Întâmplător sau ba, tot sâmbătă, Partidul Comuniştilor din RM şi-a organizat o ordinară… plenară ordinară. Ce-i drept, uşile ei au fost deschise doar pentru NIT & Co. din aceeaşi categorie partinică, iar deja spre seară, prezent la „Rezonans”-ul lui Starîş, Voronin lăuda emisiunea şi autorul ei pentru că-l face să se simtă ca „la a doua parte a plenarei sale…”. Aici, vorba lui Doru DeLenin, eu ce să mai zic? Zarurile au fost demult aruncate şi alegerea (ideo/deonto/logică) făcută. Iar practica „uşilor închise” e un tertip la care, am văzut, pot recurge atunci când le dictează interesul (naţional?) şi actualii guvernanţi (dovadă, şedinţa Consiliului de Securitate din 3 septembrie)…
Singurul document strecurat, deocamdată, prin crăpătura de la uşile închise ale plenarei „roşii” e Declaraţia cu privire la rezultatele referendumului constituţional, în care PCRM se declară învingător ca urmare a faptului că cetăţenii i-au urmat îndemnul de a boicota referendumul din 5 septembrie. Şi ce dacă în Declaraţie nu scrie nimic despre faptul că respectivul îndemn a fost susţinut cu importante resurse financiare, puse în mâna fiecăruia dintre „agenţii anti-referendum” din satele Moldovei? Ce relevanţă mai are asta în faţa unui scop care scuză orice mijloace? În şedinţa de joi a Parlamentului, sintagma „a ne fi în cot” a sunat extrem de natural în gura distinsei doamne Maria Postoico – un adevărat „crez” al comunistului-ortodox-moldovean…
Dar mai relevante decât Declaraţia şi neaşteptata sinceritate a dnei Postoico au fost mărturisirile lui Voronin, făcute jurnaliştilor veniţi la plenară şi lăsaţi pe (din)afară. Amintindu-şi şi el că se împlineşte un an de când „a abdicat” de la tron şi abţinându-se de a trimite, tradiţional, întreaga AIE la psihiatru, Voronin a spus că, deşi a făcut un pas corect „pentru a le da voie să preia conducerea”, problemele stringente ale RM nu au fost rezolvate. „E tot mai rău şi mai rău în fiecare zi”, a conchis comunistul nr. 1 al ţării. „Cu cât mai rău pentru Voronin, cu atât mai bine pentru noi!”, n-a ezitat să-i răspundă comunitatea on-line. Lăsând la o parte gluma, însă, e evident că şi plenara, şi declaraţiile făcute în cadrul sau după aceasta sunt semnale ale unei noi etape a campaniei electorale pe care PCRM n-a încetat-o niciodată. De aceea, oricât ne-am dori, e devreme să spunem că am trăit un an FĂRĂ Voronin. El mai există, chiar dacă, parafrazându-l „e tot mai fantomă şi mai fantomă…”.
În ce măsură a fost un an CU Ghimpu? În măsura în care, măcar puţin, au fost reabilitaţi oameni şi valori denigrate timp de opt ani sau chiar mai mult. Dar şi în măsura în care i-am văzut pleoştiţi pe veşnic înflăcăraţii Grigore Petrenko sau Iurie Muntean, atunci când Ghimpu le închidea microfonul în Parlament. Dar asta e la nivel egoist, strict personal. La nivel naţional însă…
Fotoliul prezidenţial, ca şi toate celelalte „înalte” fotolii, sunt efemere pentru persoanele ce urcă în ele, dar anume aceste persoane fac destinul unei ţări. Astăzi, pentru RM, este esenţial ca în aceste fotolii să nu revină „comisarii roşii”. Altminteri, 11 septembrie al plecării lui Voronin se poate transforma în 21 noiembrie al revenirii lui. Teroriştii adevăraţi nu pierd timpul niciodată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
