Astfel, timp de o săptămână, acesta a fost sacralizat mai dihai decât un suveran pontif de la Roma, fiind ridicat la gradul de simbol al creştinătăţii, aducător de pace, fericire şi… ploaie. Mi s-a părut penibil şi Mitropolitul Vladimir, care i-a mulţumit lui Kirill că a adus ploaia peste Moldova.
Dacă ploile la noi sunt prerogativa patriarhului rus, ar fi fost cazul ca mitropolitul moldovean nu să-i mulţumească pentru ploaie, ci să-i ceară socoteală pentru lunile de secetă! Un comportament lamentabil a avut şi premierul Vlad Filat, atunci când a declarat (după întâlnirea cu capul bisericii ruse într-o cinstită crâşmă subterană de la Cricova) că, citez: „Sunt fericit că am avut ocazia unică de a discuta cu Patriarhul Kirill”. Doamne, cât de puţin îi trebuie unui premier moldovean ca să fie fericit! Culmea lipsei de demnitate a atins-o însă Marian Lupu care, pentru a se revanşa în faţa lui Filat, l-a decorat pe Kirill cu… „Ordinul Republicii”!
…Şi în starea asta de psihoză rusofilă generalizată, acea parte a presei care s-a lăsat sedusă de dalba barbă patriarhală a trecut, de facto, sub tăcere un eveniment cultural de excepţie: concertele lui Tudor Gheorghe construite pe marea poezie a lui Grigore Vieru. Nu au remarcat evenimentul, cum ar fi făcut-o într-o campanie electorală, nici politicienii – păunii pe care nu a vrut să-i cânte Grigore Vieru ştiu cum să se răzbune şi pe cei morţi… Apropo de moarte: mă gândesc că e o cumplită rătăcire şi o neiertată tâmpenie să te sacrifici pentru politicienii acestei ţări.
