E vorba despre iniţiativa PLDM de a se vota la toamnă o lege care ar interzice toate atributele legate de toate regimurile totalitariste. Nici această lege însă nu a putut fi gândită în linişte de către societate pentru că a mai apărut o iniţiativă, şi mai revoluţionară decât primele două – cea de a se vota o Lege a lustraţiei. De câteva zile acest subiect se discută aprins şi în presă, şi în stradă.

Câte bordeie, atâtea… opinii

Precum e şi firesc într-o societate democratică în care pluralismul politic e o normă, opiniile sunt diferite. Dincolo de atitudinile sincere, exprimate pe această temă, se întrezăresc şi nişte abordări partizane care reflectă alte interese decât cele legate de lustraţie. Astfel, unii sunt împotriva Legii lustraţiei, fiindcă au un interes personal, interes legat de propriile lor biografii. Nimic nou şi neobişnuit în aceste poziţii. Mai interesante sunt opiniile celor care se pronunţă pentru adoptarea unei asemenea legi. Aceştia se împart în două tabere. O tabără o constituie cetăţenii cinstiţi şi curaţi, anticomunişti ca viziune politică. Ei doresc sincer ca societatea să parcurgă, în sfârşit, această procedură de purificare. Din a doua tabără fac parte comuniştii şi fanii lor, deschişi sau mascaţi, care vor să folosească ocazia pentru a se răfui cu reprezentanţii intelectualităţii naţionale. Înarmaţi cu „teza” lui Lucinschi despre aceea că Legea lustraţiei, chipurile, ne va lăsa fără intelectualitate, aceştia speră că adoptarea legii respective le va permite să se răfuiască cu… poeţii care l-au cântat pe Lenin… Nu e un secret că prin asemenea atitudini se urmăreşte cu orice scop compromiterea, denigrarea şi decredibilizarea intelectualilor cu viziuni anticomuniste, proromâneşti. Prin gura comuniştilor şi a coloanei a cincea din sânul intelectualităţii de azi se încearcă să se demonstreze că cei care optează pentru alte valori decât comuniştii nu merită respectul societăţii, fiindcă în timpul URSS toţi au fost fie turnători, fie comunişti. În mod deosebit se insistă asupra ultimului aspect, punându-i pe intelectualii care au fost simpli membri de partid în acelaşi coş cu nomenclaturiştii fostului regim.

O lege care a întârziat cu 22 de ani

Personal votez cu ambele mâini pentru adoptarea acestei legi, şi nu pentru că aş fi ghidat de setea de răzbunare şi de instincte sângeroase de ură faţă de cei cu care şi eu am nişte „socoteli”. Pledez şi eu pentru adoptarea acestei legi, numai că sunt sceptic, nu ştiu ce ar mai putea ea rezolva. În acest sens, revin la opinia poetei Ana Blandiana despre acest fenomen. Referindu-se la celebrul punct 8 din Declaraţia de la Timişoara care prevedea ca „cei care au fost responsabili de răul dinainte timp de zece ani să nu aibă voie să candideze sau să ocupe funcţii publice”, Blandiana sublinia în mod deosebit că e vorba de membrii securităţii şi activiştii plătiţi, dar nu de membrii de partid simpli, care nu însemnau nimic şi care erau daţi afară de la lucru dacă nu intrau în partid. Blandiana e convinsă că lustraţia trebuia să-i vizeze „pe acei care erau şefi, care erau plătiţi ca să-i organizeze pe ceilalţi”.

… Dacă urmărim cu atenţie poziţiile exprimate de unii analişti politici, asta şi se vrea – să fie declaraţi „securişti” şi „nomenclaturişti comunişti” intelectualii care din motive diferite au ajuns să fie simpli membri de partid pe timpul URSS. Apropo, cei care astăzi se mândresc că nu au fost membri de partid în timpul URSS nu sunt în mod obligatoriu eroi, disidenţi şi militanţi anticomunişti, precum nu pot fi declaraţi, „din oficiu”, duşmani ai poporului toţi acei care au fost membri de partid pe timpul URSS. Unii dintre cei care azi se mândresc că nu au fost comunişti pe timpul URSS uită cum se linguşeau pe lângă şefii şi secretarii de partid ca să fie primiţi în rândurile partidului lui Lenin.

Ce se doreşte prin adoptarea Legii lustraţiei?

Aşadar, dacă prin adoptarea Legii lustraţiei asta se urmăreşte – să mai fie aplicată o lovitură intelectualităţii de creaţie, cu viziuni anticomuniste, proromâneşti şi proeuropene -, atunci există şanse reale ca respectiva lege să-şi atingă scopul. Dacă se doreşte altceva – purificarea societăţii, asanarea clasei politice, stabilirea unui consens politic în societate -, şansele sunt practic nule. Când declar acest lucru, mă sprijin pe afirmaţiile avizate ale aceleiaşi Ana Blandiana care, în interviul citat, declara vizavi de acest subiect: „Dacă atunci (1989-1990) se vota asta, cu siguranţă urma o perioadă de, ca să zic aşa, zid al crimei care le-ar fi permis să se apropie de putere numai oamenilor curaţi. Acum e o formă fără fond. Acum România arată mai bine cu o lege a lustraţiei – nu zic că e rău că s-a votat -, dar practic nu mai foloseşte la nimic pentru că în toţi aceşti 20 de ani s-au creat nişte reţele de putere care nu sunt strictamente politice, ci economice, dar care îşi trimit reprezentanţii în politică, reprezentanţi formaţi din vechile structuri de putere. E dramatic şi faptul că generaţia tânără de astăzi nu este mai bună, este chiar mai de speriat pentru că s-au creat adevărate dinastii – mulţi parlamentari tineri sunt copii de foşti activişti. Dincolo de asta, cei tineri au şi vitalitatea vârstei, şi cinismul vârstei…”. (Interviul a fost acordat Mariei Bulat-Saharneanu, „Vocea Basarabiei”, 1.04.2012.)

La noi, exact ca în România…

Exact asta se întâmplă acum la noi, în R. Moldova. Ca şi în România, la noi funcţionează aceleaşi reţele de putere, legate economic cu vechile structuri de putere, ca şi în România avem dinastii politice (să amintim aici doar de dinastia Lucinschi – Chiril Lucinschi, fiul lui Petru Lucinschi, nu a votat legea despre condamnarea crimelor comunismului). Avem de asemenea, ca şi în România, fenomenul tinerilor, care, venind în politică cu mari promisiuni, s-au îngemănat cu fosta nomenclatură din reţelele puterii controlate de aceştia. Se pare că anume aceşti tineri se simt incomodaţi de vechea gardă a intelectualităţii noastre şi vor Legea lustraţiei, pentru a o reduce la tăcere şi a o face cu totul cuminte şi ascultătoare…

Astfel, până la urmă, problema nu se pune dacă e necesară sau nu o Lege a lustraţiei, dar ce se doreşte de la această lege, în numele căror interese ea urmează să fie adoptată? Dacă ea trebuie adoptată pentru a le mai da o bâtă comuniştilor ca să lovească în intelectualitatea anticomunistă, atunci succesul e garantat. Asta trebuie s-o ştie toţi şi toţi trebuie să fie pregătiţi pentru asta..