Dan Dungaciu: echivalarea „limbii române” cu „limba moldovenească funcționând pe baza grafiei latine” este o capcană
Eforturile Domniei Sale din acest punct de vedere sunt, așadar, coerente și reflectă o preocupare consecventă. Activismul de astăzi este de două ori justificat, în condițiile în care doamna Ana Guțu și, probabil, grupul politic pe care îl reprezintă, resimt un disconfort acut în a participa sau a gira un guvern pentru care chestiunea identitară românească este plasată, ostentitiv aproape, pe ultimele locuri pe agenda intereselor sale.
Dacă pot înțelege preocupările doamnei Ana Guțu legate de limba română, pe care le-am salutat nu o dată de-a lungul timpului, nu sunt însă convins că strategiile din acest moment sunt cele mai nimerite. Interpelarea la CC a Domniei Sale, prin care se cere echivalarea sintagmei din articolul 13 al Constituţiei RM – „limba moldovenească, funcţionând pe baza grafiei latine” – cu sintagma „limba română” ridică, în opinia mea, următoarele probleme:
1. Prima este de fond, și înseamnă deschiderea Cutiei Pandorei a discuției identitare pe terenul adversarului. Cum am reactiona dacă am vedea o enormitate de genul echivalării la CC din Austria a „limbii austriece cu grafie latină” cu „limba germană”? Nu ne sună inacceptabilă chiar punerea problemei în acești termeni? Simpla idee de a echivala un adevăr cu o minciună ar trebui să ne pună în gardă, pentru că generează precedente extrem de periculoase.
2. Dacă e „limba moldovenească, funcţionând pe baza grafiei latine” ar fi echivalentă cu „limba română”, ce facem cu „limba moldovenească, funcţionând pe baza grafiei chirilice”? Ea nu este limbă română? Și dacă nu este, atunci sovieticii au avut dreptate? Sau regimul transnistrean are dreptate când spune că „limba română” este limbă străină, iar „limba moldovenească cu grafie chirilică” este limbă diferită, fiind limbă „oficială” în stânga Nistrului?
3. A face această echivalare cerută de doamna Guțu ar da apă la moară tuturor celor care, pe viitor, se vor opune unei schimbări a rușinosului articol 13 din Constituție. Dacă sunt echivalente, de ce să schimbăm în Constituție „limba moldovenească, funcţionând pe baza grafiei latine” cu limba română? Care mai e rostul? Chiar unii dintre cei care astăzi declară că vorbesc limba română, dar nu vor legiferarea ei în Constituție pentru că asta ar apropia prea mult cele două state, vor putea foarte confortabil să fie reticenți la ideea unui referendum sau a unei inițiative parlamentare din moment ce „adevărul științific” este, oricum, respectat prin decizia CC de a echivala sintagmele. Deci inițiativa aceasta, pe termen mediu și lung, dă apă la moară tocmai inamicilor proiectului identitar românesc, lucrul pe care doamna deputat nu cred că îl dorește prin inițiativa sa.
4. În ceea ce privește argumentul după care la Consiliul Europei „limba moldovenească” figurează printre limbile oficiale ale statelor-membre ale CoE, acesta nu este foarte puternic. Așa este, „limba moldovenească” figurează acolo, dar asta pentru că așa stipulează Constituția RM. Iar o eventuală decizie a CC nu schimbă Constituția republicii. Iar cei care au susținut la CoE ideea „limbii moldovenești”, o vor face și de acum înainte, în pofida unei eventuale decizii a CC, din moment ce Constituția rămâne neatinsă. Mai mult, cum am spus mai sus, echivalarea celor două formulări va bloca sau întârzia tocmai schimbarea articolului 13 în RM.
5. Inițiativa doamnei Ana Guțu, indiferent de aerul ei pozitiv, odată adoptată, va șterge o linie roșie importantă a pragmatismului identitar. Până unde se poate merge cu acest pragmatism? Care este linia dincolo de care compromisul și concesia devin umilințe naționale? Dacă ar fi fost doar pragmatici, sutele de mii de basarabeni nu ar fi ieșit în Piața Marii Adunări Naționale, iar intelectualii basarabeni nu ar fi făcut scut pentru apărarea limbii române – fără echivalenți! – și nu ar fi pus pumnul în pieptul Imperiului în primul rând din rațiuni identitare. Dacă vom ajunge astăzi să negociem aceste lucruri, în numele unor neputințe ale guvernelor noastre de moment, atunci înseamnă că vom ajunge să negociem orice. Că nu se poate astăzi schimbarea Constituției prin referendum sau inițiativă parlamentară? Este foarte probabil. Dar asta nu înseamnă că nu se va putea schimba mâine. Iar dacă nu faci nimic pentru acel mâine, în numele strict al pragmatismului identitar de astăzi, atunci nu te mai poți legitima de la cei care, cu mai bine de 20 de ani în urmă, au gândit și acționat complet altfel decât ne pregătim să o facem noi astăzi.
Dan Dungaciu în exclusivitate pentru TIMPUL
