Cuvântul „amin” provine din limba ebraică și, în traducere simplă, acesta înseamnă ”așa să fie” sau ”cu adevărat”. În eseță, termenul întărește o rugăciune și se spune fie la începutul acesteia, fie la finalul ei.
În Dicționarul explicativ al limbii române (DEX), cuvântul este explicat astfel: „este folosit în texte religioase sau în practica Bisericii creștine, utilizat ca formă de încheiere a rugăciunilor. Adevărat! așa să fie! ♦ Fam. Adio! s-a terminat! 2. S. n. (Pop.; în expr.) Cât(u-i) aminul sau până (ori nici) la amin = niciodată, nicidecum. – Din sl. aminŭ”
Mulți dintre noi îl rostesc în grabă la sfârșitul rugăciunilor pentru că așa au văzut, învățat sau auzit de la părinții sau confesorii lor, dar nu pun prea mult accent pe semnificația cuvântului.
”Amin” trebuie rostit încet, cu evlavie și din inimă, pentru că acest cuvânt reprezintă un puternic legământ de credință. Odată cu rostirea lui, omul își mărturisește credința și angajamentul de a respecta și urma întru totul cuvântul lui Dumnezeu.
Există un pasaj foarte clar în Apocalipsă care asociază cuvântul ”amin” cu Fiul Domnului, cel care avea să vină pentru mântuire și credință: Apocalipsa 3, 14 – „Acesta zice Cel ce este Amin, martorul cel credincios și adevărat, începutul zidirii lui Dumnezeu.”
Acest fragment trimite către Geneză și forța creatoare a divinității: ”la început a fost cuvântul” și s-a întrupat lumea, iar Fiul Său a fost ”începutul zidirii” unei noi credințe, mai statornice și mai puternice.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
