Culisele unui asediu apocaliptic care a modelat războiul din Ucraina: rezistenţa militarilor de la Azovstal

Timp de 80 de zile, la combinatul siderurgic Azovstal, forţele ucrainene neînduplecate s-au confruntat cu asaltul sângeros al invadatorilor ruşi. Până în mai uzina ajunsese un schelet carbonizat.

În dimineaţa zilei de 21 martie, două elicoptere Mi-8 au străbătut cea mai fierbinte zonă de luptă din război, la circa 6 metri deasupra solului, transportând printre altele lăzi cu rachete Stinger şi Javelin, conform The New York Times.

Generali ucraineni au spus că aceaste zboruri efectuate în mai multe rânduri au fost o misiune îndrăzneaţă. 

Soldaţi ucraineni, fără muniţie şi în mare parte fără surse de comunicare cu cei din exterior, s-au ascuns într-o fabrică de oţel din oraşul asediat Mariupol, fiind înconjuraţi de forţele ruse care au fost pe punctul de a-i anihila. 

Planul prevedea ca Mi-8-urile să aterizeze la fabrică, să-şi schimbe încărcătura cu soldaţii răniţi şi să zboare înapoi în centru. Majoritatea au înţeles că oraşul şi apărătorii săi erau pierduţi. Dar armele le-ar permite soldaţilor să ţină piept forţele ruse încă câteva săptămâni, dându-le timp forţelor militare ucrainene de pe fronturile de sud şi de est să se pregătească pentru o nouă ofensivă.

„A fost atât de important pentru băieţii, care erau complet încercuiţi, să ştie că nu i-am abandonat, că vom zbura la ei, riscându-ne viaţa pentru a le lua răniţii şi a le aduce muniţie şi medicamente”, a spus Flint, un ofiţer de informaţii militare.

Pe măsură ce cele două elicoptere Mi-8 se apropiau, s-au înclinat puternic deasupra Mării Azov, zburând chiar deasupra apei pentru a evita radarul rusesc. Apoi au apărut la Combinatul Siderurgic Azovstal, ultimul bastion al apărătorilor ucraineni.

Dincolo de el era oraşul Mariupol, unde zăceau cadavre împrăştiate pe străzi, în timp ce locuitori ascunşi în subsoluri ieşeau doar pentru a căuta apă şi mâncare. 

Pe 24 februarie, când preşedintele rus Vladimir Putin dăduse ordinul de a invada Ucraina, directorul general al Azovstal, un gigant industrial cu peste 11.000 de muncitori, şi-a convocat consiliul de administraţie. El a aflat că acolo existau 36 de adăposturi anti-bombe, o moştenire a Războiului Rece, unele aflate la mai mult de 20 de metri sub pământ, dar care aveau suficientă hrană pentru a hrăni mii de oameni timp de câteva săptămâni. Crezând că luptele nu vor dura mult, Enver Tskitişvili şi ceilalţi directori au văzut fabrica ca pe un sanctuar şi şi-au invitat angajaţii să vină acolo împreună cu familiile lor. Ceea ce Tskitişvili nu ştia era că armata ucraineană ajungea şi la Azovstal.

„De opt ani, ne-am obişnuit în Mariupol cu ​​exploziile care mai aveau loc din când în când”, a spus Tskitişvili. „Am auzit adesea obuzele explodând – am auzit luptele şi aşa ne-am obişnuit.” Dar asta s-a schimbat pe 24 februarie, când forţele ruse au invadat întreaga ţară.

Mărturiile oamenilor baricadaţi în buncărele de la Azovstal

În următoarele 80 de zile, Azovstal va fi un punct de sprijin al războiului, deoarece brutalitatea rusă s-a ciocnit de rezistenţa ucraineană. Ceea ce a început ca un accident – civili şi soldaţi baricadaţi împreună în interiorul unui complex industrial, a devenit un asediu sângeros. Bătălia pentru Azovstal a devenit deja o legendă, deşi o relatare a asediului şi a luptei pentru supravieţuire a trupelor şi a civililor din interior a întârziat să apară.

Zeci de interviuri realizate de The Times cu apărători şi civili care se aflau la Azovstal, inclusiv soldaţi care au fost capturaţi şi eliberaţi ulterior de Rusia, împreună cu oficiali militari, descriu un asediu apocaliptic care a devenit asediul Ucrainei.

„Ne-am luptat cu o forţă militară care de multe ori era mai puternică decât noi”, a spus căpitanul Sviatoslav Palamar (foto jos), comandantul adjunct al regimentului Azov din armata ucraineană, care şi-a petrecut zile şi nopţi întregi luptând contra forţelor ruse.

Prezenţa soldaţilor în uzină a însemnat şi că civilii au fost nevoiţi să îndure un asediu vicios, deoarece mâncarea şi apa curată era pe terminate.

Natalya Babeush, care a lucrat la uzină înainte de a căuta refugiu într-unul dintre adăposturi, a descris o foamete atât de mare, încât copiii au început să deseneze imagini cu pizza şi prăjituri.

Babeush a refuzat iniţial să-şi părăsească casa, chiar dacă rachetele au început să lovească blocurile din apropiere. Până la 2 martie, oraşul nu mai avea electricitate sau apă, iar  Babeush şi soţul ei au fugit în cele din urmă pe jos la Azovstal, adăpostindu-se de bombardamente la fiecare câteva minute. 

„Acea primă noapte a fost pentru prima dată după mult timp când am dormit”, a spus ea. „Sincer, am crezut că sunt în siguranţă.” 

A lucrat apoi ca bucătar voluntar pentru buncărul ei şi ea mergea la suprafaţă în fiecare zi pentru a pregăti mesele pe o sobă improvizată construită din cărămidă şi grătare de metal, în timp ce avioanele zburau pe deasupra aruncând bombe. De două ori bucătăria ei a fost aruncată în aer de rachetele ruseşti.

Serghei Medyanyk, un soldat al Regimentului Azov, se afla la cazarma sa din afara Mariupolului. Soţia lui, Iulia Polyakova, un soldat al Gărzii Naţionale a Ucrainei, se afla acasă la ei, în oraş. Ambii au fost treziţi la ora 4 dimineaţa şi li s-a ordonat să se pregătească de război.

„Nu am înţeles cu adevărat ce se întâmplă”, a spus sergentul Medyanyk. „Ne-am gândit că poate este un exerciţiu de antrenament.”

Şi Anna Zaitseva şi soţul ei, Kirill, care lucra la Azovstal, şi-au luat copilaşul, câteva „pături mai mari, ceva de mâncare, apă, documente şi formulă pentru bebeluş” şi s-au grăbit să se adăpostească la fabrică. 

Reamintim că portul Mariupol, cu importanţă strategică, a fost printre primele atacate, după ce invazia de la Moscova a început, în 24 februarie. La începutul lui martie, a fost înconjurat de forţele ruse, iar locuitorii au avut de suferit din cauza crizei disperate de hrană şi apă, dar şi a bombardamentelor constante care au lovit o maternitate şi un teatru unde se adăposteau civili. La mijlocul lui aprilie, cei mai mulţi dintre ultimii apărători ucraineni luptau pentru a respinge forţele ruse la oţelăria Azovstal, care a devenit adăpost pentru circa o mie de civili, inclusiv unii grav răniţi, care nu beneficiau de asistenţă medicală. 

La sfârşitul lui aprilie, Rusia a susţinut că a obţinut “eliberarea” Mariupolului, dar preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a negat, spunând că soldaţii încă opuneau rezistenţă în oraş. 

Evacuarea civilor din Azovstal a început în 1 mai. În 16 mai, Armata ucraineană a anunţat că forţele sale şi-au încheiat “misiunea de luptă” la oţelărie, sute de soldaţi fiind evacuaţi de la combinat. 

Sute de soldaţi ucraineni evacuaţi de la combinat au fost duşi într-un centru de detenţie pre-proces, în timp ce aceia grav răniţi primeau tratament medical, potrivit Ministerului Apărării din Rusia. 

Pe 21 mai, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus Apărării, generalul-maior Igor Konaşenkov, a anunţat că armata rusă a preluat controlul asupra teritoriului uzinei Azovstal, din Mariupol.