Rudele o duc și ele greu și spun că nu pot lua copiii în familiile lor. Între timp, autoritățile locale încearcă să găsească soluții, dar, cel mai probabil, micuții vor ajunge la orfelinat, lucrul care îi sperie cel mai mult.

Dacă ar fi un scenariu de film, povestea fraților Valeriu și Valeria (de câte 10 ani) și Alisa (de 6 ani) cu siguranță ar lua premiul pentru cea mai bună dramă, însă, din păcate, acesta nu este un film, ci o realitate dură. Mama copiilor a dispărut câțiva ani în urmă, iar tatăl este după gratii. Totuși, lovitura cea mai cruntă micuții au primit-o acum câteva zile, când, din cauza unei boli incurabile, a decedat bunica lor, Maria.

„Au rămas pe drumuri”

Am ajuns în localitate spre seară și am intrat într-un magazin. Tot atunci, printre noi, s-a strecurat un boț de om, care nici nu se vedea de după tejghea. Era o fetiță de șase ani, îmbrăcată sărac și foarte subțire, asta în timp ce afară erau minus 6-8 grade. Mânuțele îi tremurau și destul de des își freca pumnișorii. În unul dintre ei ținea un leu terfelit și bolborosea ceva către vânzătoare. Am dat urechea mai aproape și am descifrat ce zice: „Vreau o surpriză, vă rog să-mi dați o surpriză… am și bani”.

Vânzătoarea s-a uitat la ea cu jale și i-a spus că „surpriza” costă șase lei, iar ea are doar unul. Fetița insista, arăta cu degețelul murdar spre raft. „Doamne ferește ce mi-i jale de copiii ăștia. Ea mai are doi frați și au rămas pe drumuri, după ce le-a murit bunica”, a mărturisit cu tristețe vânzătoarea. Eu am asigurat-o că-i achit ce-și dorește fetița, iar micuța a luat bucuroasă „surpriza”, a mulțumit și a ieșit afară fredonând un cântec.

„Erau zile când nu aveau ce mânca”

După asta am aflat că aceasta era Alisa, copila cea mai mică, care a ajuns a nimănui. În magazin mai era o săteancă, care a început să ne povestească cât de nedreaptă a fost soarta cu acești trei frați. „Bunica lor se descurca foarte greu, numai ea, sărmana, știe prin ce chinuri a trecut. Ea nu mânca nimic până nu se asigura că nepoții sunt sătui. De asta s-a și îmbolnăvit și n-a mai avut puteri să lupte cu boala”, povestește femeia. Aceasta mai zice că bunicul copiilor și-a pus capăt zilelor pentru că aveau multe datorii.

De cealaltă parte a tejghelei și vânzătoarea dă cu tristețe din cap. Ea susține că lucrează aici de mai mulți ani și foarte des bunica lor lua alimente cu împrumut. „Erau zile când nu aveau ce mânca. Venea unul dintre copii, îi dădeam o pâine și o sută de grame de tiulică (n. red: hamsii). Ce faci cu asta la patru oameni?!”, se întreabă femeia printre lacrimi și îmi întinde un caiet, unde îi înregistrează pe cei datornici. În dreptul mătușii Maria erau sume de 14, 35 și 50 de lei.

Credea că „mama” doarme

Între timp, s-a alăturat și Natalia Stănila, asistenta socială din Izbiște. Împreună cu ea am mers la familia Pârvu să aflăm ce va fi cu copiii. În drum spre casa lor, ea a povestit că bunica nici în ruptul capului nu vroia să-i dea la orfelinat, chiar dacă toată lumea îi recomanda acest lucru. „Mereu spunea că, atâta timp cât va avea puteri, micuții vor fi lângă ea. Chiar dacă nu sunt străluciți la școală, oricum se străduiesc. Nu absentau fără motiv și mereu o ajutau la treburile casnice. Tustrei o numeau mama”, susține lucrătorul social.

Totodată, potrivit ei, Valeriu și Valeria, frații gemeni, mergeau la un centru de zi din orașul Criuleni. Acolo ei erau hrăniți, spălați, ba chiar li se dădea mâncare și acasă. „Când bunica lor a murit, alături era doar Alisa. Micuța a stat ore în șir lângă femeia moartă și credea că „mama” doarme. Când au venit frații mai mari, au observat că bunica nu se mișcă și au chemat speriați vecinii”, povestește emoționată Natalia Stănila.

Ograda unde au crescut cei trei frați

„Cu ce au greșit aceste suflete… Doamne?”

Casa unde trăiau micuții împreună cu bunica se află la o margine de râpă, într-un capăt de sat. Poarta este din plasă ruginită. Până la ușă este o cărare bătătorită, unde i-am găsit pe cei trei micuți jucându-se. „Ei nu înțeleg nimic. Se bucură că este multă lume și că este mâncare. Doamne, câtă nedreptate este pe fața pământului. Cu ce au greșit aceste suflete… cu ce, Doamne?”, ne întreabă plângând o vecină, imediat după ce am intrat pe poartă. În același timp, Valeriu, unul dintre frați, a sărit gardul și a fugit. Mai târziu, am aflat că băiatul a crezut că noi am venit să-l luăm la orfelinat.

În acea seară oamenii din sat veneau la priveghi. În ogradă erau frații răposatei Maria, dar și trei copii de-ai săi. Lipsea doar ce-a de-a patra fiică, mama copiilor.

„Ți se rupe inima când știi ce viață îi așteaptă”

Era o atmosferă tensionată. În casă se auzeau bocete: „Cu cine ai lăsat acești copii, Marie? Unde te duci? Întoarce-te înapoi să-i vezi cum te caută cu ochișorii”. Bocetele răsunau toată mahalaua. Urletele câinilor făceau atmosfera și mai sumbră.

Rudele ne-au invitat în casă. În interior pereții erau practic goi, iar pe jos erau aranjate câteva țoale vechi moldovenești. În casa mare, câțiva săteni își aminteau cum a fost răposata. „O femeie harnică, curată și veselă. Lucra de dimineață până seara. Dumnezeu s-o ierte!”. Oamenii își făceau griji și de soarta micuților, toți erau conștienți că, pentru ei, chinurile abia încep, mai ales că mama lor nu „se răspunde” de câțiva ani. „Păcat de copiii ăștia. Ei n-au nicio vină, sărmanii. Mama i-a lăsat, bunica le-a murit, rudele nu pot să-i ia. Of, of, of, ți se rupe inima când știi ce viață îi așteaptă”, a spus una dintre femeile prezente.

„Nu putem să luăm copiii la noi”

Împreună cu asistenta socială am întrebat rudele cum văd situația. Evident nedumeriți, oamenii au spus practic într-un glas că nu pot să-i ia la ei pentru că toți mai au câte doi copii și trăiesc destul de greu.

Ion Pârvu, fiul cel mai mic al răposatei Maria și moșul copiilor, a recunoscut că este gata să semneze toate documentele necesare și este de acord ca micuții să ajungă într-o familie care le va oferi dragostea și căldura de care au nevoie. „Mama lor și-a făcut documentele pe ascuns, a ieșit într-o zi la marginea drumului și s-a dus într-o direcție necunoscută. După asta a sunat de câteva ori și a spus că era în Rusia, dar de câțiva ani n-am mai auzit nimic de ea”, susține Ion. În ceea ce-l privește pe tatăl copiilor, rudele zic că bărbatul este după gratii.

Valeria și Alisa împreună cu rudele

Înmormântarea Mariei Pârvu a avut loc marți, 17 februarie, iar deja miercuri la Primăria din Izbiște s-au adunat administrația și rudele celor trei copii. Potrivit asistentei sociale, ei încearcă să-i plaseze pe micuți în familii din sat, care nu au copii. Dacă acest lucru nu va fi posibil, ei vor rămâne o perioadă la sora bunicii lor. Totuși, după ce vor fi perfectate toate documentele, este posibil ca cei trei frați să ajungă la orfelinat, chiar dacă acest lucru este contrar voinței lor.

Valeriu, Valeria și Alisa nu au haine de iarnă, nu au produse igienice și nici mâncare. Sătenii spun că vor încerca să facă tot posibilul ca acești micuți să nu moară de foame.