Copilăria neştiută a lui Ştefan cel Mare. Traumele care i-au marcat toată viaţa

Ştefan cel Mare a avut o copilărie traumatizantă. Cel puţin asta ne indică cronicile şi cercetările istoricilor. A asistat la decapitarea tatălui său şi, potrivit unei legende, la uciderea cumplită a celui mai bun prieten din copilărie. Totodată, a umblat mult timp pribeag şi fugar.

Ştefan cel Mare a fost, fără îndoială, cel mai mare voievod al Moldovei în Evul Mediu. Bun administrator, războinic şi protector al culturii, Ştefan cel Mare a fost un veritabil principe renascentist. Dincolo de domnia sa glorioasă, marele voievod a avut parte de o copilărie marcată de traume.

Primii ani din viaţă i-a trăit într-o epocă de anarhie, dominată de războaie pentru tron între bastarzi şi fiii legiuiţi ai voievozilor, de asasinate şi crime îngrozitoare. Practic, Ştefan cel Mare s-a născut în focul războaielor civile care au marcat Moldova de la începutul secolului al XV lea şi până la jumătate acestui veac.

Copilăria la Borzeşti a unui nepot din flori al marelui Alexandru Vodă

Ştefan al III lea Muşat s-a născut probabil în anul 1438 sau în 1439 pe moşiile de la Borzeşti, astăzi în judeţul Bacău, ale lui Bogadan al II lea, fiul nelegitim al lui Alexandru cel Bun. Ştefan era fiul acestui Bogdan al II lea, făcut cu Oltea, probabil fiica unui boier moldovean. Unii istorici cred că Ştefan cel Mare era la rândul său copil din flori la fel ca tatăl său. Adică Oltea nu ar fi fost soţia oficială a lui Bogdan al II lea. ” ”Este foarte probabil că Oltea nu a fost soţie legiuită a lui Bogdan al II-lea şi prin urmare nici doamnă a Moldovei. În unele izvoare ea este numită Oltea, în altele Maria”, se arată în ”Princeps Omni Laude Maior. În orice caz această Oltea venea probabil din zona Trotuşului. Nu se ştie mare lucru despre primii ani din viaţa lui Ştefan cel Mare.

Se bănuieşte doar că a trăit la Borzeşti, crescut de mama sa. Erau ţinuturi premontane cu multe păduri şi pâraie. Marele voievod a trăit într-un spaţiu idilic, educat se pare şi de bunicul său matern, un oarecare jupan Bogdan, de la Trotuş, în apropierea Borzeştiului. Tânărul fiun de domn ar fi primit o educaţie severă, militară, fiind învăţat de mic meseria armelor. La Borzeşti a stat până în 1449 când ar fi fost luat de tatăl său pe lângă dânsul, ca unic moştenitor. De altfel Bogdan al II lea ajunsese domn. Alături de tatăl său, Ştefan cel Mare a cunoscut viaţa în plin război civil, cu lupte contra ungurilor şi a diferiţilor pretendenţi, cu o viaţă în care pericolaaaaaul pândea la fiecare pas. O viaţă total diferită de cea de la Borzeşti.

Educaţia monastică a lui Ştefan cel Mare

Se bănuie că Ştefan cel Mare a fost dat pe mâna unui călugăr pentru instrucţia sa. Mai mult decât atât, există o legendă care spune că acesta ar fi fost dat spre ”pedepsire” adică la învăţătură, doi ani, călugărilor de la Muntele Athos, de la mănăstrirea Zograf. Aici ar fi învăţat să scrie, să citească, limba greacă şi totodată învăţătura creştină, aşa fiind explicată şi pioşenia voievodului de mai târziu. O altă legendă arată că Ştefan cel Mare ar fi fost instruit chiar de DaniilSihastru. După învăţătura mănăstirească Ştefan s-ar fi întors la tatăl său, continuând instrucţia militară. Este pomenit de copil într-un document de cancelarie în 1450. Este vorba despre un act prin care Bogdan al II lea îi promite ascultare şi ajutor militar lui Iancu de Hunedoara. Totodată prin acest act, Ştefan jură la rândul său credinţă lui Iancu de Hunedoara. Ştefan este pomenit de Bogdan al II lea şi în 1451, fiind numit ”fiul meu iubit”.

Uciderea lui Mitruţ

Prima experienţă traumatizantă din copilăria lui Ştefan cel Mare, este consemnată de o legendă. Mai precis, pe când acesta era copil la Borzeşti se juca cu fiul unui cioban, Mitruţ. Alături de aceşti doi prieteni buni se mai afla şi o ceată înteagă de copii. În timpul jocului, Mitruţ ar fi fost legat de un stejar, fiind prizonier al cetei conduse de tânărul Ştefan. În acel moment o năvălire a unei cete tătărăşti a stricat joaca iar unul dintre tătari l-ar fi ucis cu săgeţi pe Mitruţ chiar sub ochii voievodului. De altfel Ştefan se va răzbuna crunt pe tătari, la Lipnic în anul 1470. ”Călăreţii domnului Ştefan cel Mare se luară în pripă după călăreţii hanului, cari căutau acum vadul, totdeauna depărtat, pe unde să fuga. În locuri strâmte, trecători ale codrilor, se ciocniră românii cu săbii şi tătarii numai cu arcurile.

Norocul fu al boierilor şi curtenilor noştri, cari nu ştiau, ca polonii, de haine frumoase şi de petreceri, apărători aşpri ai unui pământ sărac. Fugarii pripiră atunci spre apa de hotar, dar, până a nu o vedea înainte în ţinutul Sorocei de mai târziu, ei fură ajunşi din urmă. O cumplită încăierare se încinse în dumbrava de lângă satul Lipia, unde-şi avuse curţile boierul Vâlcea al lui Alexandru cel Bun, un vechiu fruntaş al Sfatului. Nu numai că hanul fu bătut cu desăvârşirea şi ca pe pragul de ieşire îi fu măcelărită o bună parte din gloată”, descria marele istoric Nicolae Iorga.

Moartea tatălui său

Cel mai traumtizant eveniment din copilăria şi tinereţea lui Ştefan a fost uciderea tatălui său, Bogdan al II lea, la Răuseni. Mai precis, acesta a fost pândit de fratele său Petru Aron care râvnea tronul. În timp ce se afla la o nuntă în satul Răuseni, Bnogdan al II lea a fost prins de propriu frate. A fost scos cu mercenarii lui Petru Aron din casă şi decapitat de faţă cu fiul său Ştefan. ”Se afla(n.r. Bogdan al II lea) într-un sat al unui unchi al aceluiaşi Petru şi era ameţit de vin, sosind spre sfârşit de noapte numai cu 200 de moldoveni, (Petru) a înşelat străjile lui Bogdan şi prinzând pe Bogdan i-a tăiat capul”, scria cronicarul Jan Dlugosz.

Evenimentul avea loc în anul 1451 într-o noapte de octombrie, iar Ştefan cel Mare a fugit hăituit de oamenii lui Petru Aron pentru a-şi salva viaţa. A dispărut ani de zile de pe scena istoriei. „După noaptea de groază de la Reuseni, din octombrie 1451, fiul domnesc a luat drumul pribegiei şi din nou un capitol din viaţa lui Ştefan rământe învăluit în mister”, scria istoricul Ştefan Gorovei în lucrarea sa ”Muşatinii”. Au urmat ani de fqugă, pribegie şi greutăţi, adolescentul Ştefan ajungând în cele din urmă la Iancu de Hunedoara şi mai apoi în Ţara Românească la Vlad Ţepeş, cu ajutorul căruia va lua înapoi tronul tatălui său.