Social

Cum (nu) este aplicată legea antitutun

A trecut exact o lună de la implementarea legii antifumat în Republica Moldova. După cum au promis autoritățile, în prima lună de implementare a legii, ce își propune să reducă numărul fumătorilor, au fost organizate inspecții de informare atât pentru persoanele fizice, cât și pentru cele juridice din țară.
Până acum o lună, în localurile din Capitală, vizitatorii din prima întrebau care este sala pentru nefumători și care pentru fumători. În funcție de preferințe, aceștia își alegeau mesele. Astăzi, însă, datorită legii adoptate în mai 2015, clienții știu că este interzis fumatul în spațiile închise. Nefumătorii salută ideea și se bucură de fiecare colțișor al localurilor și chiar descoperă locuri noi. Însă fumătorii au mai puțin de ales dintre localurile care au terase și își pot permite amenajarea meselor la zece metri de la intrare sau fumează la o distanță oarecare de la intrarea în localuri ori instituții.

„Localuri cu mai puțini clienți”
Pe unul dintre cele mai aglomerate localuri din centrul Capitalei, l-am găsit, la ora mesei, mai pustiu ca niciodată. În interior, erau doar trei mese ocupate de clienți, iar la terasă câteva mese amplasate la distanță de peste zece metri unde fumau câțiva tineri. Ruslan Pavliuc, proprietarul restaurantului a spus că, în ultima lună, după implementarea legii, în localul său au intrat mai puțini clienți. „Oamenii ne telefonează și ne întreabă dacă se permite fumatul în local. Când le amintim că există o lege care interzice fumatul în spațiile închise și nu permitem să se fumeze în interior, potențialii clienți refuză să vină. Însă, la terasă avem amenajate câteva locuri care respectă normele legii unde clienții noștri fumători stau de obicei. Conform analizei rapoartelor cu anii precedenți din aceeași perioadă, se simte scăderea numărului de vizitatori”, spune proprietarul. Potrivit antreprenorului, ar fi binevenit ca legea să aibă anumite amendamente, care ar simplifica unele condiții atât pentru localuri, cât și pentru fumători. „Guvernanții noștri ar trebui să nu inventeze bicicleta, ci să se conformeze cu legile uneia dintre țările Europei, unde nu există acești zece metri care ne îngreunează activitatea”, a afirmat proprietarul de restaurant.

(Ne)expuși la fumul de țigară

În acest timp de răgaz de la aplicarea amenzilor, inspectorii au făcut controale de informare și verificare dacă localurile sunt pregătite pentru respectarea legii. Aneta Zasavițchi, președinta Asociației Restaurantelor din Moldova, a confirmat că, în această perioadă, amenzi nu s-au dat. „În schimb, au fost depistate unele neînțelegeri. De exemplu, conform legii, nu se permite ca personalul să fie expus la fumul de țigară la locul de muncă. Or, dacă mesele de la terasă se află la zece metri în raza de la intrare, e permis să se fumeze acolo, dar totodată se încalcă norma, fiindcă acesta este locul de muncă al personalului, respectiv nu poate fi considerat ca loc special amenajat sau să se permită fumatul. Astfel, mulți inspectori sunt selectivi, ba se poate de fumat la terase, ba nu. Suntem și noi nedumeriți de aceste acțiuni, însă noi respectăm legea așa cum e scrisă, fără interpretări proprii”, a declarat președinta.
Clienții, spune femeia, au diverse reacții la noile reguli. Potrivit ei, se depune efort să se țină cont de distanța acestor zece metri permisă în lege, iar terasele mici care nu își permit acest spațiu, pun câte o masă în capătul acesteia, unde clienții pot fuma. „Oamenii știu că nu se poate fuma în interior, iar prima întrebare este: dar unde se poate fuma? La multe terase de vară, noaptea, se fumează pe ascuns, oamenii caută tot felul de posibilități să nu-i vadă chelnerul. Iar dacă se apropie chelnerul și le spune că nu este permis fumatul, ei sting țigara. Alții ies direct în fața localului, în stradă și fumează, noi îi atenționăm că trebuie să se deplaseze la zece metri de la intrare și totul se bazează pe „nu mă vede polițistul”. Pe propria răspundere se fumează într-un colțișor cât nu este polițistul, dacă apare, repede a stins țigara”, susține președinta asociației.

„Se aplică amenzi”

Varfolomei Calmâc, doctor în științe medicale, medic de categoria superioară în management sanitar și igienă de la Centrul Național de Sănătate Publică, susține că centrul a aplicat amenzi de la intrarea legii în vigoare. „În această perioadă, s-au făcut procese-verbale de constatare și prescripții sanitare. Au venit solicitări atât de la cetățeni, cât și de la instituțiile din alimentație publică, despre locurile care urmează să fie amplasate pentru fumători, care să nu vină în contradicții cu legea. Dar, în general, putem spune că cetățenii sunt educați și informați, iar celor care nu respectă legea li se aplică amenzi”, a declarat responsabilul din cadrul centrului.

Două amenzi în valoare totală de 6400 de lei

În acest sens, potrivit rapoartelor primite de la Centrul de Sănătate Publică despre respectarea legislației privind controlul tutunului, în perioada 31 mai și 24 iunie anul curent, au fost aplicate două amenzi în sumă totală de 6400 de lei către instituții de alimentație publică. În total, 911 instituții au fost vizitate și informate despre modificările legii antifumat. Astfel, în perioada menționată, au fost depistate 73 de încălcări, în urma cărora au fost scrise 18 prescripții pentru instituțiile de alimentare publică, întreprinderi de producere și prestări servicii, întreprinderi de comerț și oficii.

Amenzi de la poliție începând cu 1 iulie

Tamara Procopii, șefa serviciului de presă al Inspectoratului General de Poliție, a declarat pentru ziarul TIMPUL că, în această perioadă, polițiștii s-au axat pe acțiuni de informare și prevenire a fumatului în spațiile publice închise și semiînchise. Totodată, inspectorii au informat cetățenii despre majorarea amenzilor până la trei mii de lei. „Urmează, de la 1 iulie, să începem aplicarea amenzilor pentru acei cetățeni care nu vor să respecte legea. Până atunci, noi doar am informat și nu am aplicat nicio amendă”, susține șefa serviciului de presă.

Reamintim că, începând cu 31 mai, fumatul este interzis în următoarele locuri publice:
– în transportul public și transportul privat în care se află copii minori;
– sub acoperișul stațiilor de transport;
– în parcurile de distracție și în preajma terenurilor de joacă pentru copii;
– pe stadioane și arene deschise pe durata desfășurării evenimentelor publice;
– în piețe și alte spații publice cu o aglomerație sporită de oameni.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *