Ultima oră

Criză din Ucraina: Un europarlamentar cere ca Putin să fie ameninţat cu boicotarea Cupei Mondiale de Fotbal 2018 din Rusia

"Avem nevoie de un răspuns, cel mai rău este să nu facem nimic", a declarat Cohn-Bendit, vice – preşedintele german al Grupului Verzilor din Parlamentul European.

"Este un lucru care îl poate afecta profund pe Putin: că europenii şi toţi ceilalţi care vor să ni se alăture, să-i spunem că nu vom merge la Cupa Mondială de peste patru ani, dacă el nu se opreşte", a adăugat europarlamentarul citat de presă internaţională.

"L-aţi văzut la Soci? Perora.", a continuat Bendit. "Dacă îi vom spune: prietene, dacă vei continuă la fel, vei fi singur pe stadion la Cupa Mondială, fără europeni (…) Trebuie lăsat singur",a insistat oficialul european.

Daniel Cohn-Bendit a vorbit în luna decembrie de boicotarea de către factorii de decizie europeni a ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice de iarnă de la Soci, despre care a spus că ar fi arătat un Putin atotputernic şi omniprezent.
 
Sursa: AFP

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *