Direcţia Europa

Dacă aş fi membru al formatului 5+2, aş tăia picioarele unui scaun

„În golful acela de piraţi, n-am văzut nici spânzurători, nici oameni spânzuraţi. Sunt semeni de-ai noştri, cu aceleaşi griji cotidiene”. E concluzia artistului Ghenadie Popescu care, după ce a parcurs cu roaba peste o mie de kilometri prin mai multe ţări europene, a ajuns şi în gaura neagră a Europei, după cum e numită regiunea transnistreană. În cele şase zile de călătorie, nimeni nu i-a cerut să se legitimeze, deşi s-a prezentat la „vamă” cu un nume inventat şi a spus că locuieşte pe str. Sovietskaia. Ghenadie are şi o explicaţie – nu există în lume o imagine mai paşnică decât un om, împingând o roabă… Şi dacă tot, în ultimul timp, s-a intensificat dialogul dintre Chişinău şi Tiraspol, vă propunem să aflaţi cum a fost acest dialog pentru eroul nostru.

al

Ghenadie Popescu şi roaba sa au devenit cunoscuţi şi în Europa, după ce au înconjurat Parisul timp de 12 ore. Artistul a mai hoinărit o zi întreagă, cu o „mămăligă” din zăpadă în roabă, prin Polonia. A participat şi la ediţia a 11-a a concursului sportiv „Roaba Olimpică”, în oraşul Pecs din Ungaria. Tot aici, el a intrat într-un mall, având în roabă un boschetar care ţinea în mâini o foaie cu inscripţia: „Sunt fericit!”. Chiar dacă artistul avea autorizaţia necesară de la patronul mall-ului, paza i-a alungat imediat. Acum doi ani, Popescu a dat start acţiunii „Roaba tricoloră”. În cadrul acesteia, el a parcurs peste o mie de kilometri pe traseele Naslavcea-Giurgiuleşti, Reni-Palanca şi Camenca-Dnestrovsk, purtând în roaba sa galbenă două genţi – una roşie şi alta albastră, simbolizând Tricolorul. În consecinţă, se arată uimit că, „o singură fetiţă din Câşliţa-Prut a înţeles mesajul şi m-a întrebat: „Acesta e Tricolorul?”. În rest, oamenii se interesează dacă-i de vânzare roaba…”.

Turism pentru bugetari

Popescu spune că, prin aceste călătorii, urmăreşte să promoveze un nou gen de turism experimental, destinat în special bugetarilor şi neavuţilor. Drept dovadă este şi conţinutul genţilor din roabă: un sac de dormit, o plasă pentru ţânţari, haine de ploaie, un aparat foto, roşii, pâine, conserve, brânză, ceapă… Cât priveşte banii, pentru exploatarea găurii negre a Europei i-au fost de ajuns 400 de lei, parcurgând pe jos 200 km de la Camenca la Dnestrovsk. N-a avut nevoie nici de hartă, a mers doar înainte… Se oprea pe marginea străzii şi intra în vorbă cu oamenii care vindeau legume, comunica în limba în care vorbeau aceştia. Făcea popasuri şi în faţa „căpăţânilor lui Lenin”, pe care le fotografia. „Acolo, spune el, „leninii” şi simbolurile sovietice sunt ca un fel de cipuri implantate în minţile oamenilor, de care nu se pot debarasa”.

„Сила Приднестровья – в дружбе”

De la Camenca, a trecut mai întâi prin satele Podoima şi Podoimiţa, unde a descoperit pe neaşteptate că bătrânii vorbesc o română deosebită. „Graiul lor românesc e mai curat decât în alte raioane. O băbuţă m-a strigat: „Ai trăsură nouă? Unde te duci? De ce pe jos?”. I-am spus că sunt în concediu şi aşa-mi place mie să-mi văd ţara. „D-apoi te dor picioarele. Păstrează-le, că la bătrâneţe o să te doară”, mi-a zis ea. I-am lămurit că oricum o să mă doară şi a căzut de acord”. În Raşcov, unde se vorbeşte ucraineana, Ghenadie s-a distrat copios cu un vânzător de legume, care-l tot îndemna: „Купи витаминчики!” („Cumpără nişte vitamine!” – n.a.). Următorul sat, Katerinovka – deşi era mai mare decât altele, avea Casă de cultură şi „un Lenin foarte măşcat” – nu i-a lăsat nicio amintire. Mai mult l-a uimit o inscripţie de la ieşirea din sat: „Сила Приднестровья – в дружбе” („Puterea Transnistriei stă în prietenie” – n.a.). „M-am oprit derutat de cinismul din fraza asta, îşi aminteşte artistul. Ce fel de prietenie e cea acceptată doar de Rusia şi o ţară inexistentă? Tot pe acolo am văzut un panou super-haios. Pe un banner, era desenat un telefon mobil pe fundalul steagurilor transnistrean şi ucrainean, iar deasupra scria: „Роуминг крепчает связь с Украиной” („Roamingul întăreşte legătura cu Ucraina” – n.a.). Eu eram purtătorul Tricolorului în regiune, căutam chestii de rudenie pentru drapelul nostru, dar vedeam nişte scamatorii. Totuşi, în alte localităţi, m-am bucurat de mici găselniţe. De pildă, în gospodăria unui om, poarta era albastră, dar pe gard se întâlnea un roşu şi un galben. Gospodarul a mers la risc…”.

Lenin a stricat roaba…

Fiindcă toate nopţile şi le-a petrecut prin livezi părăsite, scăldându-se în Nistru şi împărţindu-şi bucăţica de pâine cu maidanezii, ajuns la Tiraspol, Ghenadie a căutat drumul spre satul Sucleia, unde locuieşte colegul său, sculptorul Grigore Soltan. Un trecător s-a abătut din cale şi l-a condus până aproape de sat, pierzând jumătate de oră. Dar la Sucleia, pe Popescu îl aştepta ghinionul. După ce a fotografiat un Lenin „caraghios, cu o căpăţână uriaşă”, brusc, i s-a stricat roaba. Se vede că Lenin a blestemat-o… Dar nu-i bai, pentru că Soltan era acasă şi împreună, trăsnind o votcă, l-au pus la punct pe bolşevic şi au reparat roaba în aceeaşi seară.

„Ce, te-ai pălit la cap?”

Cu Ghenadie a fost bună şi miliţia transnistreană. Prima întâlnire a avut loc noaptea, la ieşirea din Grigoriopol. Când a auzit: „Стоп, куда?” („Stop, încotro?” – n.a.), a început deodată să-i explice miliţianului că este bugetar, că locuieşte lângă Bălţi şi că, având concediu, face turism experimental. „I-am spus că aşa mă simt împlinit. Nu mi-a mai cerut actele… În schimb, m-a întrebat prieteneşte: „Ce, te-ai pălit la cap?”. Gata, nu mai era miliţian – în el s-a trezit curiozitatea unui om simplu”. A doua întâlnire cu miliţia a fost „mai romantică”. În penultima zi de drum, s-a oprit să fotografieze „o staţie de autobuz foarte pitorească”. Tot atunci a fost strigat de pe partea opusă a drumului: „Măi, te-am văzut la Slobozia! Vii de acolo pe jos? Ce-i cu tine?”. Artistul a relatat aceeaşi poveste şi miliţianul i-a dorit succes, strigându-i din urmă. „Să fii sănătos!”. Astfel, deşi pare incredibil, în gaura neagră a Europei, Ghenadie Popescu nu şi-a scos niciodată din buzunar documentele.

Transnistria este pământul lui Lujkov…

A mai trecut prin Râbniţa, Jura, Butuceni, Ofatinţi, Zăzuleni şi alte localităţi. Peste tot, ne asigură, lumea îşi vede de grijile sale şi nu-i pasă de politică. „Ei îşi dau seama că trăiesc într-o „ţară” controlată de un element nesănătos, dar acest lucru nu-i preocupă. Prin regiune se zvoneşte că Transnistria e pământul ex-primarului de Moscova, Iuri Lujkov, care ar fi stăpânul acelor teritorii cu tot ce se află pe ele: oameni, copii, porci, gâşte ş.a.m.d. Însă acum, după ce Putin l-a detronat pe Lujkov, toţi se aşteaptă la schimbări…”, spune Popescu. De fapt, artistul recunoaşte că nici el nu e preocupat de soluţionarea conflictului transnistrean. Chiar şi incorporat în Republica Moldova, crede el, „golful de piraţi” va avea un statut aparte. „Ca şi autonomia găgăuză, această regiune e alimentată de interesele vecinului nostru mare. Că e vorba de Rusia sau Ucraina, pentru mine nu contează. Eu am vrut să văd cum trăiesc oamenii acolo, dar în capul meu nu există soluţii pentru diferende. Mai degrabă oamenii trebuie să circule cu roaba prin ţară pentru a scăpa de robia mentalităţilor bolnave şi a fi sănătoşi fizic”.

Smirnov, „un purtător de cuvânt deseori obraznic”

Despre Igor Smirnov, Ghenadie Popescu crede că este o fiinţă biologică ordinară, iar, din punct de vedere politic – un „purtător de cuvânt deseori obraznic”. Dacă ar bea o bere cu liderul separatist, Popescu l-ar întreba: „Uite, am impresia că ţara asta a matale e un golf de piraţi, unde trăiesc şi oameni care cresc pătlăgele şi fac copii. Cine te crezi matale în faţa lor?”. Dacă ar fi parte a formatului de negocieri 5+2, Ghenadie spune că ar lua un scaun, i-ar tăia picioarele, s-ar pune în patru labe, şi-ar pune rămăşiţa din scaun pe spate şi le-ar spune celorlalţi: „Aşezaţi-vă, vă rog!”. El crede că acest format este o „ficţiune fără semnificaţie, un teatru al absurdului, unde pe nimeni nu-l interesează ce gândesc ceilalţi. În formula în care există acum, regiunea transnistreană va perpetua încă mult timp, până nu se vor schimba ingredientele în politica de vecinătate a Europei”, consideră artistul.

De la Dnestrovsk, Ghenadie Popescu s-a întors cu autobuzul. Deoarece şoferul refuza să-i ia şi roaba, a plătit triplu pentru călătorie. Acum doi trei-ani, el a mers pe jos, târând o mămăligă de 200 kg până în Europa, pe traseul Chişinău-Iaşi şi a parcurs tot râul Bâc, târând o barcă făcută tot de el…


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.