Orice poveste are și un titlu, noi am intitulat-o „Recensământ”. Deci, șapte consoane și patru vocale au stârnit 3,6 milioane de albine, care în perioada 12-25 mai bâzâie de parcă au dat cireșii în floare…
Nimic deosebit în povestea noastră, o ordinară numărătoare a populației și locuințelor, care a deranjat somnul întregii țări a moldovenilor: fac vânt și la poale de munte. Ca rezultat doar un actor este vinovat – „recenzorul” -, care-și face munca cât mai obiectiv și mai corect. Printre ei sunt și eu, un simplu recenzor, care, pe lângă obligațiile pentru care mi-am asumat răspunderea, am întâlnit și momente în care era inexplicabil de înțeles cum ființele umane pot ajunge la un nivel atât de inferior. Am întâlnit oameni frumoși, atât la chip, cât și la suflet, dar și oameni care m-au izgonit ca pe un câine. Nu mi-am imaginat că țara noastră e plină de mancurți, care au uitat de valori, de etică și de onestitate. În acele momente m-am simțit străină în propria țară, un copil străin fără părinți, izgonit. Dar nu pot nega faptul că moldovenii s-au transformat în niște marionete, care pot fi manipulate, la propriu. A fost o experiență unică, am avut și eșecuri, dar și urcușuri. Din toate acestea am învățat că pe această lume s-au născut și oameni mândri de țara lor.
Am încercat să-mi fac lucrul cât se poate de obiectiv, dar am reținut și pe cei care pe lângă inteligența de care dădeau dovadă, aveau un grad scăzut de omenie. Nu pot spune că a fost cea mai organizată activitate la care am participat, dar nici cea mai rea. Colegii mei au încercat să ne facă condiții cât mai prielnice pentru a lucra cât mai profesionist. M-a mirat faptul că poporul nostru nu este interesat de propria existență. Printre întrebări se numărau și unele la care ei îmi spuneau, mai exact la o studentă de 20 de ani, să scriu cum doresc, că ei nu știu, spunând să scriu cum cred eu de cuviință. Am fost conduși ani buni de regimuri autoritare, și acum simțim consecințele acelor timpuri. Sunt tristă și mă copleșește durerea când mă gândesc la soarta neamului. „Scrie cum crezi tu de cuviință’’, aceste cuvinte și acum îmi sună în cap. Vreau să cred că totul este o poveste și de fiecare dată cu un final fericit.
Nu știu cum se va termina povestea noastră. Dar sunt sigură că nu cel vinovat în această țară răspunde pentru greșeli, ci acel mai slab. Ar trebui să ne unim, să fim puternici, dar până atunci să ne respectăm neamul și rădăcinile.
