În primul rând, administraţia Biden a încheiat un acord cu Germania cu privire la controversatul gazoduct Nord Stream 2. Este un proiect energetic adesea descris de est-europeni ca o ameninţare la adresa securităţii lor. În loc să impună sancţiuni firmelor care lucrează la conducta aproape terminată, administraţia a solicitat Berlinului angajamente că va investi în infrastructura energetică ucraineană şi va oferi sprijin diplomatic Iniţiativei celor Trei Mări, un forum geopolitic cuprinzând 12 ţări din Europa Centrală şi de Est situate la Marea Baltică, Marea Adriatică şi Marea Neagră, potrivit Washington Examiner, citat de Rador.
A doua evoluţie a fost publicarea unui eseu al preşedintelui rus Vladimir Putin „Despre unitatea istorică a ruşilor şi ucrainenilor”. După cum sugerează titlul, Putin discută pe larg punctul său de vedere asupra legăturilor istorice, culturale, religioase şi lingvistice dintre Rusia şi Ucraina, în special în regiunea estică Donbas. Putin afirmă că Ucraina „pur şi simplu nu are nevoie de Donbas”, susţinând în acelaşi timp că „adevărata suveranitate a Ucrainei este posibilă doar în parteneriat cu Rusia”, ca „un singur popor”. Rusia va viza Ucraina numai dacă „nu este un instrument în mâinile altcuiva pentru a lupta împotriva noastră”. Cu toate acestea, Putin repetă, de asemenea, un avertisment anterior că orice proiect occidental legat de Ucraina ar obliga Rusia să distrugă ţara.
Pentru factorii de decizie americani, aceste două evoluţii ar trebui să valideze orice îndoieli că încercarea de a incorpora Ucraina în instituţiile politice şi de securitate occidentale, în special în NATO, ar fi o iniţiativă periculoasă şi contraproductivă, fără nicio şansă de implementare paşnică.
Menţinerea uşii deschise pentru ca Ucraina să se alăture NATO lasă loc unui război cu Rusia. Aş susţine că acea confiscare a Crimeii de către Rusia în 2014 şi instigarea insurgenţei separatiste din Donbas au fost o reacţie la o revoluţie susţinută de SUA şi de Europa de răsturnare a guvernul pro-rus, în favoarea celui hotărât să se apropie de Occident. Moscova a privit această evoluţie ca pe o ameninţare directă la adresa securității sale. Crimeea, de exemplu, găzduieşte o bază pentru Flota Rusă a Mării Negre, a cărei modernizare în ultimii ani a înclinat balanţa de putere în favoarea Rusiei împotriva marinelor NATO din Turcia, România şi Bulgaria. Un guvern pro-occidental la Kiev ar fi putut bloca utilizarea bazei de la Sevastopol sau, mai rău, ar fi găzduit forţele navale NATO şi, prin urmare, ar fi negat Rusiei prezenţa militară convenţională. Aceasta este o regiune în care Rusia are 400 de kilometri de coastă expusă și menține coridoarele critice de transport maritim către Caucaz.
În mod similar, prezenţa activelor militare americane şi ale NATO la frontiera estică vulnerabilă a Rusiei ar fi probabil inacceptabilă pentru orice lider rus. Ucraina are o semnificaţie specială, dat fiind faptul că împăratul Carol al XII-lea şi Adolf Hitler au folosit-o cu toţii pentru a lansa în Rusia ofensive mari. Deşi statu quo-ul rămâne inacceptabil pentru interesele de securitate ale Rusiei, menţinerea perspectivei de aderare la NATO nu îi face nici Ucrainei vreun favor. Eforturile de a aduce Ucraina în zona occidentală vor împiedica reconcilierea cu separatiştii din Donbas şi vor compromite pentru totdeauna integritatea teritorială a Ucrainei.
Statele Unite ar trebui să oprească permanent mişcările spre extinderea NATO. Politica SUA ar trebui revizuită pentru a reflecta calculul mai realist că Ucrainei i-ar fi mai bine ca stat neutru între Rusia şi Occident. După cum arată acordul pentru Nord Stream 2, ţările bogate din Europa de Vest nu sunt dispuse să-şi subordoneze interesele pentru a compensa poziţia compromisă a Ucrainei. Dacă aliaţii europeni ai NATO nu consideră că soarta Ucrainei este esenţială pentru securitatea lor, de ce ar trebui SUA să rişte un război cu Rusia pentru ea?
Hotnews.ro
