Daniela Sâmboteanu: „Copilul nu este perceput ca o personalitate care are propria opinie”

Astea sunt doar două dintre cele mai răsunătoare cazuri făcute publice în ultima perioadă. De ce copiii devin victime ale agresiunii și abuzurilor, de ce părinții recurg la bătaie, care sunt consecințele unei asemenea metode de educare și cum să educăm copilul astfel ca acesta să crească armonios, despre aceasta am discutat cu Daniela Sâmboteanu, directorul Centrului de Prevenire a Abuzului faţă de Copii din capitală.

– În ultimul timp, sunt mediatizate tot mai multe cazuri în care copiii au devenit victime ale abuzului. Aceeași tendință o prezintă și statisticile înregistrate de organele de drept. Cum se explică acest fapt?
– În R. Moldova nici până în prezent nu este realizată evidența clară a cazurilor de abuz care se întâmplă în diferite medii sociale. Unicele date statistice pe care le avem sunt cele înregistrate de Ministerul Afacerilor Interne, dar ele prezintă doar numărul infracțiunilor împotriva copilului, pentru care s-au deschis dosare. Cu toate acestea, trebuie să recunoaştem că nu toate cazurile de abuz sunt identificate şi documentate de instituţiile statului.

Pornind de la datele statistice pe care le deținem în prezent, nu putem afirma cu certitudine că fenomenul este în creștere sau doar s-a majorat rata de identificare a acestor cazuri. Aș vrea să cred că este valabilă mai mult a doua variantă. Mai mult, cred că aceasta se datorează și faptului că mass-media și societatea civilă au devenit mai active. Pe de altă parte, au apărut mai multe servicii sociale care au drept scop prevenirea cazurilor de abuz.

– Ce-i face pe părinți să-și educe copiii cu bătaia?
– Există mai mulți factori care duc la săvârșirea actelor de violență, precum sărăcia, mentalitatea oamenilor, șomajul, părinți plecați peste hotare și desigur consumul de alcool. În afară de aceasta, mai putem menţiona stresul, problemele de ordin social și economic, dar și lipsa capacității părinților de a-și gestiona corect emoțiile. Totuși o problemă mult mai gravă este atitudinea față de copil, în general. În societatea noastră, copilul nu este perceput ca o personalitate, ca o persoană care ar avea o opinie proprie, el trebuie să se conformeze tuturor deciziilor adulților, de cele mai dese ori fără a consulta opinia lui. De aici apar conflictele, iar mulți părinți nu știu cum să gestioneze aceste situații. Asemenea probleme apar mai frecvent în familiile unde se consumă alcool și familiile social-vulnerabile. Cu toate acestea, aș vrea să menționez că și în familiile favorabile din punct de vedere social şi economic, cu părere de rău, persistă acest fenomen.

– Ce consecințe ar putea avea un asemenea comportament asupra sănătății psihice a copilului?
– Depinde de vârsta copilului. Mulți cred că atunci când este mic copilul nu înțelege că este bătut sau umilit, ori nu va ține minte acest lucru. Este o părere eronată, cu cât copilul este mai mic cu atât consecințele ar putea fi mai dramatice. Și deseori consecințele nu se lasă așteptate. Un copil supus violenței riscă fie să preia comportamentul agresiv în raport cu cei din jur, fie – rolul de victimă, izolându-se de societate și poate suferi din această cauză pe parcursul întregii vieți. Trebuie să conștientizăm că fiecare copil are nevoie de dragoste, respect și înțelegere nu din prima zi când a apărut pe lume, ci din prima zi de la conceperea lui.

– De ce în societate este tolerată violența față de copii? Cine ar trebui să reacționeze atunci când sunt depistate asemenea cazuri?
– Majoritatea cetăţenilor nu cunosc unde să apeleze după ajutor și la acest capitol mai avem destule lacune. Societatea, în primul rând, trebuie informată despre instituțiile și specialiștii care sunt obligați să reacționeze în asemenea situații. Luând în considerare faptul că copiii în mare parte își petrec timpul în instituțiile de învățământ, atunci rolul cel mai important le revine profesioniștilor care intră în contact cu copiii. Aceștia ar trebui informați și instruiți cum să identifice un caz de abuz și cum să acționeze mai departe. În acest sens, au fost făcuți primii pași, a fost elaborat un mecanism de colaborare intersectorială în domeniul asistenței copiilor victime și potențiale victime ale abuzului. Am acordat asistență ministerelor de resort la pilotarea acestui mecanism în mai multe localități din țară. Astfel, odată cu informarea și responsabilizarea cetățenilor și a actorilor cheie din comunitate, s-au schimbat lucrurile, în special în ceea ce privește identificarea cazurilor de abuz la o etapă timpurie. Rolul acestor specialiști este să identifice cazul atunci când problema abia începe să apară, dar nu să aștepte ca în familia X să se întâmple o crimă, sau ceva ieșit din comun pentru ca să acționeze.

Atunci când vorbim de violență în comunitate, un rol foarte important, evident, îl au înșiși membrii comunității, și aici iarăși vorbim atât despre informarea lor, cât și de schimbarea anumitor atitudini. Societatea noastră are nevoie de campanii pentru schimbarea atitudinilor, care ar trebui să fie continui și de durată. La fel cum atitudinile care tolerează violenţa copiilor s-au format într-o perioadă de timp îndelungat, respectiv cultivarea în societate a toleranţei zero la orice manifestare de abuz asupra copilului va lua mai mult timp. Tradițiile privind bătaia copiilor nu pot fi stârpite atât de ușor. În acest context, rolul autorităților locale, a mass-mediei, cât și a societății civile este unul determinant. Accentul trebuie pus pe promovarea unor exemple pozitive, nu neapărat să fie demonstrate cazurile în care copiii sunt abuzați. Este bine să promovăm modelele pozitive în care familiile comunică, în care școala este prietenoasă copilului, în care comunitatea respectă copilul, astfel ca toți să tindă spre aceste modele. Trebuie să arătăm care sunt efectele negative ale unei educații bazate pe abuz și care sunt efectele unei educații bazate pe înțelegere, dragoste și respect. De asemenea, e necesar să arătăm și acelora care abuzează de copiii că există consecințe și pentru ei. Orice abuz este pedepsit prin lege, iar în prezent în R. Moldova sunt suficiente pârghii pentru a trage la răspundere agresorii de copii.

În anii 2005 și 2009 am realizat două sondaje reprezentative pe țară despre atitudinea populației față de aplicarea pedepselor corporale, iar diferența, chiar dacă statistic este mică, ne-a bucurat. În 2009, cu 17 la sută mai mulți din totalul de respondenți au răspuns că nu tolerează pedeapsa corporală. Iar aceste 17% de fapt sunt în mare parte tinerii care au beneficiat de alt curriculum și alte programe în sistemul de învățământ, sunt mai informați. Deci observăm că încet, dar sigur, lucrurile se schimbă.

– Ce ar trebui să facă părinții pentru ca să-și gestioneze corect emoțiile?
– Gestionarea emoțiilor este un domeniu destul de vast şi fiecare persoană își gestionează într-un mod individual atât emoţiile pozitive, cât şi frustrările. De cele mai multe ori atunci când ne deranjează comportamentul unui adult, nu reacționăm violent, suntem capabili să ne stopăm furia, să ne calmăm, raţionalizând situaţia creată. Atunci, însă, când e vorba de copii, destul de des întâlnim cazuri în care adulţii nu depun eforturi pentru a-şi controla emoţiile când se ciocnesc cu situaţii neplăcute, comportamente nedorite ale copiilor şi aceasta se explică, înainte de toate, prin neînţelegerea nevoilor copilului, acţionarea de pe poziţia de control şi putere, atitudinea inadecvată faţă de copil, exprimată prin justificarea acţiunilor sale umilitoare şi violente. Violența, însă, nu poate fi justificată, indiferent ce a făcut copilul!

– Cum ar trebui să reacționeze părinții la comportamentul nedorit al copiilor?
– Modalitatea de comunicare şi interacţiune cu copilul depinde în mare măsură de vârsta copilului. Respectiv, părinții ar trebui să cunoască particularităţile de dezvoltare a copiilor la diferite vârste. Dacă un copil de doi ani, care se află la vârsta când este curios să descopere lumea din jurul său, umblă prin dulapuri, părinții nu ar trebui să reacționeze dur. Dimpotrivă, aceștia ar trebui să se bucure că copilul se dezvoltă normal și să-i creeze un mediu prietenos, fără pericole, dar nu să-l dojenească.

Atunci, însă când vorbim despre un copil de vârstă școlară care nu-şi păstrează lucrurile personale în ordine, face dezordine prin dulapuri, evident apare ca o problemă, care urmează a fi rezolvată prin metode de disciplinare, deoarece este un comportament indezirabil. Toate comportamentele care deranjează părinţii trebuie discutate cu copiii, pentru a înţelege motivele acestora şi pentru a căuta în comun soluţii. Deseori copiii au nevoie de un sfat, suport şi atunci situaţiile neplăcute se rezolvă de la sine. Părinţii trebuie să reţină că, prin încurajarea comportamentelor dorite ale copiilor lor, vor avea de câştigat o relaţie bună cu propriul copil. Un alt lucru important este să fim modele de comportament pentru copiii noştri, pentru că ei au o capacitate foarte mare de învăţare şi cu siguranţă vor prelua comportamentele pozitive demonstrate zi de zi de către adulţi.

– Vă mulțumim!