Actualitate

CSM solicită demisia lui Gurin din funcția de judecător al CCM

„Se propune lui Corneliu Gurin depunerea cererii de demisie în calitate de judecător al Curții Constituționale”, a declarat președintele interimar al CSM, Dorel Musteață.

Totodată, membrii CSM solicită președintelui interimar al CC dispunerea unui control referitor la încălcarea obligațiunilor de către Corneliu Gurin.

Fostul procuror general al R. Moldova, Corneliu Gurin, a fost desemnat de CSM în funcția de judecător la Curtea Constituțională (CC) în decembrie 2018. Atunci, Gurin declara pentru Ziarul de Gardă că a fost numit în această funcție pentru că are o experiență de 23 de ani în domeniul jurisprudenței.

„Este o onoare pentru mine și cred că este o apreciere a activității mele anterioare în domeniul jurisprudenței. Sper că voi face față”, declara în decembrie fostul procuror general.

După ce a studiat recentele decizii ale Curții Constituționale, experții Comisiei de la Veneția au constatat că în R. Moldova nu existau condiții de dizolvare a Parlamentului în perioada 7-8 iunie, iar judecătorii constituționali nu au respectat propriile proceduri și principiul egalității părților în cazul crizei politice.

Ultimele decizii luate de Curtea Constituțională au trezit nemulțumirea mai multor politicieni, experți, judecători, dar și organizații neguvernamentale, care au solicitat judecătorilor constituționali să își dea demisia. Până în prezent, singurul judecător al CC care și-a dat demisia din funcție, este Mihai Poalelungi, care exercita funcția de președinte al CC.

ZDG.MD 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *