Cum a fost la festivalul internațional de la Cricova „Underland”
Chiar dacă temperatura din Crame nu depășea 11 grade Celsius și oamenii aveau nasurile roșii, peste tot era veselie. Dacă într-o parte era o tarabă unde se vindea vin, în altă părți se cocea cărnița pe grătare, se pregăteau melci, se consuma cafea, se fotografia pe Aleea Hedoniștilor, ori lângă animatorii costumați amuzant.
Oaspeții festivalului erau așteptați în împărăția vinului și distracției, adică în Templul lui Dionis unde îl puteai găsi în carne și oase pe zeul Dionis și nimfele. L-am întâlnit acolo și pe Ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță. Funcționarul gustase din vin. „Este foarte frumos aici. Ideea de a organiza astfel de evenimente și de a aduce oamenii împreună, de a prezenta diverse meșteșuguri, de a prezenta produse și vinul este una foarte bună. Evenimentul este minunat”, a spus ambasadorul.
La oficiul Sf. Valentin s-au încheiat sute de căsătorii, iar la școlile de vin cu degustări. LA festival, organizatorii au prezentat noul spumant Cricova „7”. De asemenea, s-a gustat din vinul alb „Viorica” și cel roșu „Rară Neagră”. „E foarte gustos vinul. Am reușit să facem câteva cercuri. Deja trebuie să plecăm, dar nu vrem să ieșim din beci. Aici mi-am făcut prima dată în viață henna tatuaj. La degustarea vinului am fost de câteva ori, a fost foarte vesel”, povestește Ana-Maria, una dintre vizitatoare.
Am fost curioși să vedem ce se întâmplă pe Aleea magică. Într-un loc mai dosit, cu o lumină pală, vrăjitoarea aștepta să ghicească pe cineva. Am lăsat mâinile în vizorul vrăjitoarei să prezică viitorul. „O să aveți o viață foarte lungă, fără primejdii, sănătoasă. Veți avea sigur un copilaș, precis pentru că este foarte accentuat în mână. Nu prea credeți în soartă, nu vă lăsați dusă de val. Viața are farmecele ei și atunci când ai încredere mai multă în ea, viața va juca mai deschis”, a prezis vrăjitoarea.
Am fost și în muzeul subteran Cricova. Ghidul spune că galeriile din orașul subteran formează o lungime totală de 120 km și 60 km sunt utilizați pentru păstrarea și maturarea vinului. „Vinul este ca un organism uman. Se naște, trăiește, se maturizează și în cele din urmă, moare”, explică ghidul turistic.
„Pe aleea prezidențială puteți vedea colecțiile private ale unor demnitari de stat sau a unor politicieni, cum ar fi a președintelui Belarusului, a președintelui Federației Ruse. Una din colecții aparține ex-președintelui Poloniei, Donald Tusk, ex-președintele României Traian Băsescu și actualului Klaus Iohannis și altora”, enumeră călăuza din muzeu.
Despre cel mai vechi vin din colecție, ghidul spune că se numește „Evreiescul de Paști” din Ierusalim din anul 1902. „Aceste sticle s-au produs într-un număr limitat – 400 de sticle. Multe s-au băut, multora li s-a pierdut urma, și în acest moment a rămas doar una singură și se păstrează aici, la noi în colecția națională, de asta, o mai numim perla colecției. În anul 1964 a fost la noi un american care a dorit să cumpere sticla aceasta cu 150 de mii de dolari și 4 mașini de colecție de cadillac. Dar sticla nu a fost vândută pentru că ea reprezintă o istorie, o cultură”, mărturisește ghidul turistic.
Potrivit organizatorilor, încă de la primele ore ale dimineții, oaspeții festivalului s-au adunat la porțile Cramelor Cricova. Pe tot parcursul zilei, orașul subteran „Underland” a adunat în galeriile și labirinturile sale peste 8 mii de oameni. Concomitent la eveniment s-au aflat aproximativ 2500 de persoane. Acesta reprezintă un număr record de oameni care s-au aflat concomitent sub pământ.
Timpul.md