Comentariu

De unde vine salvarea?

Am ţinut foarte mult ca una din zile să aibă loc la Bălţi. Auzisem multe lucruri bune şi voiam să văd cu ochii mei. Ceea ce auzisem despre Universitatea de Stat „A. Russo“ din Balţi, despre oamenii de acolo şi despre biblioteca lor s-a confirmat cu vârf şi îndesat. Sunt multe de spus dar voi spune, deocamdată, doar atât: dacă acest centru universitar există, dacă aceşti oameni şi acea bibliotecă există, încă nimic nu e pierdut. Pronosticurile mele sumbre s-au spulberat parţial. Şi mă bucur. Şi încă un gând şi trec la subiect: în anumite sectoare, e tot mai vizibil că periferia va salva centrul.

Bibliotecarii de acolo m-au impresionat în mod deosebit. Într-o perioadă în care se închid bibliotecile, fondurile de achiziţie de carte dispar, mai există nişte oameni care-şi fac treaba. Noi nu-i vedem şi nu ne dăm seama că funcţia lor este esenţială într-o societate în descompunere. Am discutat cu ei şi încerc să dau câteva răspunsuri la întrebările lor. De unde pornim în analiza unui sector cultural atât de important? Am mai scris în Manifestul cărţii o analiză pe domenii şi voi repeta câteva idei centrale.

Mai întâi trebuie făcută o analiză a situaţiei bibliotecilor din ţară. Ce a mai rămas din bibliotecile construite în anii de dinaintea tranziţiei? După care ar trebui regândit un proiect care să aibă două priorităţi: reabilitarea, renovarea şi redeschiderea unor noi biblioteci, pe de o parte, şi crearea unui fond de carte care să funcţioneze după nişte mecanisme transparente. Pentru a eficientiza aprovizionarea de carte şi reducerea costurilor, se pot pune la dispoziţia bibliotecilor cărţi digitale şi instrumentele necesare pentru a putea fi citite. Nu contează ce fel de biblioteci avem: clasice sau digitale. Ambele trebuie dezvoltate, fiindcă o bibliotecă este un „terminal” în care se stochează cărţi în diverse formate.
Bibliotecile clasice şi bibliotecarii nu trebuie să se teamă de toată această digitizare, de Internet şi de apariţia unor noi suporturi. Bibliotecarii nu sunt nişte hamali care cară cărţile dintr-un depozit în altul, ci nişte specialişti. O bibliotecă virtuală nu este un depozit imens în care sunt aruncate cărţi la grămadă, ci un loc bine structurat, aranjat după criterii raţionale şi clare. Bibliotecarii sunt cei care pot să contribuie imens la această nouă formă de organizare. Împrumutul interbibliotecar ar trebui să se generalizeze între bibliotecile universitare şi cele judeţene, pentru ca nimeni să nu fie lipsit de posibilitatea de a citi.

Există o abordare conservatoare la noi, conform căreia Internetul şi diversele suporturi digitale sunt privite cu suspiciune şi ca o formă de lux. Digitizarea nu este un lux, ci un mijloc mai ieftin de educare, informare şi acces la carte. Şi încă un lucru foarte important: bibliotecile nu pot fi privatizate, eficientizate în sensul înţeles acum în economia de tip liberal. Lor nu li se poate schimba destinaţia. De asemenea, nu putem accepta descentralizarea. Da, descentralizarea e la modă, însă biblioteca are nevoie urgentă de centralizare: are un centru de comandă şi se decide de sus, pe criterii clare şi transparente, cum şi ce se achiziţionează, care sunt priorităţile. În Moldova ca şi în România, proiectele mari şi importante nu se pot realiza decât la nivel centralizat. Din păcate.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.