Curtea Supremă suedeză a respins apelul lui Julian Assange împotriva mandatului de arestare
Suedia a emis mandatul de arestare în 2010, în urma acuzaţiilor formulate de două suedeze, dintre care una susţine că a fost violată, iar cealaltă că a fost abuzată sexual.
Fostul hacker australian s-a refugiat în sediul Ambasadei Ecuadorului la Londra, în care se află din 2012, pentru a evita să fie extrădat în ţara scandinavă.
"Curtea Supremă notează că investigatorii au demarat efortul de a-l chestiona pe Julian Assange la Londra. Curtea Supremă nu găseşte niciun motiv să anuleze mandatul de arestare", afirmă instanţa într-un comunicat.
Procurori suedezi au propus în martie să-l interogheze pe Assange la Londra, renunţând la solicitarea anterioară ca acesta să vină în Suedia pentru a răspunde acuzaţiilor, ceea ce a reprezentat o întorsătură în acest caz, blocat de aproape cinci ani.
Assange, care riscă să fie arestat dacă părăseşte Ambasada Ecuadorului, a respins întotdeauna acuzaţiile, subliniind că relaţiile sale sexuale cu cele două femei au fost consensuale.
El a refuzat să meargă în Suedia, temându-se că autorităţile suedeze l-ar extrăda în Statele Unite, unde este în curs o anchetă cu privire la publicarea de către WikiLeaks, în 2010, a aproximativ 500.000 de documente militare clasificate privind Războiul din Afganistan şi aproximativ 250.000 de telegrame diplomatice care au pus Washingtonul într-o poziţie stânjenitoare.
Assange a fost de acord să fie audiat de către procurori suedezi la Londra, au anunţat avocaţii săi luna trecută.
Sursa: mediafax.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!