Internațional

„Crater de 10 metri” în Polonia. NATO a confirmat că obiectul care a căzut în estul țării era o rachetă rusească, „de un tip încă necunoscut”

Autoritățile poloneze au anunțat joi că au localizat în estul țării un crater care poate fi locul de impact al unui proiectil, în urma atacurilor lansate de Rusia în Ucraina în timpul nopții, realatează AFP. Craterul se află la o distantă de 2 kilometri de câteva clădiri, pe un câmp.

NATO a confirmat că o rachetă rusească, „de un tip încă necunoscut”, a pătruns pe teritoriul Poloniei și ulterior s-a prăbușit

„Ca răspuns la o rachetă rusă, de un tip încă necunoscut, care a pătruns în spaţiul aerian polonez şi s-a prăbuşit ulterior pe teritoriul Poloniei – una dintre numeroasele rachete lansate de Rusia asupra Ucrainei în cursul nopţii –, NATO şi Polonia şi-au activat sistemele de apărare aeriană şi terestră”, a declarat purtătorul de cuvânt al Cartierului General Suprem al Forţelor Aliate din Europa (SHAPE) al NATO, colonelul Martin O’Donnell.

Racheta care a căzut în Polonia reprezintă o altă „încălcare inacceptabilă” a spațiului aerian al UE, a declarat joi președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, scrie Reuters.

„Pentru a pune capăt acestei situații, ajutăm Ucraina să câștige acest război prin toate mijloacele posibile. Și construim o arhitectură europeană solidă de securitate pe uscat, pe mare și în aer”, a scris ea pe X.

Pompierii, militarii și polițiștii fac cercetări pe câmpul unde se presupune că s-a prăbușit un proiectil despre care premierul polonez, Donald Tusk, a spus că toate indiciile duc spre concluzia că este vorba despre o rachetă rusească.

„Eram pregătiți să doborâm racheta dacă și-ar fi continuat zborul”, a spus prim-ministrul Poloniei, citat de Fakt.

Ministrul polonez al apărării, Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, a spus că o anchetă este în plină desfășurare pentru a identifica obiectul care a căzut în apropierea localității Tarnawa-Kolonia.

La fața locului au fost trimise serviciile de urgență, precum și un reprezentant al Biroului de Securitate Națională, care îl ține la curent cu toate informațiile pe președintele Poloniei, Karol Nawrocki.

Între timp, agenția de presă de stat rusă TASS a relatat despre incidentul din Polonia, precizând că Tusk s-a antepronunțat privind proveniența proiectilului înainte de încheierea investigației.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *