DĂM START UNIRII. În culisele istoriei: Clipe astrale din viața lui Stere

La 24 martie 1918, Constantin Stere sosește la Chișinău împreună cu delegația basarabeană care fusese la Iași, să discute cu Alexandru Marghiloman chestiunea Unirii. Din delegație făceau parte: Ion Inculeț, dr. Daniel Ciugureanu și Pan Halippa.
Nicolae Iorga, care nu-l agrea pe Stere, a scris că acestuia i s-a făcut „…o primire de rege”, cu orchestră și „baie de mulțime” și cu defilarea unui regiment.

La 26 martie 1918, soseşte la Chişinău primul-ministru al României, Alexandru Marghiloman, însoţit de ministrul de război, Constantin Hârjeu, şi de alţi demnitari. Prim-ministrul român duce tratative cu membrii guvernului basarabean, cu reprezentanţii fracţiunilor din Sfatul Ţării, cu reprezentanţi ai clerului, ai marilor proprietari, ai altor pături sociale pentru a se edifica asupra atitudinii acestora faţă de problema unirii Basarabiei cu România.

La 27 martie 1918, Sfatul Ţării votează Actul Unirii Basarabiei cu România. Şedinţa şi-a început lucrările la ora 16:15, sub conducerea lui Ion Inculeţ, şi s-a încheiat la 19:20.

Ștefan Ciobanu scrie, în cartea sa „Unirea Basarabiei” (Chișinău,1993):
„Ședinţa se deschide la orele 4 şi 15 min. p.m., sub preşedinţia lui I.C. Inculeţ, în prezenţa următorilor membri ai Prezidiului: P.N. Halippa, B.M. Epuri, C.P. Misircov, I.A. Buzdugan.

În sală sunt prezenţi: toţi membrii cabinetului Republicii Moldoveneşti, primul-ministru al cabinetului d. Marghiloman, d. Stere, ministrul de Război Hârjeu, anturajul primului-ministru şi alţi mulţi reprezentanţi ai Guvernului Român.
Preşedintele: Domnilor deputaţi, are cuvântul, pentru a face o declaraţie în afară de ordinea zilei, reprezentantul Blocului Moldovenesc, deputatul Cijevschi.

Dep. Cijevschi: Blocul Moldovenesc, având în vedere activitatea şi meritele luptătorului politic şi profesorului savant Stere, basarabean, a hotărât să-l primească în mijlocul său.

Preşedintele Inculeţ: Domnilor deputaţi, eu am avut fericirea să fac revoluţia rusă la Petrograd, unde am văzut, că în toate organizaţiile democratice şi revoluţionare, care s-au creat acolo, cei mai doriţi oaspeţi au fost emigranţii. Eu cred că reîntoarcerea mucenicului regimului ţarist, a luptătorului pentru idealurile cele mai frumoase, a profesorului Stere nu poate fi trecută cu tăcerea, şi eu propun să-l primim în mijlocul nostru, ca pe deputatul nostru (aplauze furtunoase pe toate băncile).

Constantin Stere în pușcăria țaristă

Toţi deputaţii se scoală în picioare şi-l ovaţionează lung şi furtunos pe profesorul Stere.

În strigătele „Trăiască profesorul Stere” şi în aplauzele necontenite ale întregii săli, profesorul se urcă la tribună şi mulţumeşte adunării.
„Domnilor deputaţi”, începe cuvântarea sa profesorul Stere, „în viaţa omului, ca şi a popoarelor întregi, momente aşa de înălţătoare nu sunt multe. Sunt profund emoţionat pentru încrederea, pe care mi-aţi acordat-o, şi pentru greaua sarcină, pe care aţi pus-o pe umerii mei, dar simt şi o bucurie nesfârşită, că îmi daţi iar posibilitatea de a lupta pentru dreptul şi libertatea poporului, al cărui fiu sunt.

Gonit din ţara mea natală prin puterea oarbă a despotului ţar, astăzi, eu, iar sunt adus aici prin voinţa poporului eliberat.

Astăzi noi trebuie să hotărâm aceea ce va avea o importanţă hotărâtoare, extraordinară asupra sorții viitoare a poporului nostru. Mersul de fier al istoriei pune asupra umerilor noştri o răspundere, pe care noi n-o putem ignora cu nici un fel de sofisme.

Nimeni, în afară de noi, n-are dreptul să vorbească şi să hotărască ceva în numele poporului Basarabiei. Noi suntem aduşi aici prin acel proces elementar istoric, care distruge temeliile cetăţilor şi Bastiliei. Revoluţia a adus la aceasta nu numai pe ruşi, ci şi pe întreg poporul românesc.

Voi aţi aprins acea făclie, de la a cărei flacără s-au aprins şi au ars toate hârtiile, care împărţeau pe oameni în privilegiaţi şi neprivilegiaţi; voi aţi creat din poporul moldovenesc un popor, care n-are alt privilegiu mai înalt, decât acela al muncii.

Acuma sunteţi chemaţi de istorie să duceţi această flacără sfântă dincolo ca să-i luminaţi tot aşa pe fraţii voştri şi să le rupeţi lanţurile nedreptăţii de veacuri, achitând prin aceasta datoria voastră faţă de fraţi, care au venit în ajutorul vostru în cel mai greu moment istoric (aplauze furtunoase).

Astăzi, noi proclamăm drepturile poporului suveran nu numai aci, în Basarabia, ci şi drepturile tuturor fraţilor noştri, oriunde ar fi ei.
Mulţumindu-vă pentru cinstea pe care mi-aţi arătat-o prin alegere, astăzi, după atâţia ani de luptă, eu, împreună cu voi, iar voi merge la luptă cu aceeaşi hotărâre ca şi 30 de ani în urmă, când, încă tânăr, am fost aruncat în puşcăria care se înalţă şi astăzi acolo, ca o amintire a trecutului blestemat, de care noi astăzi ne-am despărţit pentru totdeauna” (Aplauze furtunoase pe băncile deputaţilor şi în public. Deputaţii şi publicul se scoală în picioare şi-l ovaţionează pe profesor).

După aceasta profesorul se adresează Parlamentului în ruseşte:
„Domnilor deputaţi, în acest moment istoric, care trebuie să ne ridice la nivelul acestei probleme, la care ne-a ridicat pe noi soarta, eu îmi voi permite să mă adresez acelora, care până acuma au fost stăpânii situaţiei, şi nu s-au deprins cu gândul despre schimbarea acestei ordine. Domniile voastre aţi auzit declaraţia pe care a făcut-o primul-ministru, cum a înţeles el din discuţiile, pe care el le-a avut cu diferiţi reprezentanţi ai Parlamentului, dorinţa ţării.

El a vorbit despre hotărârea poporului românesc şi a Guvernului Român de a satisface dorinţele domniilor voastre. Socot că vorbesc cu domniile voastre ca cu oameni care se conduc de raţiunea oamenilor de stat, care înţeleg situaţia, şi socot că sunt oameni care nu sunt mulţumiţi cu hotărârea luată, dar eu vă rog să vă gândiţi, în faţa cărei dileme trebuie să stea Statul Român, dacă Sfatul Ţării ar respinge ideea unirii?

Domnilor, se poate ca România să renunţe la drepturile sale istorice, la idealurile naţionale şi chiar la dreptul de viaţă, fiindcă fără a avea acces la mare, România nu poate trăi. Să presupunem că din dorinţa de a complace îndoielilor şi conştiinţei minorităţilor Guvernul Român, devenind trădătorul întregului trecut al poporului românesc, ar renunţa la aceasta. Ce ar ieşi din aceasta? Toate poftele vecinilor ar duce în mod inevitabil la aceea, că România, sacrificându-şi viitorul poporului său, ar pune Basarabia în faţa unei necesităţi crude: să fie ruptă în bucăţi de către vecini.

Este admisibil aceasta pentru Basarabia? Şi dacă România nu poate renunţa nici la drepturile sale istorice, nici la idealurile naţionale, nici la interesele de stat, care-i dictează să-şi găsească ieşire la mare, ea va fi nevoită să anexeze Basarabia fără consimţământul nostru sau bazându-se pe alte elemente ale societăţii, anume acele elemente, care de multe ori în viaţa istorică a Basarabiei aveau singuri dreptul de a vorbi în numele ei. Şi dacă unirea s-ar face sub auspiciile elementelor doborâte de noi, la ce ar duce aceasta?
Tot sângele, toate suferinţele din care a ieşit Basarabia liberă ar fi zadarnice.

Această dilemă, domnilor, stă înaintea noastră şi, ca fiu al Basarabiei, eu zic că o asemenea hotărâre ar pune asupra noastră o mare răspundere în faţa urmaşilor noştri, cărora poate le va fi sortit să trăiască din nou toată groaza trecutului nu prea îndepărtat. Poate oare un pretext oarecare, o oarecare creaţiune logică să justifice această răspundere?

Fac apel, domnilor, la conştiinţa domniilor voastre, la răspunsul domniilor voastre”.

Mai departe, profesorul Stere, adresându-se în moldoveneşte către fracţiunea ţărănească, continuă:
„Unul din reprezentanţii minorităţilor, un rus, a spus că, dacă se va face unirea Basarabiei cu România, toată intelectualitatea rusească va pleca de aici. Eu respect acest sentiment, fiindcă toate sentimentele sunt legitime, dar omul la care sentimentele de legătură cu această ţară sunt atât de slabe şi şubrede, poate să aibă acelaşi mod de judecată, ca şi populaţia băştinaşă?

Poporul românesc n-a venit în Basarabia din afară, el aici s-a născut, aici a fost acel cazan, unde au fiert şi s-au topit toate acele elemente din care s-a născut poporul român. Noi n-avem unde ne duce şi pe noi nimeni nu ne poate alunga din casa noastră.
Un veac fără sfârşit, noi, plecaţi, tăcuţi, conştienţi de slăbiciunea noastră, noi am dus jugul, un veac întreg limba noastră a fost interzisă, un veac întreg cartea în limba natală a fost persecutată, ca o otravă revoluţionară; sacrificii imense făceau aceia, care doreau să-şi însuşească începuturile culturii naţionale.

Şi acuma, când noi vroim să intrăm ca stăpâni în casa noastră, reprezentanţii minorităţilor n-au dreptul moral de a închide uşa în faţa noastră. Nu uitaţi, domnilor, că nu numai chestiunea dreptăţii naţionale, ci şi chestiunea dreptăţii sociale, cere să avem tăria şi hotărârea de a lua asupra noastră răspunderea. Astăzi voi puteţi da poporului pământul cerut de el în condiţiunile acceptabile pentru el şi nimeni nu poate garanta, că mâine voi veţi putea avea această posibilitate.

„Conştiinţa proprie a domniilor voastre să vă lumineze”.

Preşedintele: „Propun să se voteze nominal chestiunea – să se facă votarea deschis sau secret”.

Rezultatul votului este următorul: pentru votul deschis s-au pronunţat 82 deputaţi, contra 27 şi 16 s-au abţinut.

Preşedintele: Pun rezoluţia Blocului Moldovenesc la vot deschis nominal.

Se votează şi după aceasta preşedintele cu vicepreşedintele numără voturile.

Preşedintele I.C. Inculeţ: „Cu adâncă emoţiune vă aduc la cunoştinţă rezultatul votării. Domnia voastră cu unanimitate de voturi m-aţi pus în capul Sfatului Ţării şi în mod cinstit, ca un revoluţionar adevărat şi democrat, am muncit pentru binele poporului.

În fracţiunea ţărănească s-a spus astăzi, că eu nu fac ceea ce s-ar cuveni şi n-am muncit cât a trebuit.

Eu, domnilor, până la vârsta de 15 ani am fost ţăran şi interesele ţărănimii îmi sunt scumpe. Fiecare pas al meu este pătruns de iubire faţă de ţărani şi fiecare pas al meu a fost dictat de interesele şi nevoile ţărănimii; eu întotdeauna am fost pentru ea şi niciodată nu m-am lepădat de ea, nu mă lepăd nici în acest moment grav. Domniile voastre cunoaşteţi bine părerile mele şi evoluţia lor, şi iată vă spun, că tot ce se face acuma, se face în interesele ţărănimii noastre. Aici se spunea, că se poate sta la o parte.
Poate, dar nu ţăranii, care în afară de pământ nu se pot aştepta la nimic. Şi eu cu conştiinţa curată vă spun, că actul unirii, care se săvârşeşte astăzi, se face pentru binele ţărănimii şi conştiinţa mea, a alesului lor, este curată.

Şi acuma, domnilor deputaţi, să-mi daţi voie să vă aduc la cunoştinţă rezultatul votării. Pentru rezoluţia Blocului Moldovenesc au votat optzeci şi şase (86) deputaţi, împotrivă – trei (3); s-au abţinut treizeci şi şase (36); absenţi treisprezece (13).

Cu majoritatea de optzeci şi şase (86) voturi împotriva a trei (3) rezoluţia pentru unirea Basarabiei cu România a Blocului Moldovenesc este primită (aplauze furtunoase). Trăiască unirea cu România mamă!”

În acest timp, în sala şedinţei îşi fac apariţia oaspeţii români în cap cu primul-ministru d. Marghiloman.

Preşedintele comunică capului Guvernului Român d. Marghiloman rezultatul votului Parlamentului.

O nouă explozie de aplauze şi strigăte „Vivat!”, „Trăiască România!”.

După propunerea preşedintelui, secretarul Sfatului Ţării, deputatul Buzdugan, dă citire declaraţiei, primite de către Sfatul Ţării, în limba moldovenească, care este ascultată în picioare de toată asistenţa.

La tribună se urcă d. Marghiloman, primul-ministru al României, şi declară: „În numele poporului român şi al Regelui Ferdinand I iau act de unirea Basarabiei cu România de aci înainte şi în veci! Trăiască România Mare”, termină el (aplauze furtunoase şi strigăte: „Vivat!”, „Ura!”, „Trăiască România Mare!”, „Trăiască unirea în veci!”)

Din public se aruncă flori deputaţilor.

Preşedintele Sfatului Ţării I.C. Inculeţ pune întrebarea primului-ministru d. Marghiloman: primeşte Guvernul Român condiţiunile unirii, citite de către secretarul Buzdugan, din rezoluţia Blocului Moldovenesc, primite de către Parlament ca declaraţie a Sfatului Ţării.

Primul-ministru d. Marghiloman se urcă din nou la tribună şi declară că Guvernul Român primeşte în întregime atât litera, cât şi sensul condiţiunilor unirii Basarabiei cu România pe bazele arătate în rezoluţia Blocului Moldovenesc, primite ca declaraţie a Sfatului Ţării (aplauze furtunoase şi strigăte „Ura”, „Trăiască unirea”, „Trăiască România Mare, nouă”).

Deputaţii şi publicul ovaţionează pe preşedintele I.C. Inculeţ, primul-ministru Ciugureanu şi ministrul Pelivan. Preşedintele, la orele 7 şi 20 seara, declară închisă şedinţa Sfatului Ţării.

Preşedintele Sfatului Ţării, Inculeţ.
Secretari: B. Epuri, I. Buzdugan”.

În zilele de 3-5 aprilie 1918, a fost format noul guvern al României I. Inculeţ şi D. Ciugureanu, fiind desemnaţi ca membri ai Guvernului din partea Basarabiei la Chişinău au loc unele schimbări: în funcţia de preşedinte al Sfatului Ţării este ales Constantin Stere, iar şef al Directoratului General – dr. Petre Cazacu.

Această fază a Istoriei se încheie la 9 aprilie 1918, când A. Marghiloman, preşedintele Consiliului de Miniştri al României, prezintă Regelui Ferdinand I un demers oficial, în care roagă de a se aproba printr-un Înalt Decret Regal Actul Unirii Basarabiei cu România, votat de Sfatul Ţării.