De ce artiștii moldoveni au cântat Armata Roșie
La eveniment a participat vicepremierul rus Dmitri Rogozin, reprezentantul special al Federației Ruse pentru Transnistria. În discursul său, el a declarat următoarele: „Rusia iubește Moldova. Aș dori ca în fiecare an să sărbătorim Ziua Victoriei astfel”. Printre cei care le-au cântat veteranilor și oficialului de la Moscova, au fost interpreții Serj Cuzencoff, Cristina Croitoru, Alexandru Manciu, Natalia Gordienco, Boris Covali, Constantin Moscovici, Cristina Scarlat, formațiile „ProBachus” și „Retro”. Spectacolul a fost moderat de către Margareta Ivănuș. Cu puțin timp înainte de concert, Ana Barbu și Adrian Ursu au refuzat să participe la eveniment. În legătură cu aceasta, am realizat un sondaj de opinii, adresându-le celor care au evoluat în scenă următoarea întrebare:„De ce au participat la acest concert și ce semnificație are pentru ei ziua de 9 mai?”. De asemenea, am discutat cu Ana Barbu și Adrian Ursu, pe care i-am întrebat de ce au refuzat să participe la acest eveniment?
Ana Barbu
Inițial, cei de la Agenția „Bis-Concert” m-au sunat și mi-au propus să cânt. Am acceptat, pentru că era și Ziua Europei. Dar când am aflat că vine vicepremierul rus Dmitri Rogozin mi-am dat seama ce se întâmplă și le-am spus: „Noi nu ne vârâm în gunoi. Avem verticalitate”. Tatăl meu a luptat pe frontul român și pe cel sovietic, însă nu pot încălca unele principii ce țin de demnitatea noastră națională. 9 mai e Ziua Europei, dar și cea a Memoriei celor căzuți, numai nu a victoriei.
Adrian Ursu
La început, am acceptat să participla concert, dar pe urmă s-au schimbat condițiile – am fost obligați să cântăm două piese în limba rusă. Bunicul meu a fost și el veteran de război și țin la memoria celor care au luptat pe ambele fronturi. Totuși, a fost un concert nu numai pentru veterani. Îmi pare rău că sunt învinuiți interpreții. Dacă Alianța se pronunță pentru integrare europeană, de ce n-a sărbătorit Ziua Europei pe 9 mai? O vor sărbători tocmai pe 18 mai, adică, pe stil vechi. Deocamdată, nimeni nu m-a invitat la Ziua Europei.
Valentin Botnaru, membru al formației „ProBachus”.
S-a înțeles în privința concertului colegul meu, Vitalie Andrieș. A fost o situație confuză când am aflat că s-au schimbat condițiile, adică, să cântăm în limba rusă. Cu două zile înainte, am decis să refuzăm. Le-am spus atunci că vom cânta o piesă de-a noastră și una – în limba rusă.
Margareta Ivănuș
Am fost moderatoarea spectacolului. Pentru mine, 9 mai e o zi cu lacrimi în ochi. Eu știu că multora nu le place fosta URSS. Acum e Ziua Victoriei, dar va fi cea a Memoriei. Această zi este sărbătorită în lumea întreagă, inclusiv în Germania. Tatăl meu a fost român, el îmi spunea că rușii sunt o națiune nobilă. Toate cântecele războiului le cunosc pe din afară și le-am cântat în orice colț al Rusiei.
Constantin Moscovici
Nu sunt în țară. Mă întorc pe 17 mai. Sunați-mă atunci.
Cristina Croitoru
Am participat pentru că este o sărbătoare a bunicilor noștri, care au luptat pentru noi. Am cântat pe scenă două piese – „Maiskii valis” (Valsul de mai) și „Tî je vîjil, soldat” (Ai supraviețuit, soldate), iar un veteran mi-a dăruit un buchet de flori.
Alexandru Manciu
Am cântat „Idiot soldat po gorodu” (Trecea soldatul prin oraș) și „Na pole tanki grohotali” (Pe câmp bubuiau tancurile). Este o sărbătoare și tocmai de aceea am participat. Mi-am făcut meseria și nu văd nimic rău în asta.
Igor Himici, membru al formației „Retro”
Pentru mine a fost o onoare. E o zi care nu poate fi contestată, numai să nu fie politizată. E istoria noastră. Memoria rămâne memorie. A fost o sărbătoare pentru veterani.
Serj Cuzencoff
9 mai e o zi de comemorare a celor căzuți în război. Și străbunicul meu a luptat. În plus, aceasta se sărbătorește în toată Europa, inclusiv în Germania. E o zi de comemorare. N-au fost piese patriotice sau ideologice. Am cântat „A mojet ne bîla voina” (Dar poate nu a fost război) din repertoriul lui Rozenbaum și „Zdesi ptițî ne poiut” (Aici păsările nu cântă).
Cristina Scarlat
Pentru mine orice ieșire în fața publicului este o mare sărbătoare. A fost o onoare pentru mine să cânt alături de asemenea titani – Iosif Kobzon și Lev Leșcenko. Am cântat „Baladă despre mama” – despre o mamă care și-a pierdut feciorul în război.
Natalia Gordienco
Sunt artistă. Pentru mine 9 mai e o sărbătoare. Cu plăcere am ieșit pe scenă. Împreună cu Iosif Kobzon, am cântat „Smugleanca moldovanca” (Moldoveanca brunetă). Nu e pentru prima dată când cântăm împreună. Am cântat anul trecut la Kiev, la ziua lui de naștere. Pentru mine 9 mai e ziua victoriei asupra fascismului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!