Cultura moldovenească, între artă și meșteșug

Sunt sigur că ceea ce fac băieții de la Abnormyndeffect este artă, chiar dacă ține mai mult de domeniul artei underground, adică a subculturii. În acest context, aș vrea să vorbesc despre cultura din R. Moldova și imposibilitatea moldoveanului de a face diferența dintre artă și meșteșug. 

Pe la sfârșitul Evului Mediu și începutul Renașterii, în Europa a apărut termenul de „arte frumoase”. Odată cu apariția acestui termen, munca creatoare s-a împărțit în artă și meșteșug. Până atunci, cizmarii, fierarii, tâmplarii și constructorii erau considerați și ei artiști, iar munca lor – artă. Termenul de arte frumoase a stabilit clar domeniile artei, e vorba de pictură, muzică, literatură, sculptură și arhitectură.

Se pare că moldovenii nici astăzi nu prea fac diferența între artă și meșteșug. Avem o droaie de meșteșugari care nu au scris nici un vers în viață și nu au compus nici o notă muzicală. În schimb, sunt considerați mari artiști și interpretează tone de șlagăre compuse de o armată întreagă de textieri și compozitori. Acești meșteșugari se numesc interpreți, pentru că doar interpretează creația altora. Despre nivelul de interpretare e mai bine să nu vorbim, playback-ul e rege în estrada autohtonă. Unii poate mai au o țâră de talent, însă îl pierd sub influența estradei rusești și a kitsch-ului prezentat de televiziunile muzicale. Fac bani mimând cântatul pe la nunți și petreceri corporative și se consideră artiști. Eu zic că toate aceste vedete sunt niște simpli meșteșugari, cu puțin talent și multe stereotipuri.

Așa se întâmplă că mai tot ce ține de domeniul artistic în R. Moldova vine din subcultură. De la reprezentanții culturii avem parte doar de kitsch și pornografie. Un exemplu recent este construcția care se intitulează „Cușma lui Guguță”. Am impresia că a fost construită (nu creată) de un meșteșugar, în niciun caz de un artist. Omul a construit o cușmă la fel cum moldoveanul construiește o „pristroikă”, cu gândul de a finisa mai repede și a-și lua banul. S-a gândit oare acest meșteșugar măcar un pic la valoarea artistică a lucrării? Care este mesajul acestei construcții prezentate drept operă de artă? Îmi pare rău pentru marele scriitor Spiridon Vangheli, merită mai mult decât o construcție de mâna a doua din masă plastică.

Avem o mulțime de artiști de calitate, celebri în străinătate și absolut necunoscuți în Moldova. Unul din ei este Pavel Brăilă, un artist contemporan de excepție despre care presupun că nici ministrul Focșa nu a auzit. În schimb, Pavel a ajuns cu lucrările sale până la MOMA (Muzeul de Arte Moderne din New York). Avem tattoo artiști care câștigă o mulțime de premii internaționale și în același timp pictează icoane de o profunzime rară, e vorba de pictorul Eugen Mahu. Avem producători care reabilitează folclorul prin intermediul muzicii electronice, artiști care muncesc în sudoarea frunții zi de zi pentru a oferi o gură de aer proaspăt culturii naționale. De ce oare acești artiști sunt necunoscuți la noi și fac parte din subcultură? Pentru că ne-am deprins cu cultura de mase, pentru că ne place să consumăm în loc să gândim, să ne distrăm în loc să ne delectăm.

Să nu uităm totuși că cererea creează oferta, iar atunci când poporul cere kitsch și chiloței, vine și oferta din partea meșteșugarilor care se cred mari artiști. Artiștii adevărați în acest răstimp continuă să muncească mai departe. Fac artă, însă sunt atât de modești, încât nu vor ieși niciodată în lumina rampei ca să se laude. Meșteșugarii, în schimb, adună săli întregi pe la concerte, sunt decorați cu ordine naționale și mențiuni și cred cu toată puterea că fac artă. Arta pentru ei se limitează la realismul social sovietic și videoclipurile kitschoase de la MTV. Prefer să mă delectez mai departe cu subcultura autohtonă, pentru că acolo chiar se face artă. Meșteșugarii să „încânte” masele mai departe și să se îmbogățească pe seama lor. Un popor care nu face diferența dintre meșteșug și artă își merită vedetele.