Trenul a plecat din gara. Pasagerii s-au mai linistit dupa forfota de pe peron si au inceput sa-si vada de cele necesare unei calatorii. Unii s-au intins pe banchete, altii au scos cate o carte, iar Vasile a deschis o revista cu integrame si-i zice lui Ion:
– Hai sa rezolvam una.
– Hai!
– Asa-a-a! „Rand”. Cum i se mai spune?
– Cate litere?
– Trei.
– „Sir”.
– Merge. „Sau”. Trei litere.
– „Ori”.
– Corect. Cam asta m-am gandit si eu. Mai departe. „Iapa cu pete albe”. Patru litere.
Cateva minute nu s-a auzit nicio vorba. In cele din urma Ion da glas:
– Nu stiu. N-am auzit niciodata de acest soi de cai.
– Nici eu.
– Scrieti „paga”, mai baieti, s-a auzit o voce de pe bancheta de sus.
– „Paga”. Bun! Merge!
– „Capitala Iranului”! Sapte litere.
– Da unde vine Iranul ista?
– Undeva langa China.
– Nu, mai baieti! E mai incoace. Langa Marea Caspica. Iar capitala se numeste Teheran.
– „Te-he-ran”. Normal. „Pasta dulce de fructe”. Sase litere. Incepe cu „p”.
– „Povidla”, zice Ion.
– Nu, ca-s sapte litere.
– „Peltea”, intervine vocea de sus.
– Scriem. „Pel-tea”. Mai departe. „Muntele cu zei”. Cinci litere. A doua-i „l”.
– De unde au mai scos si muntele ista? Ai auzit vreodata de dansul?
– Nu.
– „Olimp”, pica rezolvarea de sus.
– Merge. Ia stai, mai neica? De unde le stii mata pe toate?
– Pai, am citit carti, am mers la biblioteca, am consultat enciclopedii…
– Tat-to n-o tinut oi? Nu te-o trimis cu carlanii? Ma-ta n-o luat hectare de tutun, sa te puna la insirat frunze?
– Nu, ca parintii mei sunt intelectuali – profesori.
– Ia-te la dansul, parlitul! Vasazica, noi scoteam carlanii, vacile la pascut, ne sculam cu noaptea-n cap si ne duceam la deal sa rupem frunze de tutun, iar dumnealui sedea si citea carti! Mai intelegeanta, ia vino-ncoa’ sa te mai invatam si noi cate ceva!…
A venit, in graba mare, si politia, dar totuna intelectualul nostru n-a scapat fara a lua cateva ghioldumuri, asa, „de invatatura”, ca la moldoveni.
