Nu este clar dacă în mod intenţionat sau pur şi simplu din întâmplare. În primul rând, panglica în sine este de natură să creeze confuzie. Apărută în timpul Rusiei ţariste, ea a devenit un simbol al armatei ruse, fiind ataşată decoraţiei „Sfântul Gheorghe”. La începutul perioadei sovietice a dispărut – nici nu avea cum să se întâmple altceva cu un simbol ţarist – pentru a fi reactivată în 1941. În faţa invaziei naziste, Stalin a căutat să mobilizeze toate resursele aflate la îndemână, inclusiv la nivel simbolic. Panglica negru-portocalie a Sfântului Gheorghe a reintrat astfel în spaţiul public de la Moscova – deşi nu sub denumirea ei originală -, fiind folosită pentru diviziile de gardă şi anumite decoraţii. Decoraţia „Crucea Sfântului Gheorghe” a fost reînfiinţată în Federaţia Rusă abia în 1998 – cu tot cu panglică. Iar de câţiva ani, campaniile de purtare a acestei panglici sunt legate de reabilitarea sau promovarea imaginii Uniunii Sovietice în legătură cu cel de-al Doilea Război Mondial. Anume în acest punct apar confuziile.
Ce simbolizează, de fapt, panglica rusească a Sfântului Gheorghe? Amintirea Imperiului ţarist şi a teritoriilor ocupate de acesta prin nenumărate războaie? Faptul că sub culorile acestei panglici au fost deznaţionalizate şi rusificate zeci de popoare în decursul secolului al XIX-lea? Ori poate panglica Sfântului Gheorghe simbolizează în prezent Armata Roşie „eliberatoare”? Mai degrabă această panglică pare să simbolizeze imperialismul pornit de la Moscova, indiferent că este ţarist sau sovietic. Liga tineretului rus de la Chişinău distribuie azi aceste panglici ale Sfântului Gheorghe, susţinând că reprezintă un simbol al victoriei din al Doilea Război Mondial. Din punctul lor de vedere, chestiunile sunt clare: naziştii au fost răi, sovieticii au fost buni. Eu zic că au fost la fel de răi şi sovieticii, şi naziştii.
Există de ceva ani un curent de „recuperare” a amintirilor sovietice, bazat pe un raţionament simplist. Vedeţi, oamenii sovietici au fost oameni simpli, nu erau nişte monştri. Copiii sovietici erau pionieri, jucau „Zarniţa” şi învăţau despre dreptatea lui Lenin. Apăreau filme cu Ludmila Gurcenko, existau tot felul de lipsuri, oamenii simpli sufereau şi încercau să supravieţuiască. Aceleaşi lucruri se pot spune şi despre germanii care au trăit în perioada nazistă. Copiii erau membri în Hitlerjugend, se antrenau în tabere şi învăţau despre teoriile rasiste. La Berlin rulau filme cu Marlene Dietrich, germanii sufereau din cauza lipsurilor şi încercau să supravieţuiască. Naziştii închideau în lagăre evrei pentru vina de a fi evrei, sovieticii deportau în lagăre români basarabeni pentru vina de a fi fost bogaţi, intelectuali sau funcţionari. În ambele cazuri, oamenii erau pedepsiţi fără să fie judecaţi.
Confuzia pe care încearcă să o promoveze panglica Sfântului Gheorghe este că un totalitarism ar fi mai bun decât altul. Totalitarismul sovietic a fost mai bun decât totalitarismul nazist – şi asta doar pentru că a ieşit învingător.
ARHIVA Timpul, 2011
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
