Cătălin este un băiețel de 9 ani, cu ochii negri ca măslinele și dornic de viață, în pofida traumelor prin care a trebuit să treacă în acești puțini ani pe care i-a trăit. Născut de o mamă solitară, Cătălin a suferit enorm din cauza concubinului mamei, care îl credea pe copil vinovat de păcatele femeii și, deseori, îl lua la pumni. Și în timp ce maică-sa plecase peste hotare, copilul era bătut cu bestialitate, cu lanțuri de fier de către concubinul ei, motiv pentru care băiatul fugea de acasă și se refugia la rudele din satul vecin.

„Eu mai mult n-am unde mă duce…”

Chinul băiețelului a durat ani buni, până când, într-o dimineață geroasă de februarie, asistentul social l-a găsit pe Cătălin pe pragul primăriei din sat. Desculț și înghețat, Cătălin bolborosea printre lacrimi: „Eu mai mult n-am unde mă duce”.

Fără îndoială, decizia de a scoate copilul imediat din familie a fost cea mai bună pentru copil, dar, având deja vârsta de școlarizare, Cătălin a fost dus la unul din gimnaziile-internat din țară. Și, timp de 3 ani, cât a stat acolo, nimeni nu s-a interesat de soarta lui – nici cea care i-a dat viață, nici rudele ei.

„Ne rugam zi și noapte să avem un copil”

Era un suflet al nimănui, în timp ce în cealaltă parte a Europei, la câțiva mii de kilometri depărtare, într-un orășel din nordul Italiei, o familie se ruga zi și noapte să aibă un copil. „Nu conta dacă era băiat sau fată, nu conta dacă era blond sau brunet, nu conta nici dacă era un pic mai măricel…”, spunea cuplul.

Dorința lor atât de mare de a deveni părinți i-a făcut să prezinte o cerere de adopție internațională, iar soarta i-a condus spre un copil din Republica Moldova. „Nu știau prea multe despre el, atunci când au semnat actul de acceptare: nici numele, nici data și locul nașterii. Despre culoarea ochilor sau a părului nici nu se discuta, știau doar că au fost potriviți cu un băiețel de 9 ani, un copil cu necesități speciale, că nu avea probleme grave de sănătate și că acest copil își dorea foarte mult o familie”, afirmă Stela Vasluian, directorul filialei din Moldova a Asociației „Amici dei Bambini”, acreditată de către Comisia de Adopții Internaționale și, respectiv, de Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei (MMPSF) pentru a intermedia procesul de înfiere a copiilor din RM de către familiile din Italia.

„Tata îmi seamănă, are ochii negri ca ai mei!”

Prima întâlnire dintre familia adoptivă și copil a fost emoționantă, iar copilul a remarcat fără ezitare: „Să știți că tata îmi seamănă, are ochii negri ca ai mei!”

Ba mai mult, specialiștii susțin că, deși nu se știe explicația științifică a fenomenului, dar, de fiecare dată, copiii seamănă cu părinții adoptivi. Iar dacă aceste trăsături nu apar imediat, atunci peste o perioadă de timp. „În adopție, copiii seamănă mult cu părinții adoptivi, chiar dacă aceștia sunt de naționalități diferite și au locuit la distanță de mii de kilometri. Spre exemplu, micuțul nostru Cătălin este pasionat la nebunie de fotbal, iar tatăl adoptiv se dovedește a fi un foarte bun jucător. Pe parcurs, mai descoperim că este stângaci, la fel ca și mama, că nu iubește anumite produse alimentare, care sunt excluse și din meniul de zi cu zi al familiei”, mărturisește Stela Vasluian. De altfel, prima întrebare care a pus-o Cătălin celor doi oameni, care au venit de departe pentru a-i deveni părinți, a fost: „De ce n-ați venit mai devreme? Eu mă uitam în fiecare zi la cer și, la fiecare avion care trecea, mă întrebam: oare părinții mei vin cu acesta?”

Totuși, legea spune că pentru a se crea un atașament între copilul adoptabil și adoptator este nevoie de 30 zile. Stela Vasluian spune că aceste zile s-au scurs prea repede și după un vis pe jumătate împlinit, copilul a trebuit să se întoarcă la situația lui anterioară, cea de așteptare, iar cei doi adulți – să revină în țara lor.

Așadar, de la expirarea celor 30 zile necesare pentru stabilirea atașamentului, va mai dura cel puțin o lună, în alte cazuri poate și trei, până când copilul își va revedea viitorii părinți. Este vorba despre timpul în care este prezentată cererea de încuviințare a adopției în instanța de judecată, desemnarea judecătorului, stabilirea datei în care va avea loc ședința de judecată. Cu un pic de noroc, judecătorul poate fi numit în câteva zile, iar data ședinței de judecată – în maximum o săptămână. „Sunt și cazuri, însă, când ședința de judecată este stabilită și peste trei luni”, explică Vasluian.

Ședința de judecată a fost un alt moment culminant atât pentru potențialii părinți adoptivi, cât și pentru Cătălin care, între timp, a împlinit vârsta de zece ani și, conform legii, s-a prezentat și el în fața judecătorului pentru a spune un „Da” ferm în favoarea adopției lui de către părinții din altă țară. De fapt, Cătălin, imediat după ce judecătorul a pronunțat Hotărârea și a permis adopția, a spus, nestingherit de nimeni: „Ei sunt părinții mei din prima zi când i-am cunoscut”.

9 luni de așteptare și 5 ani de monitorizare

Însă acești doi oameni, pe care Cătălin i-a așteptat atât de mult și care i-au fost confirmați și de către judecător, nu puteau deveni imediat părinții lui. Asta pentru că, în baza legislației Republicii Moldova, hotărârea de judecată emisă de Curtea de Apel intră în vigoare timp de două luni.

„În total, dacă ar fi să facem un calcul, de la momentul acceptării copilului și până la intrarea în vigoare a hotărârii de judecată, au trecut cam nouă luni, exact cât o graviditate naturală”, zice Stela Vasluian.

Părinții adoptivi, chiar și prin lege, sunt echivalați cu părinții biologici, or, din momentul încuviințării adopției, nu mai există anumite legături de rudenie dintre copil și familia care i-a dat naștere, el devenind de jure și de facto, fiul sau fiica legitimă a părinților adoptivi. Și totuși o deosebire ar fi că, timp de cinci ani de la încuviințarea adopției, părinții adoptivi – atât naționali, cât și internaționali – sunt obligați să fie disponibili pentru vizite de evaluare și monitorizare din partea autorităților. „În cazul adopțiilor internaționale, vor fi expediate Autorității Centrale în domeniul adopției din R. Moldova opt rapoarte post-adoptive timp de cinci ani, pentru a demonstra buna integrare familială, școlară și socială a copilului. Rapoartele sunt însoțite de fotografii, în care poate fi observată creșterea și dezvoltarea copilului, iar cei care l-au cunoscut la faza inițială nu pot decât să fie fericiți că au contribuit la salvarea unei vieți de copil”, a remarcat directoarea Asociației „Amici dei Bambini”.

Potrivit MMPSF, în 2011, 23 de copii au fost adoptaţi de cetăţeni străini, iar 45 de copii – în 2010. Până la sfârșitul verii curente, au fost adoptați opt copii din Moldova de către familii din străinătate.

Deși specialiștii consideră că se simte o tendință de creștere a adopțiilor internaționale, alții sunt de părere că acest domeniu încă necesită multă energie și tenacitate pentru a avea o procedură de adopție foarte bună. „Totuși, procedura a fost net îmbunătățită în comparație cu ultimii ani. Mulți nu o cunosc bine și necunoscând-o încearcă s-o aplice incorect și se ciocnesc de niște ziduri. Atunci se spune că procedura e dificilă. Nu este dificilă, căci ani de zile Moldova nu a avut nicio procedură de adopție. Părinții nu se pregăteau pentru adopție, nu exista exigența pregătirii părinților, nu exista procedura de evaluare a compatibilității între părinți și copil. În general, adopția era făcută din perspectiva părinților și nu a copilului, ceea ce nu se mai întâmplă astăzi. Prin urmare, lucrurile s-au schimbat mult”, punctează Mariana Ianachevici, președintele Centrului de resocializare a copiilor „Casa Aşchiuţă”.

Conform legii 99/2010 cu privire la regimul juridic al adopției, copii cu necesități speciale sunt: copii mai mari de 7 ani, cuplurile de frați/surori, unde cel puțin unul are vârsta de 7 ani, copii cu maladii grave sau încadrați într-un grad de dizabilitate.

Adopţia naţională este considerată prioritară. Adopţia unui copil, care este cetăţean al RM, de către cetăţenii străini sau apatrizi se admite numai în cazuri excepţionale, când nu există posibilitatea ca acest copil să fie adoptat sau pus sub tutelă/curatelă: a) de către rudele sale, indiferent de cetăţenia lor; b) de către cetăţenii RM, cetăţenii străini sau apatrizi cu domiciliul în RM.

Din 2011, persoanele care nu sunt cetățeni ai R. Moldova și adoptă copii din țara noastră vor fi obligate să plătească o taxă fixă în sumă de 3000 lei, indiferent de numărul de copii înfiați. Până în 2011, aceștia erau obligați să achite compensaţia de 1500 euro pentru fiecare copil adoptat.

Notă: Pentru a proteja copilul, numele său a fost modificat.