ActualitateExterne

‘Contraofensiva nu va duce la rezultate, dacă autoritățile își vor îndrepta principala atenție asupra problemelor interne’

Zelenski se teme că pierde războiul: ‘Contraofensiva nu va duce la rezultate, dacă autoritățile își vor îndrepta principala atenție asupra problemelor interne’

Principalul obiectiv al Forțelor Armate ale Ucrainei în 2024 va fi izolarea Crimeei, a declarat președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, scrie The Economist, relatează Rador Radio România.

El a subliniat că extrem de important pentru Kiev este să diminueze numărul atacurilor rusești de pe teritoriul Crimeei. Liderul ucrainean nu a precizat data la care forțele armate ucrainene trebuie să atingă anumite obiective. Zelenski “nu mai stabilește termene și nu mai face niciun fel de promisiuni în legătură cu problemele teritoriale”, a precizat publicația citată. În același interviu Zelenski a declarat că populația țării se concentrează tot mai mult pe problemele interne, în detrimentul acțiunilor militare. El a adăugat că contraofensiva forțelor ucrainene nu va duce la rezultate, dacă autoritățile își vor îndrepta principala atenție asupra modificărilor legislației și problemelor interne. Zelenski a remarcat faptul că ucrainenii trebuie să-și mobilizeze forțele pentru a apăra statul.

Anterior, liderul Ucrainei vorbise despre planurile forțelor armate ucrainene în cursul contraofensivei de a “respinge forțele rusești, precum și de a readuce peninsula Crimeea sub control”.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Adrian Popa

Adrian Popa a urmat mai multe programe de formare academică în țară și străinătate, are pregătire în domeniile științe politice, relații internaționale și studii de securitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *