Internațional

Criza din Kârgâzstan: Preşedintele Jeenbekov îşi consolidează controlul asupra puterii/ Fostul preşedinte Atambayev, trimis din nou în închisoare

Aliaţii lui Jeenbekov din parlament l-au ales sâmbătă premier pe Sadyr Zhaparov, într-o mişcare de reimpunere a ordinii în această ţară aliată a Rusiei şi marcată de haos şi revolte după alegerile din 4 octombrie, pe care formaţiuni de opoziţie le consideră fraudate. Alegerile au fost între timp anulate, dar decizia nu a calmat protestele, în urma confruntărilor de stradă înregistrându-se peste 1.200 de răniţi şi cel puţin un deces.

Situaţia în capitala Bişkek părea calmă sâmbătă, după ce Jeenbekov a declarat starea de urgenţă, prin care a instituit restricţii de circulaţie şi a interzis adunările publice.

Fostul preşedinte Almazbek Atambayev, un aliat de odinioară al lui Sooronbai Jeenbekov, a fost eliberat marţi din închisoare de către manifestanţi, dar a fost din nou arestat şi retrimis în detenţie.

Potrivit Comitetului de securitate naţională, Atambayev, care fusese încarcerat după o sentinţă de 11 ani de închisoare pentru eliberarea din arest a unui lider mafiot, este acum suspectat şi de organizarea unor tulburări masive ale ordinii publice, acuzaţie pe care fostul preşedinte o consideră o reglare de conturi politică.

De asemenea, preşedintele Jeenbekov i-a înlăturat sâmbătă din acest comitet pe responsabilii despre care consideră că fie i-au susţinut pe adversarii săi, fie nu au acţionat atunci când opoziţia a anunţat marţi că preia puterea.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *