ActualitateSănătate

Cum ajung statele mici din UE să plătească mai mult decât cele mari pentru medicamentele inovative

Pacienţii care suferă de cancer sau de alte boli grave realizează rareori că soarta lor poate depinde de înţelegeri secrete privind preţurile de decontare încheiate între reprezentanţii statelor şi cei ai companiilor farmaceutice. O investigaţie publicată săptămâna aceasta de investigate-europe.eu dezvăluie mecanismul prin care se formează preţurile de decontare pentru medicamentele inovative în statele membre ale Uniunii Europene şi cum ajung statele mici, în special cele din estul blocului comunitar, să suporte costuri mult mai mari decât ţările bogate din vest, potrivit news.ro

„Negocierea este total secretă. Totul se transmite în plicuri sigilate, care se înapoiază după ce contractele sunt semnate”, dezvăluie un negociator dintr-o ţară de dimensiune medie din UE, citat în investigaţie. „Nici măcar nu îl punem în sistemele noastre electronice pentru că nu vrem ca firma care asigură mentenanţa acestor sisteme să aibă acces”, menţionează aceeaşi sursă. Chiar dacă oficial sunt oferite disconturi, guvernele ajung deseori să suporte costuri exorbitante pentru medicamentele noi care salvează vieţi sau ajung să nu aibă acces la ele, potrivit investigaţiei realizate pe parcursul a opt luni efectuată de către Investigate Europe şi partenerii săi. Potrivit investigaţiei, producătorii de medicamente aleg să-şi lanseze produsele în acele ţări în care este mai profitabil. „Avem prima, a doua şi a treia clasă de cetăţeni europeni atunci când vine vorba de acces la medicamente, este un adevărat scandal”, afirmă Clemens Auer, fost director în cadrul Ministerului Sănătăţii din Austria până în 2018.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *