Astăzi 10 Decembrie 2019, Marţi - Ultima actualizare la ora 10:58
Abonamente

Actualitate 17 Iunie 2019, ora 00:09    Din editia print

Crimele comunismului /// Atacuri bolşevice asupra Basarabiei după 1918

Marime Font

Între 5 şi 7 octombrie 1921, o bandă de bolşevici din stânga Nistrului, formată din 36 de indivizi, a organizat un atac banditesc asupra unor localităţi din sudul Basarabiei. Insurecţia s-a soldat cu omorârea a doi cetăţeni şi trei militari români şi zece răniţi, bandiţii având pierderi de şase persoane.

Unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918 a nemulţumit profund bolşevicii, astfel încât aceştia, în chiar primii ani după Unire, au întreprins atacuri armate din partea stângă a Nistrului asupra satelor şi locuitorilor din partea dreaptă în scopul de a-i intimida şi a provoca dezordine, nervozitate, incertitudine în rândurile populaţiei.

Istoriografia de după 1990 a descris amănunţit provocările comuniştilor în Basarabia după 1918 calificate de aceştia drept „răscoale” (amintim de cea de la Hotin, ianuarie 1919, de la Tighina – mai 1919, de la Tatarbunar – septembrie 1924), care în fond erau diversiuni organizate de Komintern asupra României şi locuitorilor Basarabiei.


Insurecţii de proporţii mai mici adepţii lui Lenin au întreprins frecvent. Un raport al prefectului judeţului Cetatea Albă, adresat Directoratului General al Internelor din Basarabia la 8 octombrie 1921, relatează despre unul din aceste atacuri banditeşti.

Nu vom comenta conţinutul documentului, întrucât cele relatate în el demonstrează elocvent metodele folosite de bolşevici. Îl reproducem păstrând originalul, inclusiv scrierea denumirilor de localităţi.

„Urmare raportului nostru telegrafic Nr. 148 din 7 octombrie a. c. am onoarea a Vă raporta detaliat desfăşurarea atacului bolşevic de la 6 şi 7 oct[ombrie] a.c. astfel după cum urmează:

În noaptea de 5 spre 6 octombrie la orele 3½ o bandă de bolşevici compusă din 36 indivizi armaţi cu 2 mitraliere, 4 puşti mitraliere, arme, granate franceze şi engleze şi bombarde şi-au făcut apariţia în comuna Alexandrovca, de unde îmbarcându-se prin forţă în 9 căruţe cu cai şi conducătorii lor, au luat direcţia spre comuna Moldovca/Vodeni, unde ajungând pe la orele 7½ şi intrând în comună, au împuşcat pe evreul Coremazchi din Crocmaz pentru motivul ca a spionat românilor, luându-i şi patru mii de lei, după care s-au dus la şcoala primară interesându-se în ce limbă se predau cursurile; întâlnind apoi Învăţătorul Cula Ananie din Caplan, care venise la percepţie spre a-şi incasa un mandat, au intenţionat să-l omoare, lăsându-l în viaţă numai în urma stăruinţelor populaţiei şi luându-i biletul de identitate, cu care sus numitul se justificase în faţa lor.

Urmăriţi de jandarmii de la postul Babei şi Secţia Staro Cazaci, bandiţii au luat direcţia Caplan şi în drum a avut loc prima ciocnire. De aici văzându-se în de aproape urmăriţi s-au îndreptat spre Olăneşti şi, în drum, au omorât pe notarul comunei Crocmaz, Dinmcovschi, jefuindu-l de suma de 2000 lei.

În marginea comunei Olăneşti fiind întâmpinaţi de jandarmii postului şi de populaţie adunată în apărarea satului, bandiţii crezând că au în faţa lor armata, au luat direcţia spre Crocmaz, unde de asemeni întâmpinându-i populaţia şi jandarmii, au fost siliţi să ia direcţia Staro Cazaci, acolo străjerii şi populaţia înarmaţi cu furci de fier, topoare etc., i-au oprit şi i-au forţat să-şi schimbe direcţia înapoi, astfel văzându-se urmăriţi în de aproape de jandarmii posturilor învecinate din Babei, Staro Cazaci, Ivanovca, Han Clişa, Caplan, Gura Roşie, Olăneşti, Crocmaz, Seimeni şi de Grăniceri, s-au retras în valea localităţii numită Baicazia, unde dând drumul căruţelor s-au fixat pe o poziţie prielnică cu plantaţiuni şi şanţuri, deschizând focuri de mitralieră, arme şi granate.

La ora 3 a sosit de la Cetatea Albă şi Detaşamentul din Reg[imentul] 5 jandarmi, compus din 20 jandarmi, sub comanda Dlui căpitan Sandu, luând dispoziţiunile de încercuirea lor. Lupta a durat până la ora 7 seara când bandiţii profitând de întuneric şi de faptul că frontul din spatele lor era format de populaţia din satele învecinate, înarmată numai cu furci şi ciomege, s-au retras în direcţia Han Câşla-Gura Roşie, lăsând pe teren şase morţi. În aceeaşi luptă a căzut mort jandarmul sergent instructor Matei Mihai, şeful postului Han Câşla şi strajerii Arion Morolenco din comuna Han Câşla şi Vuhaţev Eudochim din comuna Staro Cazaci.

Răniţi au fost jandarmul plutonier Claman Dumitru, Şeful postului Staro Cazaci, cap[itan] jandarm Dima Nicolae de la postul Gara Roşie, cap[itan] jandarm Vagner Petre din Reg. 5 jandarmi, soldatul jandarm Marin Ştefan de la postul Crocmaz, soldat jan[darm] Ciobanu Const. de la postul Seimeni, trei soldaţi Grăniceri şi străjerul Izotov Iacov din comuna Staro Cazaci.

Asupra unuia din bandiţi care se crede a fi şeful lor s-a găsit o hartă militară a sudului Basarabiei, un carnet cu mai multe note şi un tablou de numele a 4 indivizi.

Jandarmul Sergent Instructor Matei Mihai mort în luptă corp la corp cu bandiţii, a fost desbrăcat de haine pe care le-au luat cu ei.

În timpul retragerei bandiţilor spre Han Câşla şi Gura Roşie, detaşamentul Palanca din compania 6-a Reg[imentul] 7 infanterie a angajat cu ei o scurtă luptă, în urma căreia un soldat a fost rănit.

Banda profitând însă de întuneric a reuşit să dispară în direcţia Gura Roşie - Han Câşla, îndreptându-se înspre pichetul de grăniceri Liman din faţa localităţii Maiacki, unde se presupune că aveau bărcile cu care intenţionau să treacă Nistrul, astfel că pe la ora 3 noaptea pichetul Liman care fusese deja prevenit, simţind apropierea bandiţilor a luat poziţia de luptă, somându-i cu focuri.

Unul din bandiţi îmbrăcat acum în hainele jandarmului Matei Mihai, somat de grăniceri a se opri, a răspuns în româneşte „Ce mai întrebi nu vezi cine sunt”, însă grănicerilor părându-li-se suspect, au tras focuri asupra lui, omorându-l.

În acest timp, între restul bandei şi grănicerii Pichetului s-a angajat o luptă care a durat până aproape la ora 6 dimineaţa când bandiţii au reuşit să treacă Nistrul înot de cealaltă parte.

În insula numită Toronciuc, pe locul de trecere a bandei, s-a găsit granate şi aproape 20 bucăţi dinamită, iar pe terenul de luptă de la Baicazia s-a luat de la bolşevici două puşti mitraliere şi 18 granate de diferite sisteme şi mărimi.

Din cercetările făcute până în prezent cum şi din declaraţia din ultimele momente a şefului lor, reiese că această bandă a fost trimisă în Basarabia de organizaţia Bolşevică din Tiraspol în scopul de a răspândi teroarea şi ideile bolşevice.

În trecerea prin comuna Caplan au răspândit şi unele numere din ziarul scris în limba română şi cu caractere ruseşti intitulat „BOLŞEVICUL BASARABEAN”.

Cercetările continuă spre a stabili dacă printre bolşevicii morţi sunt şi elemente locale, căci după felul cum au operat denotă că cunoşteau bine locurile şi oamenii.

Având în vedere cele arătate mai sus, ţinem a semnala atenţiunii Dvs, că atât jandarmii de la posturile menţionate, cât şi detaşamentul de jandarmi de sub comanda dlui Căpitan Sandu Comandantul Companiei jand[armi] din Cetatea Albă, ajutaţi şi de populaţie, cu curaj demn de toată lauda, şi-au făcut datoria în chip eroic şi în consecinţă propunem şi vă rugăm să binevoiţi a dispune ajutorarea familiilor celor morţi şi decorarea celor răniţi, ca un exemplu şi încurajare pe viitor, în îndeplinirea datoriei.

Prefectul Jud. C[etatea] Albă (semnătura)”

P.S. Pe prima pagină a raportului urmează o inscripţie de mână:

Se va interveni pentru decorări şi pentru acordarea de ajutoare conform cererii din prezentul raport”. (Semnătura este indescifrabilă.)

La finele raportului, la fel este o inscripţie de mână:

Cazul din prezentul raport a fost adus la cunoştinţă M[inistrului][de] Interne, subsecretariatului de Stat al Internelor şi Corpului 3 Armată, pe baza unor rapoarte telegrafice primite de la Pref[ectura] Judeţului şi poliţiei Cetatea Albă, acum însă urmează a se hotărî asupra ajutorării familiilor celor căzuţi în lupta armată”. (Semnătura indescifrabilă. 17 X.921.)

Publicând acest document, sperăm că poate cineva dintre locuitorii satelor amintite în raport: Caplani, Olăneşti, Crocmaz ş.a., cunosc mai multe, acesta fiind şi îndemnul pentru istoricii din localităţile respective pentru a reconstitui evenimentele din acele zile de grea cumpănă pentru Basarabia.

Mihai Taşcă,
doctor în drept

ARHIVA TIMPUL
04.02.2011

 Urmărește știrile Timpul.md pe Telegram
loading...
Loading...
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 10 Decembrie 2019, ora: 10:58

Un tânăr de 22 de ani va face 13 ani de pușcărie. Ar fi violat și jefuit o bătrânică de 71 de ani.

Un tânăr de 22 de ani va face 13 ani de pușcărie.  Ar fi violat și jefuit o bătrânică de 71 de ani.

Procuratura raionului Edineț a obținut în instanța de judecată condamnarea unui tânăr de 22 de ani la pedeapsa cu închisoarea pentru un termen de 13 de ani, pentru viol, jaf și tâlhărie, comise într-un interval estimativ de 30 de minute, la niciun an de la...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 10 Decembrie 2019, ora: 10:56

Un copil de 12 ani a dispărut fără urmă după ce a plecat la școală

Un copil de 12 ani a dispărut fără urmă după ce a plecat la școală

S-a pornit dimineață la școală, însă n-a mai ajuns la ore. Este vorba despre Nichita Krainii, un băiat de 12 ani, transmite Știri.md. Minorul este locuitor al satului Sloboda Rașcov din raionul Camenca. Presa de peste Nistru scrie că nu este prima dată când...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 10 Decembrie 2019, ora: 10:52

Cum să vă interpretați visele cu selfie, SMS sau emoji

Cum să vă interpretați visele cu selfie, SMS sau emoji

Pentru că viaţa noastră s-a mutat mediul online visăm în simboluri virtuale care nu reflectă viața noastră de zi cu zi. Aşadar, din cauză că petrecem mult timp în mediul online, nu este surprinzător faptul că imaginile noastre din vis s-au schimbat în ultimii ani....

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 10 Decembrie 2019, ora: 10:42

Contrabandă cu țigări în valoare de 19.000.000 de euro: Grup infracțional compus din moldoveni și cehi, reținut în flagrant/ VIDEO

Contrabandă cu țigări în valoare de 19.000.000 de euro: Grup infracțional compus din moldoveni și cehi, reținut în flagrant/ VIDEO

Un grup infracțional format din moldoveni și cehi, cu vârste cuprinse între 30 și 45 de ani, a fost demascat în urma unei operațiuni comune între Poliția Republicii Moldova și Serviciul Vamal al Republicii Cehe. Ofițerii Direcției Combaterea Crimei Organizate ai...

( ) Citeşte tot articolul

Politică 10 Decembrie 2019, ora: 10:42

Opinia Comisiei de la Veneția cu privire la modificările efectuate la Legea procuraturii

Opinia Comisiei de la Veneția cu privire la modificările efectuate la Legea procuraturii

La solicitarea președintelui Curții Constituționale (CC), Comisia de la Veneția a examinat modificările efectuate la Legea procuraturii în septembrie 2019. Comisia a făcut publică o opinie scurtă în care menționează că nu a identificat neconformități și că rămâne...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 10 Decembrie 2019, ora: 10:39

Un paramedic a furat un bebeluș pentru a-l da unei mătuși care nu are copii

Un paramedic a furat un bebeluș pentru a-l da unei mătuși care nu are copii

O femeie paramedic din Pakistan a fost arestată pentru că ar fi furat un bebeluș, pentru a-l da mătușii sale, care nu are copii, relatează BBC. Fetița a fost luată la scurt timp după naștere dintr-un spital din Balucistan, regiune din sud-vestul țării. Familia fetiței nu a știut...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 10 Decembrie 2019, ora: 10:34

Atac armat la un spital din Cehia: cel puțin 6 morți

Atac armat la un spital din Cehia: cel puțin 6 morți

Atac armat în Cehia, marți dimineața. Cel puțin șase oameni au murit după împușcături la un spital din orașul Ostrava. Cel puțin 6 oameni au murit după o serie de împușcături care au avut loc marți la un spital din orașul Ostrava, în nord-estul Cehiei,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 10 Decembrie 2019, ora: 10:31

Scapă de ceara din urechi cu acest leac natural

Scapă de ceara din urechi cu acest leac natural

Acest tratament este eficient si contine 2 ingrediente naturale care sunt foarte usor de gasit.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 10 Decembrie 2019, ora: 09:57

FOTO// Se așteaptă ploi. Ce temperaturi vom avea în capitală și cum va fi vremea în urmatoarele zile. Prognoza meteo

FOTO// Se așteaptă ploi. Ce temperaturi vom avea în capitală și cum va fi vremea în urmatoarele zile. Prognoza meteo

Potrivit meteorologilor, se prevede cer noros cu precipitatii. Presiunea atmosferica va fi normala. In cursul noptii, in nord se asteapta -3 grade, ziua termometrele vor indica 8 grade.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 10 Decembrie 2019, ora: 09:36

Diacov crede că Stoianoglo va aduce în sistem alți procurori pentru a investiga frauda bancară

Diacov crede că Stoianoglo va aduce în sistem alți procurori pentru a investiga frauda bancară

Ex-procurorul Ivan Diacov spune că noul procuror general, Alexandru Stoianoglo, va aduce în sistem alți procurori pentru a investiga frauda bancară. Întrebat dacă poate oferi mai multe detalii la acest subiect, Diacov a evitat să răspundă.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 10 Decembrie 2019, ora: 09:20

Peste 2.000 de urşi koala au murit ca urmare a incendiilor din Australia

Peste 2.000 de urşi koala au murit ca urmare a incendiilor din Australia

Peste 2.000 de urşi koala au murit în incendiile de vegetaţie care afectează Australia încă din luna noiembrie, susţin surse academice, care au adăugat că special este deja clasificată ca fiind o specie vulnerabilă, potrivit Mediafax. Ecologistul australian Dailan Pugh,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 10 Decembrie 2019, ora: 09:07

FOTO / Solul fertil se fură cu autocamionele, la Anenii Noi

FOTO / Solul fertil se fură cu autocamionele, la Anenii Noi

Solul fertil se fură cu autocamioanele, la Anenii Noi. În urma unor razii efectuate de inspectorii pentru protecția mediului s-a constatat un caz de furt de sol. În perioada 02-08.12.2019 IPM Anenii Noi a desfășurat un șir de razii privind protecția mediului în hotarele...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 10 Decembrie 2019, ora: 09:00

Accident teribil în Belgia. O româncă şi-a strivit soțul în timpul manevrării greșite a unui camion

Accident teribil în Belgia. O româncă şi-a strivit soțul în timpul manevrării greșite a unui camion

Un accident teribil s-a petrecut sâmbătă seara într-o parcare din Belgia. O tânără din România l-a accidentat foarte grav pe soțul ei, tot român, în timpul manevrării greșite a unui TIR, relatează presa locală.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 10 Decembrie 2019, ora: 08:52

Volkswagen burdușit cu țigări de contrabandă

Volkswagen burdușit cu țigări de contrabandă

Echipele din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași au descoperit 11.880 țigarete de contrabandă în valoare de peste 8.500 lei ascunse în rezervorul autoturismului. Acestea erau ascunse de un cetățean din R. Moldova care intenționa să le introducă...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 10 Decembrie 2019, ora: 08:49

FOTO// Un tânăr de 23 de ani a murit, într-un accident de motocicletă, la Căușeni

FOTO// Un tânăr de 23 de ani a murit, într-un accident de motocicletă, la Căușeni

Tragedie într-o familie din Căușeni, după ce un tânăr de 23 de ani a murit, într-un accident de motocicletă. Totul s-a întâmplat în după-amiaza de 09 decembrie, în satul Baccealia. Ofițerul de presă de la IP Căușeni, Corina Repeșciuc a...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 10 Decembrie 2019, ora: 08:38

Yorick – în premieră la Teatrul "Mihai Eminescu"

Yorick – în premieră la Teatrul "Mihai Eminescu"

Miercuri, 11 decembrie 2019, la 12.30, în Sala Mare a TNME, invităm reprezentanţii mass-media pentru a împărtăși cu noi bucuria lansării spectacolului „Cine l-a trezit pe Yorick?”, tragicomedie inspirată din creația lui William Shakespeare, versiune scenică și...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 10 Decembrie 2019, ora: 08:32

Donald Trump se întâlnește azi la Casa Albă cu Serghei Lavrov, ministrul rus de externe

Donald Trump se întâlnește azi la Casa Albă cu Serghei Lavrov, ministrul rus de externe

Președintele SUA, Donald Trump, se va întâlni marți cu ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, la Casa Albă, o întâlnire destinată, fără îndoială, să treacă în revistă controversele în care este implicat președintele american în...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 10 Decembrie 2019, ora: 08:30

Un avion militar cu 38 de persoane la bord a dispărut în drum spre Antarctica. Chile a declarat stare de alertă

Un avion militar cu 38 de persoane la bord a dispărut în drum spre Antarctica. Chile a declarat stare de alertă

Autorităţile militare din Chile au anunţat luni că au pierdut ''contactul radio'' cu un avion militar cu 38 de persoane la bord, care decolase din Punta Arenas (sud) spre o bază din Antarctica, potrivit CNN. Aeronava C-130 Hercules decolase din capitala chiliană Santiago spre baza din...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 10 Decembrie 2019, ora: 08:06

Anatol Ţăranu crede că marea speranţă a unioniştilor este Octavian Ţîcu

Anatol Ţăranu crede că marea speranţă a unioniştilor este Octavian Ţîcu

Anatol Ţăranu consideră că încă nu s-au copt toate premisele pentru ca toate formaţiunile unioniste din ţară să se coaguleze.

( ) Citeşte tot articolul

Horoscop 10 Decembrie 2019, ora: 07:00

HOROSCOP ZILNIC: HOROSCOPUL ZILEI DE 10 DECEMBRIE 2019. LEII IAU DECIZII SENTIMENTALE

HOROSCOP ZILNIC: HOROSCOPUL ZILEI DE 10 DECEMBRIE 2019. LEII IAU DECIZII SENTIMENTALE

Horoscopul zilei de 10 decembrie 2019 aduce previziuni astrale pentru zodiile Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Horoscopul zilnic pentru 10 decembrie 2019 vine cu sfaturi pentru toate zodiile. Horoscopul zilnic pentru 10...

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)