Actualitate

Control comun la frontiera Sculeni: verificări unice între Republica Moldova și România

La punctul de trecere a frontierei Sculeni, dintre Republica Moldova și România, va fi introdus regimul de control coordonat, care presupune efectuarea verificărilor în comun de către autoritățile ambelor state. Decizia a fost aprobată astăzi de Cabinetul de miniștri.

Prin aplicarea principiului de oprire unică, formalitățile vamale și de frontieră vor fi efectuate o singură dată, într-un punct comun. Măsura are scopul de a reduce timpul de așteptare la frontieră, de a spori siguranța prin cooperare directă între instituțiile celor două țări și de a stimula schimburile comerciale între Republica Moldova și România.

Punctul de trecere Sculeni devine astfel al patrulea punct de frontieră în care este implementat acest concept de control coordonat.

Un astfel de model de control la frontieră a fost implementat, prima dată, la frontiera cu Republica Moldova în punctul de trecere a frontierei Leușeni-Albiţa, pe sensul de ieșire din R. Moldova. S-a întâmplat în aprilie 2023 și a început sub forma unui proiect pilot. Regimul funcționează deja la frontierele Giurgiulești–Galați și Cantemir–Fălciu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *