Cronicarul zilelor noastre

După n. de cercuri sunt aproape de Paris. E greu de unul singur într-o Europă unde peisajul e numai tribune și scaune, iar drumul e de cauciuc. Tre să rezist".

Sunt două sms-uri scrise de artistul Ghenadie Popescu, care în vara anului 2006 s-a pregătit temeinic și a plecat cu bicicleta la Paris. Fiecare moment, începând din faza antrenamentului, e notat cu un mesaj de pe telefon. Apoi a apărut și cartea: Cronicile lui Popescu, în ediție trilingvă (română, franceză, engleză) la Editura Cb & Compagnie din Franța. Primul mesaj e expediat în 20.05.2006 la ora 17:36, iar ultimul în 12.07.2006, ora 11.30. Nici două luni, dar rezultatul e unul spectaculos. O carte de poezie nonconformistă.

Povestea se desprinde ușor, în propoziții scurte și clare. Aflăm cum a decurs pregătirea, cum s-au luat vizele de tranzit, cum e în Franța și cum Ghenadie e nevoit să se întoarcă acasă cu autocarul din cauză că îi expiră viza. Mesajele trimit de multe ori spre altceva, din această pricină nu mă tem să spun că avem de-a face cu texte poetice: „70 km până la Oradea. Am uitat denumirea satului rămas în urmă. În schimb n-am uitat ce am mâncat ieri (sunt sătul de conserve). Asta e memoria".

Proiectul în sine e unul îndrăzneț și cumva atipic, mai ales pentru un moldovean sub regimul lui Voronin. Dar să nu uităm că același artist a dus pe jos la Cucuteni-Iași o mămăligă uriașă, trasă pe roți. Sub același regim. Lucrurile se pot lega mai ușor acum când arta, chiar dacă nu e luată în seamă, e cel puțin respectată. Însă nu destul. Dovadă că această carte nu a avut nici cronici, nici premii. Și sunt convinsă că pe Ghenadie Popescu nici nu îl interesează o astfel de recunoaștere. Pentru că până la urmă cine crede în ceea ce face nu caută nici sprijin, nici recunoaștere.

Însă am vrut să vă povestesc despre această carte pentru că e una foarte frumoasă. Și pentru că e (din câte știu) printre primele cărți din literatura română compusă din mesaje telefonice, alături de Sms / ei respiră și fac dragoste ca fluturii, apărută la Vinea în 2006 și semnată de poetul Mugur Grosu. Pentru cei obișnuiți cu Internetul, trebuie să adaug că aceste cronici ale lui Popescu se pot citi și online.
Voi încheia cu un foarte sugestiv mesaj: „Aţipisem. Un glas m-a trezit: Tu ai venit aici să dormi? Era vocea mea. A 4 zi nu vorbesc româna. Iată cum.”