Două credite în valoare de milioane de dolari americani, contractate pentru modernizarea apeductului și infrastructurii Apă-Canal Bălți, au ajuns să fie achitate din bugetul de stat, după ce proiectul s-a transformat într-un eșec financiar și administrativ major. Rețeaua veche, care trebuia consolidată și eficientizată, pierde în continuare până la 60% din apa cumpărată, ceea ce înseamnă pierderi uriașe pentru întreprindere și un sistem ineficient care nu poate genera venituri suficiente. În loc să aducă modernizare și rentabilitate, proiectul a adâncit problemele.
O parte din echipamentele cumpărate din banii împrumutați au rămas nefolosite în depozite, fie pentru că nu au putut fi integrate în rețea, fie pentru că nu au fost livrate cu documentație tehnică completă. Controalele ulterioare au scos la iveală lipsa unor acte justificative, contracte incomplete și achiziții efectuate fără baze tehnice solide. Inițial, proiectul a fost prezentat drept unul strategic pentru regiune, însă implementarea s-a făcut haotic, fără monitorizare eficientă și fără responsabilitate financiară.
Întreprinderea Apă-Canal Bălți a rambursat doar sume simbolice din cele patru milioane și jumătate de dolari împrumutați, după care a intrat în insolvabilitate. Plata ratelor și penalităților a căzut acum pe umerii Ministerului Finanțelor, care achită direct către Banca Mondială, deși creditul fusese contractat în beneficiul unei întreprinderi autonome. Situația ridică semne de întrebare privind controlul asupra proiectelor publice și modul în care statul își asumă responsabilități pentru eșecurile companiilor gestionate local.
Oficialii spun că „lecțiile au fost învățate” și promit criterii mai dure pentru viitoarele proiecte, inclusiv verificări tehnice riguroase, monitorizare financiară permanentă și responsabilizare pentru cei care gestionează fondurile. Totuși, dosarele penale au fost deschise abia după ce prejudiciile au devenit evidente, iar recuperarea banilor este incertă și complicată. Anchetele încearcă acum să stabilească cine a decis achizițiile nejustificate, cine nu a verificat lucrările și cine a ignorat avertismentele privind pierderile masive de apă.
În timp ce statul plătește datoriile, apa continuă să se piardă în conducte vechi, iar consumatorii sunt cei care suportă indirect consecințele prin tarife și servicii de calitate scăzută. Proiectul care trebuia să fie un model de modernizare a infrastructurii a devenit, în final, un exemplu despre cum investițiile fără control se transformă în datorii publice și dezamăgire pentru comunitate.
