Actualitate

Constantin Cojocaru (primar Edineț): Raioanele sunt numai surse de funcții pentru fidelii partidelor. PAS nu are curaj să facă reforme

Constantin Cojocaru: „Reforma administrativ-teritorială este o reformă care de mult se cere în Republica Moldova și pentru care de fiecare dată partidele politice nu au curajul să-și asume acest lucru.”

Europa Liberă: De ce, că se pierd voturi?

Constantin Cojocaru: „În primul rând, pentru că își pierd funcțiile foarte mulți oameni de-ai lor care influențează politic foarte multe lucruri. Mă refer aici la structura raională care este în prezent, pentru că, practic, s-o recunoaștem, toate raioanele astăzi sunt politizate până în măduva oaselor și, indiferent de partide, de stânga sau de dreapta, în structurile raionale ei își angajau oamenii lor care erau docili partidelor.

Din punctul acesta de vedere, n-a avut nimeni curajul să-și asume această reformă. Al doilea aspect este faptul că este necesară o discuție mai largă dincolo de raioane, dacă la nivel de raioane este clar că este o structură care trebuie scoasă din sistemul administrativ al Republicii Moldova, e destul astăzi să avem sistemul central și sistemul municipal inter-relațional și să dispară celelalte elemente. Poate am putea face un element regionalizat pentru servicii regionale mai mari, cum ar fi, să zicem, agențiile de dezvoltare regională astăzi în nord, dar nu cu conotații administrative, ci mai mult cu conotații de servicii regionale.”

(…)

Constantin Cojocaru: „De pe urma acestei reforme, cetățeanul câștigă cât mai puțini administratori parazitari. Noi avem astăzi primării care au câte 5% venit și 95% primesc dotații de la bugetul de stat. O astfel de primărie este total falimentară. De ce în astfel de situații n-am putea amalgama 7, 8, 9 structuri administrative actuale? Le amalgamăm în jurul unei singure structuri municipale mai largi, facem serviciu de aprovizionare cu apă, de aprovizionare cu canalizare, nu mai vorbesc de drumuri locale, iluminări etc., etc. și practic toate serviciile acestea le apropiem de cetățean, nu le distanțăm, iar ceea ce facem noi astăzi prin structura pe care o avem, practic întreținem un cadru administrativ foarte mare, la raion – mare; la fiecare primărie – la fel, foarte mare. Vorbim că nu avem specialiști, pentru că toți se plâng că n-au juriști, că n-au ingineri cadastrali, că n-au contabili ș.a.m.d., o municipalitate mai mare și-ar putea permite să aibă practic acești oameni care să poată și serviciul cadastral să-l facă pe potrivă, și serviciul juridic pentru municipalitate să-l facă pe potrivă și să nu umble cu cerutul de aici dincolo. Și iată în felul acesta am putea municipaliza amalgamativ Republica Moldova, astfel ca serviciile să le aducem lângă cetățean, dar nu să le distanțăm – du-te la raion sau du-te nu știu unde. Raioanele astăzi deja și-au trăit traiul lor cel sovietic care era de cândva și nu mai sunt funcționale cum erau pe timpuri, astăzi toate serviciile sunt digitalizate și orice tip de document pe care vrea să-l primească cetățeanul, el poate să-l primească în formulă digitală foarte și foarte ușor. Fiecare, că sunt sate mai mici, cu un reprezentant al primarului municipiului sau cum va fi numit, administratorul, cu un reprezentant în teritoriu, care practic îi poate rezolva direct, nemijlocit problema cetățeanului.”

integral pe europalibera.org 

R. Moldova va plăti scump lipsa de curaj a celor din PAS

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *