Cutreierând prin bloguri…

… Acum politicienii democraţi ne tremură de frică, pe alocuri chiar leşină, demonstrativ. Bun, scopul odată atins, las deoparte, pentru un timp!, critica partidelor/şefilor lor, mă duc la votare, pun ştampila pentru Chirtoacă, bag hârtiuţa ceea în crăpătura care trebuie.

Trebuie de dus la vot. Pentru că PCRM este în ultimul scremăt să mai revină la dominaţie. Dacă ei iau Chişinăul, elanul le va creşte foarte tare. Şi dacă revin comuniştii, articole de genul „împotriva tuturor comuniştilor” cred că nu vor mai exista în formă liberă încă vreo 8-80 de ani. De economie nici nu mai zic nimic.

Cu cei democraţi criticaţi se poate întâlni, discuta, ajunge la numitor comun şi ieşi din situaţie. Dar cu PCRM vom putea „discuta” numai dacă ne bagă în обезьянник-ul de la comisariatul de poliţie. Pentru că PCRM va provoca iar alegeri parlamentare.
Mă duc, la 19 iunie, la votare.

Presa scrisă: exemplul londonez

Vali Petcu (http://www.zoso.ro/)

„The Evening Standard” e un ziar gratuit, cu 60 de pagini, pe care l-am văzut citit la Londra de foarte mulţi oameni. Dacă nu aveau o revistă (de modă, de tehnologie, de ceva), londonezii aveau negreşit în mână ziarul ăsta, care are de toate: politică, mondenităţi, mică publicitate, economie, divertisment. Are articole scrise lejer şi articole scrise documentat.
Acest ziar gratuit este un exemplu de viitor pentru presa românească. N-are nimeni timp sau chef să citească cele 12 cotidiene naţionale, 658 cotidiene locale şi patru-cinci tabloide. Oamenii dau bani pe revistele cu conţinut bun şi interesant pentru ei, pe săptămânalele scrise bine şi pe tabloide. De aia mor ZF sau Capital, că s-au culcat pe o ureche şi au crezut că inerţia e soluţia câştigătoare, uitând să mai şi scrie articole bune şi documentate.

Mockva. De la Lenin şi Stalin, la Putin şi Medvedev

Subiectiv.ro (http://subiectiv.ro/)

„Velcom tu Moskva. Vi hev Bentley, Harley, fraulingse. Oligarhi!”. „Oligarhi” cu accent pe ultima silabă, o pronunţie diferită de cea în română, extrem de serioasă, dar şi uşor amuzantă, în acelaşi timp, pentru noi, nevorbitorii de limba rusă. Şoferul „Ford”-ului, care ne-a luat de la aeroport, pur şi simplu, nu s-a putut abţine când a urcat rampa de la intrarea în hotel. A fost una dintre puţinele sale replici, generată de parada de personaje care intrau şi ieşeau din Radisson Royal.
Am fost cazaţi în fostul Hotel „Ukraina”, o Casă a Presei de vreo două ori mai înaltă. Un colos cu 29 de etaje şi peste 3.000 de camere, în vârful căruia tronează şi acum o stea sovietică. Pe marginile clădirii, pe ici-colo, relicvele comuniste insistă să fie văzute. Secera şi ciocanul, încadrate de spicele de grâu, sunt acolo, continuând să vegheze strident nemurirea socialismului sovietic. În fond, nu degeaba Partidul Comunist este una dintre principalele organizaţii politice din Rusia […]

…Deşi tind să cred că am găsit o potenţială explicaţie pentru prezenţa stemei comuniste, nu pot să nu recunosc un lucru: mă frapează faptul că ruşii sunt extrem de mândri de trecutul lor comunist, iar Lenin şi Stalin sunt în continuare preţuiţi, la fel ca secera şi ciocanul, rămase acolo unde au fost puse de la bun început…