Ultima oră

Conceptul de reformă a Procuraturii e aproape gata

Grupul de lucru s-a întrunit marți, 25 februarie, într-o nouă şedinţă.

Membrii grupului au discutat chestiuni ce ţin de gradele speciale ale procurorilor, salarizare, garanţii sociale, răspunderea procurorilor. Vicepreşedintele Comisiei parlamentare juridice, Sergiu Sârbu, a declarat postului nostru de radio că discuţiile asupra conceputului ar putea fi finalizate săptămâna viitoare, după care proiectul va fi transmis spre examinare Parlamentului.

Discuţii între membrii comisiei l-a provocat şi numărul de procurori pe care ar trebui să-l aibă Republica Moldova. Potrivit juristului, Vlad Gribincea, şeful grupului de lucru care a elaborat proiectul concepţiei, Republica Moldova este printre lideri la numărul de procurori pe cap de locuitor.

Pe de altă parte, un fost procuror general, Dumitru Postovanu susţine că procurori trebuie să facă faţă unui volum mare de lucru.

Conceptul de reformare a procuraturii prevede mai multe modificări menite să sporească independența şi profesionalismul procurorilor. O altă modificare se referă la procedura de numire a procurorului general, care ar urma să fie propus de şeful statului în urma unui concurs şi nu de şeful legislativului, cum prevede legislația actuală.
 
Sursa: Radiochisinau.md


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *