (1851-1912) de la mici proprietari. În perioada 1901-1912 au fost finalizate toate acareturile şi sădit cel mai mare parc din Basarabia. A rămas neterminată clădirea principală, numită şi palatul. Până la 1945, moştenitorii bancherului nu au intervenit în interiorul conacului. La începutul anilor 1960 au fost construite spaţii de locuit şi de studii pentru Tehnicumul agricol (actualmente Colegiul agricol). A suferit intervenţii şi cădirea conacului, iar acareturile iniţiale şi alte elemente arhitecturale din parc au fost demolate. Totuşi, complexul de la Ţaul este cel mai bine păstrat dintre conacele de la începutul sec. al XX-lea.

Parcul avea 46 ha şi a fost amenajat de renumitul arhitect-peisagist Ipolit Vladislavschi-Padalko. Numai reţeaua de drumuri cuprindea 15 km. Parcul reprezintă una dintre cele mai reuşite lucrări ale arhitectului-peisagist, apreciat de societatea înaltă de atunci. Colecţia dendrologica reprezintă circa 150 de specii de arbori, arbuşti şi liane, dintre care peste 100 de forme sunt exotice. În 1980 aici începe să activeze un sanatoriu care trata bolile reumatice şi ale aparatului locomotor. Mare parte din parc a rămas totuşi în patrimoniul Colegiului Agricol, care se află în subordinea Ministerului Agriculturii. În 2003 toată suprafaţa parcului a fost transmisă Sanatoriului preventoriu de bază „Constructorul” al Ministerului Ecologiei şi Resurselor Naturale. Conacul şi parcul continuă să degradeze de la an la an.

Conacul familiei Oganovici de la Mândâc, Donduşeni

A fost construit în anii ’90 ai sec. XIX. Este cunoscut şi ca „Vila Mândâc”, fiind situat la o distanţă de patru km de satul Mândâc (fostul Livădeni) şi şapte km de satul Cotova. Avea un parc interesant cu o suprafaţă de 10 ha – o combinaţie între speciile forestiere şi cele fructifere. Includea trei lacuri, o moară cu apă, alei, terase, o baie şi alte anexe gospodăreşti, precum şi cavoul familiei Oganovici. Cercetătorii de la Academia de Ştiinţe susţin că acest model de conac-parc făcea parte din stilul romantismului modern timpuriu, iar înfăţişarea clădirii principale aduce aminte de arhitectura poloneză a sec. XVII-XVIII, de unde era originar proprietarul. Conacul avea cinci intrări şi se spune că boierul nu ieşea niciodată pe uşa pe care intra. Dendrologii spun că şi acum, la mai multe decenii de când parcul a fost lăsat de izbelişte, acesta prezintă o colecţie de specii ale florei rare şi de preţ din R. Moldova: nuc negru, pin negru, frasin stufos etc.

Exteriorul conacului a fost denaturat în perioada sovietică când complexul a fost transformat în tabără pentru pionieri. În 1980 au fost desfigurate şi elemente din interiorul clădirii principale, începând de la parchet şi terminând cu teracota de pe sobă. În 1997, Guvernul a declarat conacul ca filială a Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală, cu scopul de a salva ceea ce mai rămase. Dar proiectul s-a stopat din cauza lipsei de bani. În 2003 comuniştii au aprobat o nouă hotărâre de guvern privind restaurarea monumentului, fără a aloca însă şi bani. Astăzi conacul mai stă în picioare, mâine – cine ştie…

Conacul cu parc al lui V. Dombrovschi din Rediul Mare, Donduşeni

A fost construit la începutul sec. XX (1910-1912) pe moşia de zece ha a generalului V. Dombrovschi. Conacul includea şi un parc dendrologic construit de I. Vladislavschi-Padalko. Potrivit cercetătorilor de la AŞM, acesta a sădit unul din cele mai reuşite landşafturi pe teritorii mici. Legătura tradiţională cu parcul se face prin intermediul unei terase acoperite. Deşi protejat de stat, în ultimii ani din parc au dispărut mai multe specii de plante decorative.

Conacul Leonardi-Buzni din Ciuciulea, Glodeni

Este amplasat în partea de nord a satului, lângă biserica înălţată în 1831 de proprietarul G.G. Leonardi. Complexul care s-a mai păstrat datează de la sf. sec. XIX – încep. sec. XX, din timpul ultimilor descendenţi ai familiei Buzni. A fost înconjurat de un parc faimos în regiune. Clădirea principală este un model tipic pentru arhitectura clasicistă de provincie a conacelor. Poartă în unele detalii amprenta stilului „Art nouveau” (cunoscut în Rusia sub genericul de „Stil modern”, iar în România „Stilul anului 1900”).

Actualmente, conacul este ocupat de o şcoală profesională. Ministerul Educaţiei a propus ca aceasta să fie închisă şi comasată cu Şcoala de meserii nr.17 din or. Glodeni. Motivul e că, deşi şcoala are o capacitate de 400 de locuri, în ultimii trei ani planul de înmatriculare nu a fost îndeplinit.

Conacul boierului I. Bogdan din Cuhureştii de Sus, Floreşti

Este construit începând cu a doua jumătate a sec. XIX, pe parcursul mai multor decenii. Complexul include un grup de edificii risipite pe o bună parte a teritoriului satului – conacul, situat în centru satului, moara cu aburi (1905), Colegiul agricol, şcoala (1903), spitalul, Biserica „Sf. Treime” (1913, arhitect A. Şciusev, la comanda fiicelor Eugenia Apostolopulo-Bogdan şi Alexandrina Pommer-Bogdan). Conacul reprezintă o variantă pitorească a eclecticismului, specifică arhitecturii de la frontiera secolelor XIX şi XX. Planificarea arhitecturală este asimetrică. Accentul principal în construcţie îl pun faţadele de sud şi de nord, care, prin intermediul galeriilor şi teraselor, au ieşire spre parc.

Conacul Biberi de la Rujniţa, Ocniţa

Este construit în a doua jumătate a sec. XIX, în centrul satului, pe moşia baronului P. H. Petrino-Armis. Pe la 1860, moşia aparţinea P. I. Biberi. Acesta a ridicat un conac cu trei niveluri care, din păcate, nu s-a păstrat. Astăzi există doar o anexă şi bucătăria. Cercetătorii de la AŞM susţin că edificiul era o vilă în stil englez.

Notă: Imaginile ne-au fost oferite de către Agenţia de inspectare şi restaurare a monumentelor.